Ziarul de Duminică

Reevaluând realismul magic/ de Rodica Grigore

Reevaluând realismul magic/ de Rodica Grigore

Autor: Rodica Grigore

06.11.2014, 23:52 252

Un moment important în istoria încercărilor de clarificare a sferei realismului magic este reprezentat de apariţia, în 1995, a antologiei coordonate de Lois Parkinson Zamora şi Wendy B. Faris, intitulate Magical Realism: Theory, History, Community. Realismul magic este privit, aici, pentru prima dată, drept „fenomen internaţional” şi este identificat în texte provenind din literaturi diverse, de la cea latino-americană la cea nord-americană şi ajungând până la cea asiatică sau australiană. Meritul antologiei este şi acela că include în paginile sale texte fundamentale pentru impunerea conceptului de realism magic, semnate de Franz Roh, Alejo Carpentier, Angel Flores sau Luis Leal, realizând, astfel, o istorie sui-generis a acestuia şi atingând mai vechiul deziderat, formulat de Amaryll Chanady, şi anume de a impune o „teritorializare a imaginarului realist magic”. Numai că, fapt corect observat de către Christopher Warnes, antologia aceasta demonstrează, privită global, „inabilitatea de a susţine o definiţie coerentă şi consistentă”, acelaşi reproş putându-se face şi cu privire la cea ulterioară, editată în anul 2005 de Stephen M. Hart şi Wen-chin Ouyang. Rezultatul dă, tocmai de aceea, senzaţia unui amalgam de formule şi de concepţii diverse, marcat de ambiguitate şi exprimând cu prisosinţă sentimentul vagului.

Pe de altă parte, excelentul studiu al lui Erik Camayd-Freixas, apărut în 1998, a fost criticat pentru limitarea viziunii: criticul îşi îndreaptă atenţia exclusiv asupra realismului magic în spaţiul cultural latino-american, are în vedere câteva mari romane pe care le analizează în detaliu şi asupra cărora deschide pentru prima dată o serie de noi perspective interpretative. Autorul identifică „primitivismul” drept componentă esenţială a dorinţei scriitorilor reprezentând realismul magic de a afirma identitatea specifică Americii Latine, cartea sa privilegiind „versiunea etnologică” bazată pe prezenţa în textele canonice ale realismului magic latino-american a elementelor specifice mitului, legendei sau demonstrând sincretismul gândirii comunităţilor tradiţionale de pe acest continent. Autorul e convins, pe bună dreptate, că doar pornind de la marile romane apărute în acest spaţiu cultural pot fi înţelese în mod adecvat caracteristicile principale ale realismului magic – şi tot numai pornind din America Latină se poate trece, dar abia ulterior, la analizarea altor creaţii, provenite din alte universuri culturale şi geografice, fiind imposibil să se nege rădăcinile specific latino-americane ale realismului magic: „doar înţelegerea acestora poate determina aplicarea efectivă a conceptului de faţă la nivelul altor literaturi.”

Wendy B. Faris, în eseul publicat în 2004, adoptă tocmai perspectiva globală absentă din abordarea antropologică a lui Camayd-Freixas, afirmând că „realismul magic este, poate, cea mai importantă orientare în proza internaţională”, Faris demonstrând astfel o formă specifică de scepticism epistemologic (însă extinzând perspectiva, la fel cum procedează şi Maggie Ann Bowers în studiul ei din anul 2004, dar şi Anne C. Hegerfeldt în al său, din 2005, într-un asemenea mod, încât datele considerate esenţiale de o parte a criticii abia de mai pot fi recunoscute în contextul vastului demers de „internaţionalizare” a unui fenomen literar care, la origini, a fost limitat la universul cultural latino-american; care, la rândul său, îl preluase de pe tărâmul criticii de artă sau al esteticii generale, aşa cum fusese el utilizat la începuturi, de către Franz Roh sau Massimo Bontempelli). Această concluzie, citată de Christopher Warnes, este, însă, amendată tot de el, din cauza trăsăturilor pe care Faris le identifică la nivelul textelor realist magice (câtă vreme multe dintre acestea sunt tipice şi altor tipuri de discurs literar şi pot caracteriza, la fel de bine, şi alte epoci), între acestea aflându-se mai ales „ideea specifică cu privire la natura spaţiului, timpului şi identităţii”, dar şi semnificaţiile pe care le-ar avea, în contextul discursului romanesc realist magic, fantomele, duhurile şi spiritele.

Apropiindu-se, la rândul lui, de diferite aspecte ale poeticii şi ale punerii în practică la nivelul textului literar a realismului magic, Christopher Warnes, în excelentul studiu intitulat Magical Realism and the Postcolonial Novel. Between Faith and Irreverence, publicat în 2009, încearcă să utilizeze deopotrivă perspectiva pătrunzătoare a lui Camayd-Freixas şi cea „internaţională” a lui Wendy B. Faris, combinându-le în ceea ce au mai relevant, tratând realismul magic ca pe o posibilă expresie a unui fenomen de internaţionalizare (de aici contextul în care discută el problema, şi anume romanul postcolonial), dar nefăcând abstracţie nici de dimensiunea specific latino-americană a acestuia. Prin urmare, criticul va adopta o definiţie a realismului magic în conformitate cu care elementul natural, cel supranatural, realul şi fantasticul depind, în ceea ce priveşte stabilirea sensului pe care îl pot primi în anumite contexte, de perspectiva din care sunt evaluate şi de modul în care se face raportarea, întotdeauna necesară, la realitate. Va rezulta un „efect de relativizare” pe care perspectiva realist magică îl aduce, concretizat în observaţia conform căreia reprezentanţii de seamă ai realismului magic „nu au avut în vedere exclusiv realitatea existenţei cotidiene, ci deopotrivă pe cea a literaturii”, de unde rezultă sensul metatextual şi livresc al multora dintre cele mai reuşite realizări în acest domeniu. Cauzalitatea va reprezenta, deci, unul dintre elementele importante pentru lectura pe care o aplică Warnes textelor selectate, având în vedere că realismul magic determină şi organizează un răspuns specific la această cauzalitate în două moduri diferite: pe de o parte, prin prisma participării, iar pe de alta, prin cea a interpretării, esenţial fiind, în ambele situaţii, un element discutat şi de Alejo Carpentier în celebra sa prefaţă la Împărăţia lumii acesteia, un aspect determinant, de altfel, pentru întreaga lume creştină, şi anume credinţa – înţeleasă drept „acea facultate specială care trebuie separată de domeniul intelectual şi care facilitează apropierea de adevărurile divine sau de realităţi ce depăşesc nivelul cunoaşterii senzoriale sau fenomenale în absenţa unei dovezi logice sau a experienţei nemijlocite”. De aici şi diferenţierea pe care o face Warnes, între un realism magic întemeiat pe credinţă, şi altul, bazat pe ireverenţiozitate.

Christopher Warnes, Magical Realism and the Postcolonial Novel.

Between Faith and Irreverence, New York, Palgrave Macmillan, 2009

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO