• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Rapirea din Serai

Rapirea din Serai

Atent la semnalele criticii si ale pietei culturale, fie ea romaneasca ori occidentala, Dan Lungu revine in forta, mai proaspat ca niciodata, cu un roman destinat nu numai noua, ci si lor. Lor, vesticilor intrigati de ciudatii de la gurile Dunarii, acesti romani care au trait comunismul pentru a-l lichida si, apoi, a-l plange. Sunt o baba comunista!* ruleaza, sub un titlu socant si eficient ca o reclama, povestea vietii noastre spusa (scrisa) pe intelesul occidentalilor neavizati.

Emilia Apostoae, nascuta Burac, venita la oras la saptesprezece ani, trecand prin scoala profesionala si prin liceul facut la seral ca sa ajunga sa munceasca intr-o fabrica si sa detina un apartament si o butelie, este un personaj care ilustreaza comunismul asa cum un portret stilizat, facut cu ravna stangace, se chinuie sa reproduca o anumita figura. Socialismul instalat la noi timp de patru decenii si devenit mediu de viata, aerul respirat de trei generatii diferite, apare simplificat si caricaturizat in romanul lui Dan Lungu prin ingrosarea unor linii directoare. Proza pierde in finete si rateaza bogatia de nuante a supravietuirilor in comunism, dar castiga in concizie si esentializare. Experienta protagonistei nu este adancita, explorarea pe verticala oprindu-se la primele niveluri; insa biografia si comportamentul Emiliei Apostoae sunt facute sa reprezinte un urias loc comun: cel al "oamenilor muncii" din regimul trecut. Altfel spus, individualul este cu buna stiinta schematizat pentru a putea reprezenta o definitie convingatoare a colectivului. Din aceasta perspectiva, o scena aparent secundara din roman devine intru totul relevanta. Abia spre sfarsitul cartii (suntem in prezentul rememorarii, dupa Revolutie), eroina isi face timp s-o asculte cu adevarat pe doamna Rozalia, croitoreasa care i-a cusut, atatia ani, haine frumoase si rezistente. Intre timp, Emilia a nascut si a crescut o fata, a muncit cu zel la intreprinderea ei si a ridicat sute de salarii, basca micile si nevinovatele ciubucuri, a stat pe la cozi, cand nu "s-a descurcat", si a facut excursii in toata tara, in concedii. Iata una dintre milioanele de albine zumzaitoare ale stupului socialist. Dar in toti acesti ani, ea nu a avut ragazul sau dispozitia de a asculta si o alta versiune asupra vietii minunate din RSR. Se va obiecta, de asemenea, ca istoria victimei este la randul ei schematica: numai suferinte, mizerii, nedreptati, fara o raza de lumina. Important mi se pare insa acest paralelism deplin al celor doua biografii. Una merge pe fagasul croit de socialism si devine, prin urmare, tipicul oricarei existente, formatul prestabilit al vietii. Cealalta apare ca divergenta, ex-centrica, periferica: varianta-standard le exclude sau le marginalizeaza pe cele care nu ii sunt conforme.
Asa stand lucrurile, in realitatea vremii si in romanul care o fictionalizeaza minim, autorul elimina materialul considerat de prisos, verigile suplimentare, jocul de glezne cotidian si rarele momente de revolta, pentru a fixa tiparul dat. Studiile si cercetarile de sociologie il vor fi ajutat pe Dan Lungu sa observe nu doar diversitatea experientelor si - pana la un punct - a optiunilor, ci si trend-ul vietii in socialism. El este exprimat, cu o mare fidelitate a captarii mediei, prin traseul biografic al eroinei, reprezentativ in punctele esentiale. Citind romanul din acest unghi, vom observa cum aproape fiecare personaj e construit ca exponent al unei anumite categorii (de varsta, de clasa sociala, profesionala) si ca un esantion de mentalitate. Emilia Apostoae si sora ei mai mica, Sanda, sunt fete nascute la tara care urasc munca in gospodarie, au oroare de tezic (si cine agreeaza framantarea balegarului cu picioarele goale?) si viseaza, zi si noapte, sa ajunga la oras. Generatia precedenta le ofera doua modele, unul rural si altul urban, intre care surorile n-au nici o ezitare sa aleaga. Le place, nu le place, parintii lor raman la tara, in timp ce unchiul Andrei si matusa Lucretia infatiseaza deja, prin tinuta si gestica, rafinamentul vietii citadine. Desigur ca acest rafinament este unul chestionabil si cu note comice. Edenul locativ comunist inseamna telefon, cada de baie, bibelouri raspandite peste tot si sterse cu evlavie de gospodina. Lipseste din cadru carpeta cu Rapirea din Serai, dar o putem lesne adauga. Apartamentul astfel utilat si decorat ne apare, astazi, destul de ridicol; dar el a fost magic pentru o intreaga generatie de fii ai clasei taranesti trecuti, cu entuziasm, in randurile muncitorimii. Ridicandu-i, sprijinindu-i, regimul comunist a facut o buna investitie. Fiindca, la randul lor, ei au sprijinit, au sustinut comunismul: nu atat din recunostinta, cat din simpla performare intr-un sistem socio-economic bazat pe emanciparea si profesionalizarea lor. Peste un timp, idealul se va fisura si va crapa. Nascuta la oras si botezata cu un nume "de printesa", Alice, fiica Emiliei, nu are nici o emotie la vederea telefonului si a placilor de faianta de la baie. A crescut alaturi de ele, asa ca nu o impresioneaza catusi de putin. Dar pentru parintii ei, ridicati de la conditia mizera a taranului fara pamant la cea a oraseanului recent, cu locuinta, serviciu si bani frumosi la chenzina, comunismul a fost un lucru bun.
Daca i-as reprosa ceva romancierului, ar fi tampa satisfactie cu care Emilia isi traieste, de la un capat la celalalt al experientelor sale anterevolutionare, viata in socialism. E drept ca miezul bun al epocii, anii '60, ii alimenteaza tineretea, inevitabil optimista. Dar, mai tarziu, refluxul sinistru al regimului ar fi trebuit s-o atinga intr-un fel sau altul, asa cum i-a marcat pe 90% dintre fostii constructori ai comunismului. Perfect izolata in seraiul intreprinderii ei unde lucreaza pentru export si incaseaza salarii de doua ori mai mari decat ceilalti oameni ai muncii, femeia pare ca nu mai are vaz si auz, miros si gust. Simturile i s-au atrofiat, inteligenta i s-a tocit, sensibilitatea de asemenea; altfel, nu se explica entuziasmul cu care ea continua sa serveasca, la bancul ei de lucru, Cauza. Pe acest tronson final al Epocii de Aur, eroina lui Dan Lungu se indeparteaza asadar de medie, nu mai ilustreaza tendinta. Neverosimila ca individ, nu mai este nici exponentiala pentru un cerc mai larg.
Chiar si asa insa, romanul de fata va fi citit pe nerasuflate: de nostalgicii vechiului regim, ca si de tinerii pentru care Nicolae Ceausescu e un personaj din reclame.
*) Dan Lungu, Sunt o baba comunista!, roman, Editura Polirom, Iasi, 2007, 240 p.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743