• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Ziarul de Duminică

Regele Lear tradus în 1881/ de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

Regele Lear tradus în 1881/ de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

Autor: C. George Sandulescu, Lidia Vianu

30.06.2016, 23:51 72

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român  şi  Ambasada Irlandei, anunţă publicarea volumului William Shakespeare – King Lear. Regele  Lear. Texte paralele. Tradus în limba română de Adolf Stern, 1881. Cu dedicaţie „Domnului Titu Liviu Maiorescu”. Editat de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

Editura Contemporary Literature Press publică, sub formă de texte paralele sau ediţii facsimil în limba română, peste 30 de volume cuprinzând piese de teatru de William Shakespeare, fiecare dintre ele în mai multe versiuni, toate traduse într–o limbă românească pe care pe vremuri o scriam altfel, uneori chiar cu alte caractere tipografice, şi care dă textelor lui Shakespeare o culoare specială, dispărută în zilele noastre, când exprimarea este prozaică, lipsită de poezie. 

Având în vedere că numărul volumelor este mare, le vom publica „în rate”, ca să folosim o expresie care dovedeşte limpede cât de lipsită de poezie este vorbirea de astăzi. 
Această publicare este legată de aniversarea a celor 400 de ani care au trecut de când l–am avut pe Shakespeare printre noi. Contemporary Literature Press sprijină în acest fel celebrarea dramaturgului de către British Council sub deviza „Shakespeare Lives in 2016.” Seria de traduceri vechi ale pieselor lui la editura noastră va continua.  Last but not least, să nu uităm că Shakespeare a murit aproape la aceeaşi dată cu Cervantes. Singurul dramaturg al lumii şi singurul romancier al lumii au trăit şi au murit în acelaşi timp. 

William Shakespeare: King Lear. Regele Lear. Texte paralele. Tradus în limba română de Adolf Stern, 1881, editat de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu, s-a lansat oficial la data de miercuri 22 iunie 2016, iar volumul poate fi consultat şi descărcat la adresa de internet: 

http://editura.mttlc.ro/shakespeare-kinglear-stern-1881.html

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702