Ziarul de Duminică

Recapitulare/ de Tudor Călin Zarojanu

Recapitulare/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

05.08.2016, 00:08 151

În cazul Hexi Pharma, rămâne cum am stabilit.

Cu bebeluşii morţi în maternitate, bacteriile din spitale şi cazurile de malpraxis… asta e!
Plagiate!? Nu, pe bune, chiar vorbiţi serios? Asta e problema noastră!?
Ce s-ar mai putea spune despre traseismul politic, corupţie, minciuni, trădări şi mitocănii politice? La urma urmei, oameni sunt şi ei!
Misterele şi responsabilităţile evenimentelor din Decembrie 1989 şi ale mineriadelor? O, la, la! Nu vreţi voi să lămurim şi asasinarea lui Kennedy, problema OZN-urilor şi ce se mai întâmplă prin Zona 51!?

Situaţia economică, aşa cum ştiţi, este minunată. Social, mai sunt mici probleme, dar unde nu sunt? Cultural… nu vedeţi ce soare e afară!?
Pe plan mondial, ar fi faza asta cu terorismul, în care esenţial e să nu lezăm drepturile teroriştilor.

Foametea, poluarea, SIDA etc.: deh!, se mai întâmplă...
Brexit, secesiuni etc.: asta-i democraţia! Într-o zi, un popor o să voteze abolirea legii gravitaţiei, n-ai ce-i face.
Imigranţii sunt o problemă care se va rezolva de la sine în curând, când vor deveni majoritari şi, firesc, o să-şi impună propriile reguli sociale, culturale, economice şi religioase. E interesant de văzut doar dacă o să-i preocupe în vreun fel drepturile minorităţii care vom fi devenit noi între timp.
Nu vă alarmaţi legat de Turcia: ştie el, domnul Erdogan, ce face.
Nu vă alarmaţi legat de Rusia: ştie el, domnul Putin, ce face.
Cât despre UE, zău că nu merită atâtea discuţii! Păi, ce, n-a existat ea, Europa, atâtea mii de ani, fără UE?

Părerea mea e să vă vedeţi liniştiţi de vacanţă – şi, dacă nu sunteţi în vacanţă, de serviciul ăla pentru care, da, faceţi eforturi oribile, dar merită din plin, căci graţie acestor eforturi veţi obţine… ei!, ceva cu siguranţă că o să obţineţi! –, lăsând guvernele lumii „să lucreze”, cum atât de frumos spunea o lozincă românească a anului 1990, iar ulterior un mesaj de-a dreptul umanitar al unui fond de investiţii care ne îndemna să dormim liniştiţi; căci ştiu prea bine, ele, guvernele, ele, parlamentele, ei, şefii de stat, ce au de făcut pentru binele nostru.

S-aveţi vreme frumoasă şi să veniţi bronzaţi!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO