• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.5266
  • Leu / USD4.2726
Ziarul de Duminică

Radu Paraschivescu: „Exasperarea neînsoţită de acţiune e un lucru inutil”/ de Stelian Ţurlea

Radu Paraschivescu: „Exasperarea neînsoţită de acţiune e un lucru inutil”/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

30 sep 2016 316

Radu Paraschivescu, la ultimul nostru interviu (în 2010!!!, câtă vreme a trecut...) întrebam dacă eşti un moralist şi răspunsul era Eventualele tâlcuri ale cărţilor mele sunt efecte secundare, nimic altceva.” Cu toate acestea, în anii care au trecut de atunci au apărut mai multe volume cataloage de perle”, între care şi cel mai  recent, la începutul verii (Cum gândesc politicienii), care se ocupă exclusiv de  aportul poli­ticienilor la fondul naţional de inepţii şi aberaţii”. O explicaţie: ai ajuns la exasperare? E stringentă nevoie de asemenea cărţi? Care e rolul lor, până la urmă? Au vreun efect asemnea cărţi?

 

– Ajunge să te uiţi la ce se petrece sub ochii noştri pe palierele vieţii publice şi exasperarea devine inevitabilă. Numai că exasperarea neînsoţită de acţiune e un lucru inutil. Ea trebuie canalizată spre un scop. Iar în cazul acestor culegeri de bazaconii scopul este demascarea imposturii. Dacă e nevoie de aşa ceva? Îndrăznesc să cred că da. Cei care nu au un radar pentru depistarea imposturii se pot folosi de instrumentul pe care-l oferă culegerile acestea. Asta subînţelegând, desigur, că arătarea cu degetul a impostorilor e un fapt de igienă publică. M-am legănat o vreme cu iluzia că, alături de Ghidul nesimţitului, Dintre sute de clişee şi mai ales România în 7 gesturi, cărţile mele de actualitate românească vor servi peste ani drept posibile documente pentru cei care vor dori să vadă cum a arătat primul sfert de secol al tranziţiei noastre. E o iluzie de care m-am vindecat între timp. Însă cred cu tăria din prima zi că dacă nu-i strigi impostorului în faţă că e impostor comiţi un act de laşitate care nu se va întoarce doar împotriva ta.

 

E prea multă mârlănie în societatea românească?

 

– Trăind aici zi de zi, e de înţeles că ni se pare că am atins apogeul mârlăniei, că mai mult nu se poate în domeniu. Pe de altă parte, ideea face parte dintr-un program de autoveştejire pe care-l punem în aplicare de mulţi ani. Vorbitul de rău despre sine ni se potriveşte, fatalişti, bombănitori şi acri cum suntem. A nu se crede cumva că prin asta aş scuza mârlănia. E multă mârlănie, de acord, şi nu are scuze. Mai grav e însă când mârlănia se cuplează cu puterea sau cu funcţia publică. Atunci lucrurile devin cu adevărat irespirabile. Spre consolarea noastră, cred totuşi că există mârlani şi în Austria, Turcia sau Italia. Câţiva am văzut cu ochii mei. Un exemplu: în nu ştiu ce orăşel italian, s-a blocat traficul timp de trei ore, din dispoziţia unei microcăpetenii mafiote, pentru ca o pereche de miri să coboare din elicopter pe covorul roşu întins în piaţa centrală. Asta cum s-o fi numind?

 

Ce ar trebui să facem, să facă omul de cultura intr-o perioadă cum este cea prin care trecem?

 

– În principiu, mi s-ar părea de bun-simţ ca omul de cultură să-şi grădinărească vocaţia fără să rămână captivul propriei sale agende. Cine trăieşte ferecat între zidurile ambiţiilor, proiectelor, priorităţilor, obsesiilor, fixaţiilor şi spaimelor personale riscă să nu mai treacă drept om întreg. Mai ales acum, când e nevoie de toate minţile luminate şi creatoare pentru ieşirea din impas. Turnul de fildeş e o fantomă revolută şi o metaforă desuetă. Omul de cultură n-are voie să piardă legătura cu domeniul lui predilect, dar nici să se însingureze în faţa unui bloc de piatră, a unui şevalet sau a unui monitor de computer. În fond, nici aportul lui cultural nu serveşte uzului personal sau orgoliului. E cultură făcută pentru ceilalţi. Prin urmare, omul de cultură ar trebui să facă mereu dovada empatiei active.

 

Vor dispărea vreodată limba de lemn şi clişeele lingvistice?

 

– Nu risc mare lucru dacă pronostichez că nu vor dispărea, ci doar se vor modifica în funcţie de context. Există o inerţie a limbajului şablonard de care e imposibil să te dezbari, mai cu seamă în condiţiile în care presa scrisă şi televiziunea sunt, la rândul lor, generatoare puternice de poncife. Am scris cândva despre clişeu că este „trandafirul de plastic din vaza limbii române” şi despre limba care abundă în clişee că este o „română cu fixativ”. Nu mă dezic de definiţii. Aşa cum limba de lemn a plenarelor comuniste a fost măturată de limba de lemn a corporatismului sau a IT-ului (a nu se confunda cu jargonul), tot aşa va prinde contur la un moment dat o altă limbă de lemn care va înlocui păsăreasca firmelor de vânzări. Ceva asemănător se va întâmpla şi în privinţa clişeelor, pe care noi, cei trecuţi de cincizeci de ani, am fost puşi să le stocăm în vocabulare încă din şcoala primară. Mai ţineţi minte caieţelul cu expresii frumoase dintr-a doua sau a treia? „Mantia de stele a nopţii?” Sau „pătura de nea care a acoperit pământul”? Ei bine, erau clişee. Iar şcoala de atunci ne-a impus să le consemnăm şi să le folosim în compuneri. Cine era atent şi nu rata niciun clişeu primea notă mare şi devenea candidat la premiul I cu cununiţă. Văd în forma asta imbecilizantă de dresură una dintre sursele limbajului clişeizat de astăzi, mai cu seamă că există, constat, o ştafetă a platitudinilor care se transmite neplăcut de uşor.

 

Cu mulţi ani în urmă întrebam ce te reprezintă cu prioritate între atâtea meserii pe care le practici: scriitor, traducător, îngrijitor de colecţii, ziarist, cronicar sportiv. Între timp s-au adaugat mai multe emisiuni de televiziune admirabile şi cu rezistenţă. Care ar fi răspunsul azi, cum se împacă toate aceste meserii?

 

– Ele se împacă şi între ele, şi fiecare dintre ele cu mine. Problema e de timp şi de uzură. Am un calendar care îmi solicită energiile zi de zi. Şi e foarte greu să fii inspirat sau atrăgător la orice oră din zi şi din noapte. Dintre toate penele la pălărie, aş renunţa întâi şi-ntâi la cea de ziarist. Scriu câte două-trei articole pe săptămână, dar asta nu mă face ziarist. Coordonare de colecţii fac din ce în ce mai rar, tot din cauza timpului insuficient, iar pe cronicarul sportiv din mine l-aş vedea mai degrabă ca pe un chibiţ (adică un diletant) care vorbeşte ceva mai plastic – şi poate mai corect – decât unii colegi de emisiune. Rămân scriitor, cel puţin asta sper, fac nişte miniemisiuni TV în care chiar cred şi din când în când, nu foarte des, traduc. Împăcarea tuturor acestor lucruri şi adunarea lor înăuntrul unui singur om se fac printr-o concesie majoră de timp şi de viaţă personală. Nu sunt un animal de terasă sau de bar, nu socializez frenetic, nu-mi tai venele dacă nu ies în oraş.

 

Mai traduci?

 

– Cum spuneam mai devreme, traduc sporadic. N-aş mai face-o deloc, dar nu mă pricep să refuz. În ultima vreme, am dat în mintea copiilor. Alături de Irina Oprea, am tradus, într-o ediţie nouă, trei volume din ciclul Cronicilor din Narnia. Volumul patru, Prinţul Caspian, va apărea la Gaudeamus, iar celelalte trei în 2017. Şi tot la Gaudeamus îmi va apărea volumul trei dintr-o nouă traducere a ciclului Harry Potter, Harry Potter şi prizonierul din Azkaban. Precedentele două au fost traduse de Florin Bican şi Tatiana Dragomir.

 

După cărţile superbe din urmă cu câţiva ani (e destul să amintesc cartea despre Caravaggio), a urmat o pauză în literatura proprie. Ai abandonat? Urmeaza sa apara ceva? Vor fi surprize?

 

– A fost şi n-a prea fost o pauză. După Fluturele negru, apărut în 2010, am publicat un alt roman, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, în 2012. Am continuat cu un volum de convorbiri cu Antoaneta Ralian (Toamna decanei), cu textele din Maimuţa carpatină şi România în 7 gesturi, plus cele câteva culegeri de inepţii: Muşte pe parbrizul vieţii, Noi vorbim, nu gândim şi Cum gândesc politicienii(Cum? Gândesc politicienii?) E adevărat, roman sau proză scurtă n-am mai scris de patru ani, dar mă grăbesc să mă revanşez. La Gaudeamus o să-mi apară un volum de povestiri căruia încă nu i-am găsit titlul potrivit. Oricum, sunt povestiri hazlii despre tristeţile de care avem parte.

 

Eşti un fin observator al lumii înconjurătoare. Ce crezi ca ne lipseşte si nu facem nimic să avem?

 

– Pe de o parte, ne lipsesc multe lucruri. Pe de alta, avem destule lucruri pe care ar fi bine să nu le avem. Dintr-un punct de vedere strict personal, carenţele noastre ţin de empatie, solidaritate şi simţul măsurii. Dacă am recupera aceste lucruri, cred că am arăta mai bine.

Emisiunile în care vorbeşti despre cărţi sunt o dovadă că eşti la curent cu tot ce se publică. Între cărţile pe care le prezinţi telespctatorilor sunt şi destule semnate de autori români. Cum arată literatura română în ziua de azi, te încumeţi la un portret?

– Încerc să fiu la curent, cu toate că nu e uşor. Diferenţa dintre a şti tot ce apare şi a citi tot ce apare e colosală. Mi-aş dori să am timp să citesc de zece ori mai mult decât o fac, dar ştiu că nu se poate. Ca părere generală, cred că suntem mai buni decât în urmă cu un deceniu. Avem mai mulţi autori traduşi, avem mai mulţi candidaţi la premii internaţionale şi chiar premiaţi, avem uneori chiar şi tiraje decente. Există eseişti remarcabili (Andrei Oişteanu, Tania Radu, Sorin Lavric, Andrei Pleşu, Vlad Zografi, Marta Petreu, Teodor Baconschi, Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu etc.), există poeţi talentaţi, există prozatori de nivel european. Nu cred în clasamente, dar câteva nume tot dau: Cătălin Mihuleac, Radu Cosaşu, Ioana Pârvulescu, Octavian Soviany, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Mircea Cărtărescu, Adrian Alui Gheorghe, Răzvan Petrescu, Viorica Răduţă, Cristian Teodorescu, Adriana Bittel, Ion Iovan, Dan C. Mihăilescu etc. Sunt nume pe mâna cărora merg fără ezitare.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: 0,1073
Ieri: 4.7592
Azi: 4.2726
Diferență: 0,0164
Ieri: 4.2607
Azi: 5.5266
Diferență: -0,0217
Ieri: 5.5323
Azi: 4.3205
Diferență: 0,4721
Ieri: 4.3260