• Leu / EUR4.9090
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7494
Ziarul de Duminică

Recviem pentru Muzeu/ de Dorina Călin

Recviem pentru Muzeu/ de Dorina Călin

Autor: Dorina Călin

13.06.2014, 00:22 54

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN - a organizat marţi, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

Prin acest eveniment, ARCEN ia atitudine faţă de decizia Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti de a nu suplimenta bugetul MNLR, fapt ce va duce la evacuarea patrimoniului muzeal din imobilul actual, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au precizat, pe 5 iunie, pentru MEDIAFAX că, având în vedere faptul că există o hotărâre definitivă şi executorie prin care clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) a fost retrocedată dar şi că proprietarul a somat muzeul în privinţa întreruperii activităţii din 15 iunie, municipalitatea a luat măsuri de punere în siguranţă a patrimoniului, conform Legii 311/2003 (a muzeelor şi colecţiilor), prin promovarea unei hotărâri de Consiliu General de bugetare şi finanţare a lucrărilor specifice şi pregătire a unor spaţii adecvate de expunere şi conservare.

Prin nota de fundamentare din 23 mai, a fost solicitată Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), sub autoritatea căruia se află MNLR, alocarea sumei necesare închirierii unui nou spaţiu, dar şi transportului obiectelor de patrimoniu, conservării şi păstrării acestora.

„Din scrisoarea MNLR nr. 1593/23.05.2014, prin care se solicita asigurarea de urgenţă în bugetul instituţiei a sumelor necesare pentru finanţarea cheltuielilor ocazionate de eliberarea spaţiilor din incinta imobilului şi relocarea activităţii muzeale, rezultă un necesar total de suplimentare a bugetului instituţiei cu suma de 2,55 milioane de lei”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Solicitarea muzeului nu a fost însă aprobată în şedinţa CGMB din 30 mai. Proiectul de hotărâre pe această temă urmează să fie supus la vot, din nou, într-o şedinţă viitoare a CGMB, mai precizează PMB.

Reprezentanţii PMB au mai arătat că, deoarece muncipalitatea nu deţine un spaţiu adecvat desfăşurării activităţii acestui muzeu, s-a solicitat Ministerului Culturii şi RAAPPS identificarea unui spaţiu adecvat, cele două instituţii răspunzând însă că nu dispun de un astfel de spaţiu.

La evenimentul „Recviem pentru Muzeu”, echipa ARCEN a propus lectura publică a unor fragmente reprezentative din operele lui Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Fragmentele tratează problematica libertăţii, a adevărului, a curajului, a valorilor culturale, compunându-se într-un mesaj de care şi autorităţile publice ar trebui să ţină cont.

La finalul evenimentului, ARCEN a deschis o petiţie adresată Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care se solicită luarea unei decizii privind plata chiriei restante pe care MNLR o datorează proprietarului de drept al imobilului până în data de 15 iunie, stabilirea unui contract de închiriere între muzeu şi proprietarul imobilului din Bulevardul Dacia sau găsirea unui alt spaţiu de funcţionare pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române „care să respecte normele privind protecţia patrimoniului muzeal, închiderea instituţiei fiind o soluţie inacceptabilă.”

Potrivit sursei citate, „ARCEN consideră decizia Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti ca fiind un atac la patrimoniul cultural naţional, decizie care denotă indiferenţă şi iresponsabilitate.”

Muzeului Naţional al Literaturii Române se află în administrarea municipalităţii bucureştene.

Pe 30 mai, proiectul de suplimentare a bugetului Muzeului Naţional al Literaturii Române cu 2,55 milioane de lei, pentru eliberarea sediului instituţiei, care a fost retrocedat, a fost respins de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

MNLR i-a fost repartizat actualul sediu, din Bulevardul Dacia, nr. 12, în anul 1967. Pregătirile prealabile funcţionării ca instituţie muzeală au durat până în anul 1971, când, de facto, a devenit sediu al instituţiei, cu program de vizitare.

Muzeul adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9090
Diferență: -0,0855
Ieri: 4.9132
Azi: 4.7494
Diferență: -1,1098
Ieri: 4.8027
Azi: 5.8036
Diferență: -0,0809
Ieri: 5.8083
Azi: 5.0470
Diferență: -0,2096
Ieri: 5.0576