Ziarul de Duminică

"Un roman intr-adevar mare"

"Un roman intr-adevar mare"
13.10.2006, 20:02 395

"Inzestrat cu insusiri numeroase si alese, care rar se imbina in acelasi om, el avea nu numai stiinta tehnica superioara, necesara constructiilor mari si indraznete, dar si intelegerea larga a nevoilor economice ale tarii, precum si o putere de munca extraordinara pentru realizarea ideilor sale."
Sunt cuvintele lui Gh. Titeica, rostite la 19 iunie 1925, cand "un roman intr-adevar mare si-a incetat deodata munca si viata", dupa cum tinea s-o spuna si I.I.C. Bratianu, primul-ministru al tarii. Cuvinte de pretuire, care, alaturi de altele, in cadrul unor funeralii nationale, il conduceau pe ultimul drum pe cel care fusese Anghel Saligny. Un adevarat tip reprezentativ al epocii de constructivitate si optimism care a fost lumea romaneasca din preajma si de dupa anul 1900.
Stramosii lui Saligny, familie de origine franceza, din regiunea Allier, se stabilisera in spatiul romanesc adusi de boierii Ghica si Sutu. Erau calvini si parasisera Franta in urma revocarii Edictului de la Nantes (1685), stabilindu-se mai intai in Prusia.
Anghel e al doilea copil (din trei) al lui Alfred Saligny. Isi face studiile la pensionul tatalui sau de la Focsani, apoi la gimnaziul din aceeasi localitate, apoi la Potsdam si la Universitatea din Berlin (student al Scolii Tehnice Superioare). Se intoarce in Romania in 1875 si se angajeaza ca inginer la Ministerul Lucrarilor Publice.
Un biograf al sau, tanarul Catalin Fudulu, in excelenta teza de doctorat dedicata lui Saligny, ni-l prezinta in acei ani: ochi de un albastru senin, scanteietori, sprancene stufoase, frunte lata, par castaniu, pieptanat neglijent intr-o parte, nas mic si drept, de sub care pornesc niste mustati galice, ce se pierd intr-o barba mica si putin ascutita. Sufera de tanar de o insuficienta cardiaca pe care o va da si copiilor sai (a avut opt, intre care si rasfatata casei, Eugenia, pe care familia Saligny o pierde in 1923).
Era foarte timid, fapt pentru care nu acorda niciodata interviuri si se ferea tot timpul sa tina discursuri (la 27 septembrie 1909, la inaugurarea portului Constanta, emotiile tinerii unui discurs i-au provocat un preinfarct). A lasat foarte putine urme ale vietii sale in scris (slava Domnului,
le-a lasat peste tot in constructiile Romaniei moderne), intre altele pentru ca, in 1916, actele si corespondenta sa au luat drumul Moscovei si au avut soarta tezaurului, ca si pentru ca la moartea sotiei sale, Thereza, in urma dorintei ei testamentare, scrisorile primite de la Saligny au fost puse in sicriu.
Saligny, remarcat de la bun inceput pentru lucrarile sale la liniile ferate Adjud-Tg. Ocna si Barlad-Vaslui-Iasi, a fost seful Serviciului pentru Construirea Podurilor de Fier si Antrepozitelor de la Braila si Galati (1885-1891), sef al lucrarilor podului de peste Dunare (Fetesti-Cernavoda, 1891-1895), sef al lucrarilor de modernizare a portului Constanta (1901-1909), director general al Cailor Ferate (1895-1911), director al Directiei Generale a Munitiilor din cadrul Ministerului de Razboi (1915-1916), ministru al lucrarilor publice (1918-1919), membru corespondent (1892-1897) si membru titular (1897-1925) al Academiei Romane, al carei vicepresedinte si presedinte a fost intre 1901-1904 si 1907-1910. Peste tot s-a dovedit a fi un om extraordinar de priceput.
Amprenta lui Saligny asupra modernizarii Romaniei a fost profunda. La Constanta, Braila, Galati si Giurgiu, pe Valea Prahovei, pe linia ferata ce strabate Moldova de la sud spre nord, la Academia Romana, la Scoala de Poduri si Sosele si mai ales la trecerea peste Dunare in Dobrogea, "opera mare, opera splendida, opera admirabila... opera de mandrie nationala", cum spunea Titeica in 1925.
Da, podul peste Dunare, cea mai insemnata lucrare a lui Saligny, este bratul de fier al modernizarii Romaniei si emblema acesteia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO