• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Rat Pack. Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei (II)/ de Javier Marquez

Rat Pack. Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei (II)/ de Javier Marquez

Autor: Ziarul de Duminica

21 feb 2013 132

Nu au existat probleme să găsească finanţare pentru turneu. Dimpotrivă, American Express, dar şi alte companii s-au arătat încântate să îşi asocieze imaginea cu un proiect care dădea semne că va deveni un eveniment de milioane de dolari. Inclusiv canalul privat de televiziune HBO s-a arătat interesat de în­registrarea unuia dintre recitaluri. În acest fel, Sinatra îşi atingea unul dintre obiective: să obţină pentru el şi prietenii lui sprijin material suficient pentru o bătrâneţe lipsită de griji. "Mă gân­disem de multe ori să mă pensionez, va mărturisi peste puţin timp Sammy, dar nu aş fi putut să trăiesc în acelaşi ritm cu care eram obişnuit. Vreau să pot să-i dăruiesc soţiei mele un colier de 4 000 de dolari când mi se năzare. Cu acel turneu urma să avem mai mulţi spectatori la un concert decât în timpul unui an întreg în Las Vegas."

Dar mai era şi Dean. Frank şi Sammy erau foarte îngrijoraţi din cauza prietenului lor, cufundat într-o profundă depresie de la începutul lui 1987, când fiul său cel mare, Dean Jr., murise, prăbuşindu-se cu avionul său de vânătoare. Trecuse deja ceva timp de când Dean Martin pornise pe un drum umbros şi îngust, către acel loc din fiinţa lui în care nimeni nu părea să aibă acces. Golful, sticla de J&B şi filmele western îi acaparau tot interesul, tot timpul. Odată cu dispariţia tânărului Dean, unul dintre fiii de care fusese întotdeauna mai apropiat, Dean Martin se închisese definitiv faţă de lumea înconjurătoare. "Turneul acesta va fi perfect pentru el, Smokey - îi spuse Frank lui Sammy. O să ne distrăm ca pe timpuri, iar el va redeveni cel dintotdeauna."
Însă Frank comitea încă o dată aceeaşi greşeală, ca de atâtea alte ori în viaţa sa, aceea de a nu-l întreba pe cel interesat, adică pe Dean, în cazul de faţă, ce părere avea. Când i-a prezentat ideea, pregătirile erau destul de avansate şi a fost atât de insistent, încât Dean nu a putut să refuze, deşi fireşte că şi-a exprimat îndoiala. "Cred că asta e o nebunie, Frank, lasă-mă să rămân acasă." Dar Sinatra era deja prea prins. Se simţea tânăr şi viguros înaintea agitaţiei care avea să urmeze, şi era sigur că toată lumea - presa, publicul, industria - îl va sprijini.

Dacă era ceva ce Frank cunoştea bine, acel lucru era show businessul. De aceea, nu a greşit în predicţiile sale. Anunţul The together again tour s-a transformat în marea veste a momentului, fiind ştire de prima pagină în ziarele din toată lumea. Frank Sinatra, Dean Martin şi Sammy Davis Jr. simbolizau o altă epocă, o altă lume şi un stil de viaţă foarte special, idealizat de aceeaşi mass-media. S-a vorbit despre revenirea lui Rat Pack, deşi majoritatea nu ştiau prea bine de unde provenea şi nici ce sem­nifica acest nume.

Repetiţiile au fost inegale, cu un Sinatra dedicat total, un Sammy în cea mai bună formă, în ciuda operaţiei, şi cu un Dean cu intonaţie tulbure şi o memorie care îi juca feste la cântecele pe care le tot repetase vreme de treizeci de ani. Spre deosebire de prietenii lui, el era obişnuit să evolueze pe o scenă în faţa pu­blicului, şi nu pe o platformă înconjurată de acesta. Aşa erau organizate majoritatea recitalurilor, în ideea de a primi un număr cât mai mare de spectatori. În această situaţie, Dean nu putea să nu se simtă dezorientat, mai mult decât năucit, aşa cum îl lăsaseră ultimele întâmplări din viaţa lui. Astfel, ţinând cont că unica lui dorinţă era să se întoarcă acasă, cum ar fi putut să cânte bine? Unicul lucru făcut cu consecvenţă de Dean în timpul acestor repetiţii au fost solicitările lui către Frank să suspende acel "circ".

Şi, printre îndoieli şi speranţe, sosi 13 martie 1988, ziua cea mare. Cele 16 000 de locuri din Oakland Coliseum Arena erau ocupate, după cum vândute erau şi toate biletele următoarelor concerte. Când orchestra a început să interpreteze partea instrumentală de introducere, mulţimea a izbucnit entuziasmată. Aflaţi încă la cabine, Dean l-a întrebat pe Frank şi Sammy, toţi trei fiind înconjuraţi de colaboratorii obişnuiţi: "Poate să îmi spună cineva ce facem aici?" Dar nimeni nu i-a răspuns. Erau la fel de preocupaţi ca şi el. Ce urma să se întâmple? Numele lor însemnau ceva în show business, dar acolo nu era Las Vegas şi nici nu erau în 1961. Glumele lor incorecte politic puteau să nu mai aibă farmec. Mai mult, puteau să-i ofenseze pe mulţi. Cei trei aveau, împreună, peste 200 de ani. Şi, pentru numele lui Dum­nezeu, cine mai oferea concerte pentru mai mult de 15 000 persoane, îmbrăcat într-un smoching elegant? Până şi Sinatra era nervos. Cei prezenţi îşi vor aduce aminte, mai târziu, de schim­bul constant de priviri dintre cei trei artişti. "Ne priveam şi ne gândeam la vremurile trecute", îşi va aminti Sammy. Dar tim­purile trecute rămâneau mult prea îndepărtate.

După introducere, muzica s-a oprit. Treptat, scăzu şi mur­murul publicului. Luminile s-au stins. Cu un emoţionant răpăit de tobe, orchestra începu să cânte melodia de intrare a lui Dean Martin. Era momentul. Ca în 1961. "Să înceapă distracţia!", îl auzi cineva pe Sinatra murmurând.

Fragment din Rat Pack - Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei, de Javier Marquez. Traducere de Mihaela Săcuiu. În curs de apariţie la Editura RAO

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743