- Cum vi s-a părut reacţia publicului din Timişoara în timpul spectacolului „Şaraiman”?
- Întotdeauna publicul din Timişoara este extrem de curios, de cald, de disponibil, de dispus să înţeleagă, să vadă, să primească. Sigur că nu este prima oară când vin aici, am o relaţie foarte specială cu Timişoara şi de lungă durată. Am o istorie a colaborării mele cu Timişoara, o istorie foarte frumoasă, foarte specială, foarte plină de evenimente, de întâmplări, de aventuri, de contexte cu totul unice dintre cele care nu-ţi apar de două ori în viaţă şi dintotdeauna am lucrat extraordinar cu Teatrul Naţional din Timişoara. Iată acum o nouă întâlnire în acest festival, care este o şansă pentru un oraş. O şansă pe care Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” o dă, o oferă. Sunt a doua oară prezent la Timişoara cu spectacolul „Şaraiman” şi mă temeam un pic, pentru că îmi doream ca reacţia publicului să fie cel puţin aceeaşi ca cea de data trecută şi a fost o reacţie minunată.
- Apropo de reacţiile publicului, jucaţi acest spectacol de ceva vreme. Au reacţionat diferit spectatorii în oraşele în care aţi fost?
- Cu foarte mici excepţii. Cu nuanţe. Aşa cum şi felul de a fi al oamenilor diferă de la oraş la oraş, de la zonă la zonă geografică, fiecare vine cu informaţia lui, cu bagajul lui cultural, cu ritmul lui, cu cunoştinţele lui, dar, în esenţă, toţi oamenii râd şi plâng în faţa aceloraşi mari lucruri, mari probleme, mari teme, mari idei.
- Revenind la colaborarea dumneavoastră cu Teatrul din Timişoara. Acum pregătiţi un nou spectacol. Despre ce este vorba?
- Este o nouă colaborare pentru opereta tango „Maria de Buenos Aires”, pe muzica lui Astor Piazzolla. Este o muzică extraordinară, o muzică genială, un personaj fabulos această Maria. În regia Adei Lupu, eu mă ocup de partea de coregrafie. Din punct de vedere al conceptului coregrafic este o fuziune între mişcarea liberă, mişcare plastică, corporală a actorilor şi elemente de tango argentinian.
- Cum s-a desfăşurat castingul pentru acest spectacol, ce a contat în alegerea artiştilor care vor juca?
- Disponibilitatea pentru mişcare şi ritmul.
- Sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi artişti români. Au existat, totuşi, de-a lungul timpului, spectacole pe care v-aţi fi dorit să le faceţi şi nu aţi reuşit?
- Întotdeauna există lucruri pe care ai să le spui, aşa cum şi în viaţa de toate zilele, în cotidian, noi, ca oameni, avem foarte multe lucruri a ne spune şi nu ajungem să ne spunem sau nu apucăm sau n-avem curajul sau aşteptăm să vină momentul în a spune ceva, cuiva. Aşa şi în artă, sigur că noi, ca artişti, ne dorim să aducem la rampă cât mai multe lucruri, cât mai multe spectacole. Unele spectacole le aducem cu curaj, cu un pic de nebunie. Altele le lăsăm să se dospească şi le aducem mai târziu, atunci când considerăm că s-au rotunjit, s-au împlinit, s-au articulat suficient încât să apară în public. Alte spectacole poate nu avem curajul să le aducem niciodată, pentru că - vă spun ce simt eu - simt că nu mă ridic la nivelul acelei idei. În orice caz, în toată cariera, lucrurile le-am făcut considerând că trebuie - cu curaj, cu foarte mult curaj - să lucrezi şi să creezi, crezând foarte tare în ceea ce doreşti să spui şi neţinând cont de părerea nimănui.
- Vorbiţi de curaj şi de nebunie. Există cumva vreun risc pe care nu vi l-aţi asuma niciodată în crearea unui spectacol?
- Tot timpul mi-am asumat foarte multe riscuri şi am ars etape de-a lungul carierei mele, dar pe măsură ce timpul trece în carieră, un anume tip de inconştienţă, pe care o aveam la 20 de ani, îmi dispare acum, la 40. Nu ştiu dacă e un semn al maturităţii, al înţelepţirii, dar simt o mai mare responsabilitate în faţa publicului. Simt că toate ideile, toate viziunile, toate conceptele care îmi trec prin minte trebuie să fie foarte bine articulate, trebuie să intereseze cu adevărat publicul care vine. Să nu fie numai obsesia mea, ci în obsesia mea să se recunoască toţi ceilalţi. Consider că a aduce pe scenă un spectacol este un act de mare responsabilitate.
- Ce vă inspiră să creaţi un spectacol?
- Orice mă poate inspira. Absolut orice. O muzică, o poveste pentru copii sau pentru oameni mari, un roman, un prieten, o relaţie, o iubire, un zbor cu avionul printre nori, un oraş frumos cum este Lisabona de exemplu, pe care am văzut-o acum doi ani şi care mi s-a părut foarte inspiratoare şi foarte plină de inspiraţie. Foarte multe lucruri.
- Există o reţetă a succesului?
- Nu cred. Cred că rămân valabile aceleaşi lucruri: profesionalism, credinţă, muncă, conştiinţa propriei valori şi, în acelaşi timp, modestia şi umilinţa cu care te prezinţi în faţa publicului şi cu care trebuie să fii recunoscător că ţi se oferă şansa de a avea o profesie extraordinară - profesia, între ghilimele, de artist, de dansator, de actor, de coregraf, de regizor, în care noi ne jucăm ca nişte oameni mari şi mai suntem şi plătiţi pentru asta.
- La ce proiecte lucraţi acum?
- Acum lucrez la Bucureşti la un proiect pentru Teatrul de Comedie, care va fi la sfârşitul anului. La coregrafia la „Maria de Buenos Aires” şi mă gândesc la un nou spectacol de dans în care să fiu şi interpret.
- Un nou „Şaraiman”?
- Altceva. Total altceva decât „Şaraiman”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
