E greu sa ai cu adevarat un dialog pentru ca majoritatea comentatorilor pornesc de la premisa ca sunt singurii detinatori de adevaruri si ca au dreptul sa spuna orice. Inclusiv in cuvinte injurioase ori cu cu afirmatii care sunt atat de nedrepte, incat te deprima. Unul nu ar recunoaste ca abia atunci s-a gandit la problema pe care tu ai expus-o si la care ai meditat poate un pic mai mult decat el, ca poate cunosti domeniul ceva-ceva mai bine.
Am fost crescut –si ca mine sunt toate cunostintele mele literare – intr-o alta atitudine fata de actul scrisului si actul lecturii. De pilda, pudoarea pe care o afisez fata de manuscris. Imi displace profund ca un ochi strain sa rascoleasca prin pagina inca neterminata, prin textul meu pana cand eu insumi nu-i pun capat, considerandu-l demn de a fi facut public, chiar daca acel public poate insemna doar un prieten. Chiar si-asa, il consider inca un bun personal, o incercare. Orice om care scrie are nevoia validarii. Tot timpul. Cu fiecare text scris. Am fost invatat ca acest act al validarii inseamna tiparirea, dupa care urmeaza comentarea, in primul rand a cititorilor specializati (critici, colegi de breasla), dupa care, mai tarziu, valorizarea, asezarea intr-o serie de autori.
Tot din acele timpuri, am inteles ca intre succesul de public si valoare nu exista un raport direct proportional. Exista si in literatura cazuri celebre, dar cele din pictura mi se par cele mai deconcertante. Multe, foarte multe genii nu au vandut nimic sau au vandut aproape nesemnificativ fata de autori mediocri, dar rasfatati ai vremurilor si ai publicului lor. In acelasi timp, mi se vor aduce drept contraargument si cazuri in care genialitatea a mers mana in mana cu succesul de public. Si unele, si altele sunt dovezi ale ideii ca succesul ramane o necunoscuta, in reteta lui intrand elemente de nestiut si de necontrolat. In fine, tot "pe stil vechi" am constientizat ca, odata trimisa in lume, opera se sustine singura. Autorul nu mai poate interveni in intelegerea si valorizarea ei decat asumandu-si riscul de a fi usor penibil.
Intr-o buna masura, tot ceea ce am invatat in anii multi de cand scriu s-a dat peste cap odata cu aparitia si folosirea discreditar, fara nici o regula (mai ales a bunului simt), a tehnologiilor moderne. A disparut, in primul rand, acel minim filtru de valorizare si validare care era tiparirea. Multi autori isi fac un titlu de glorie din a fi autori numai pe blogul personal. Recunosc ca nici cartea tiparita nu mai este o garantie a unui ochi critic, specialist in editare de carti. Rubrica lui Alex. Stefanescu din Ziarul de Duminica este un argument coplesitor. Uneori, imi pun intrebarea daca ar gasi tot atatea carti bune tiparite in cultura romana cate carti proaste dibuieste si, banuiesc, il asalteaza! Dar ce s-ar intampla daca ar recenza blogurile...
Absenta spiritului critic se asociaza unei libertati fara limite, dar si fara orizonturi. Asta pentru ca, pe de o parte, cumpararea unui domeniu il face pe autor sa inteleaga ca acesta este un bun, o proprietate privata. Or, omul, in casa lui, poate sa se poarte si sa vorbeasca asa cum vrea si asa cum il duce mintea, iar pe de alta parte nimeni nu obliga pe nimeni sa ia act de cele scrise pe un blog personal. Atata doar ca, odata postat si posibil de accesat, produsul literar devine public, desi ar trebui sa se opuna acelorasi norme la care se supune orice alt act savarsit in public. Vad in blogurile de literatura aceeasi nevoie de validare, de legitimare si de notorietate pe care orice autor o are, chiar daca autorii tocmai asta reclama: dreptul de a nu fi autori institutionalizati.
Am eu insa o banuiala: ca orice autor de pe internet isi doreste sa fie descoperit de cineva (in special de un editor), care sa-i faca o propunere de iesire din spatiul virtual in spatiul institutionalizat si traditional al literaturii. Cum revistele nu mai au decat in rare cazuri posta redactiei si cum autorii nostri au devenit atat de orgoliosi, incat nu s-ar mai "umili" sa trimita un text si sa astepte cu sufletul la gura verdictul, solutia postarii pe internet a fost si mai la indemana, si mai vanitoasa. Nu trebuie sa iti cultivi iluzii, daca vrei sa nu ai un car de deziluzii.
Despre publicul de pe internet si despre limbajul comentariilor voi vorbi data viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
