Ziarul de Duminică

Rasul greu

Rasul greu

Click pentru imaginea marita

27.10.2006, 20:00 26

Daca repertoriul unui teatru "normal" este, indeobste, greu de alcatuit, pentru ca rareori se intampla sa ai distributia ideala pentru piesa pe care doresti sa o montezi si, in general, daca ai distributia, nu gasesti regizorul, daca ai si actorii si regizorul, se strica orga de lumini, iar daca nimic de felul acesta nu se intampla si totul pare sa mearga struna, atunci ia foc teatrul (Doamne fereste!), ei bine, in cazul unei scene profilate, prin denumire, pe un anume gen de literatura toate necazurile enumerate sporesc proportional.
Imaginati-va cat trebuie sa-si bata capul, de pilda, directorul unui teatru care se numeste "de Comedie". Sigur ca, in sens larg, tot ce se petrece sub cer are o doza de umor - fie si negru - si ca, in perspectiva filosofica, pana si cele mai tragice incidente din viata omului - inclusiv moartea - contin macar un element de care, la rigoare, se poate rade; numai ca, atunci cand rasfoieste (metaforic vorbind) registrul de venituri si cheltuieli al institutiei, conducatorul acesteia nu poate conta pe asemenea vederi largi ale spectatorului. Sau ale finantatorului. Asa incat el trebuie sa faca rost, pentru a-si construi un repertoriu solid, de comedii la care sa se rada din orice perspectiva. Ceea ce nu-i deloc usor. Apoi, trebuie sa gaseasca regizorul apt sa descopere intr-o comedie mai intai partile ei comice si abia apoi, eventual, dimensiunea meditativa, subtextul amar, grauntele de tristete etc., etc. - ceea ce, oricat ar parea de ciudat, este si mai greu, pentru ca (in Romania, cel putin) majoritatea directorilor de scena sunt preocupati cum sa transforme comediile macar in drame daca nu de-a dreptul in tragedii (si invers), pentru a demonstra vulgului ca arta scenica nu-i, vorba lui Caragiale, un bagatel lucru, accesibil oricarui neam prost care se hlizeste unde e de ras si se smiorcaie unde e de plans. In fine, nici critica fina nu este, umoral, prea inclinata spre comedie si nu apreciaza spectacolele la care iti vine sa razi asa, pur si simplu, fara complicatii ontologice - de exemplu, de un "ce" mecanic placat asupra a ceva viu, cum ne sugera Henri Bergson ca s-ar putea defini comicul. Ce sa mai lungesc vorba, nu-i de colo sa existi "in peisaj" ca Teatru de Comedie.
Cum-necum, George Mihaita, directorul institutiei bucurestene cu acest profil izbuteste, totusi, sa-si respecte "firma" si, in acelasi timp, sa-si mentina spectacolele la un nivel calitativ onorabil: include in repertoriu comedii "verificate", isi asigura (in genere) colaborarea unor regizori priceputi sa le manuiasca adecvat si, mai ales, isi garniseste periodic trupa cu actorii potriviti. Cu putine exceptii, la spectacolele de la Comedie se rade: fie sanatos, fie inteligent, fie superior, fie (chiar) ca prostul, dar se rade. Ceea ce, nu-i asa?, este vital.
Premise temeinice pentru a se obtine macar unul dintre sorturile de ras enumerate contine si noua premiera de la Comedie: Revizorul de Nikolai Vasilievici Gogol, in regia lui Horatiu Malaele. Titlul piesei si numele regizorului constituie prin ele insele doua astfel de premise, caci Revizorul este (din 1836, cand a fost publicata) unul dintre cele mai cunoscute exemplare ale comediei clasice de moravuri, dar si de caractere, de situatii si de limbaj, iar Malaele este un actor comic de geniu si un regizor cu frumoase izbanzi la activ in bransa comediei, de-ar fi sa amintim fie si numai longeviva Cafeneaua de la "Bulandra" ori savuroasa Bani din cer, chiar de la teatrul cel vesel. In plus, distributia spectacolului are in frunte nume de forta in domeniu, precum Stefan Banica jr. (in rolul titular), George Mihaita sau Virginia Mirea. Si totusi, la Comedie se rade, parca, mai putin (ori mai putin sonor) decat era de asteptat. Adaptarea lui Horatiu Malaele a pastrat (in ciuda unor taieturi masive din textul tradus, prin anii 1950, de Sica Alexandrescu si Gabriela Leonte) liniile esentiale ale crancenei farse gogoliene despre escrocul care se da - de fapt, este luat - drept functionar superior "de la centru" in oraselul unde toti, de la primar la ultimul contopist, au cate ceva de ascuns. Regizorul a estompat insa contururile caracterelor "comasandu-le", in cea mai mare parte a spectacolului, intr-un fel de unic personaj grotesc, deopotriva amenintator si derizoriu. Aceasta hidra cu multe capete - a carei deplasare prin scena prilejuieste, de altfel, "tablouri" foarte plastice, unde au o contributie de prim ordin si costumele Liei Mantoc, ce se decupeaza pregnant pe fundalul denudat al scenei - nu capata totusi "greutatea" expresiva necesara, desi cativa dintre componentii ei (Serban Georgevici, Ion Chelaru, Valentin Teodosiu si, in faimosul cuplu Bobcinski-Dobcinski, Eugen Racoti si Petre Dinuliu) au evolutii solistice notabile. Sublinierea prea apasata a uraciunii enorme a acestei lumi si excesiva lentoare a ritmului sunt, presupun, responsabile de coborarea tonusului comic, care se ridica insa sensibil in momentele cand pe scena evolueaza Virginia Mirea si Delia Seceleanu (sotia, respectiv fiica Primarului) sau tanarul Dragos Huluba (Osip, servitorul "revizorului"), pentru a atinge nivelul optim in evolutia desavarsita a lui George Mihaita (Primarul). In Hlestakov, escrocul ce va trage un maximum de profit din hazoasa confuzie, Stefan Banica jr. a avut farmec si naturalete, dar (la premiera, cel putin) a parut cumva nesigur pe propriile forte, ceea ce nu a ajutat deloc spectacolul. Un spectacol care, cu siguranta, se va mai "roda", in timp (fara sa se erodeze, sper), devenind poate, pana la urma, curat... de ras.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO