Vrem, nu vrem, vorbim despre criza. Reala sau supradimensionata de o psihoza, criza este prezenta in universul cotidian sub toate formele ei, de la analize la sfaturi, de la statistici la bancuri. S-au emis filosofii ale crizei, s-au exprimat prognoze. Unii au vazut partea –foarte mare – goala a paharului, altii dramul de speranta de pe fundul acestuia. Nimeni nu poate determina cât de profunda este realitatea crizei si cât de adânca e spaima de ea, cât va dura si cum va arata lumea de dupa criza. Lumea culturii nu putea ramâne in afara crizei. Sau a dezbaterilor despre criza.
Patronii sau directorii (de cele mai multe ori si una, si alta) celor mai importante edituri din România au initiat un ciclu de dezbateri numite "Cu cartile pe fata". Prima dintre ele s-a desfasurat la Casa Universitarilor si l-a avut ca moderator pe Cristian Pârvulescu. Presa nu s-a inghesuit sa participe, desi, uitându-ma rapid pe lista de invitati, am descoperit nume grele aflate in postura dubla, de jurnalisti si oameni de cultura. Sa fi fost de vina ora matinala la care a inceput "sedinta" (dupa cum ne zicea un angajat al Casei), sa fi fost semnul dezinteresului pentru o tema dintr-un domeniu care nu face "rating" sau tiraje? Interpretez masiva absenta ca pe un semn clar al asumarii unei parti din responsabilitatea pe care presa o are vizavi de scaderea dramatica a interesului pentru lectura in România ultimilor 20 de ani. Noua generatie nu citeste aproape nimic (statisticile releva ca 60% dintre elevi care nu citesc nici o carte in afara manualului), ceea ce face ca pas cu pas România sa se transforme intr-o "masa de oameni care privesc, nu gândesc", dupa cum zicea Cristian Pârvulescu.
Semnalele de alarma trase de editori nu sunt expresia evolutiei/involutiei indicatorilor economico-financiari din ultimele luni. Cultura nationala se afla de multa vreme in criza. Suntem pe ultimele locuri in Europa la tot ceea ce inseamna cartea, de mai multi ani. De fapt, in toti acesti ultimi douazeci de ani, ne-am asumat constiinciosi pozitia de coada a Europei. Totul s-a produs ca urmare a unei scaderi dramatice a interesului pentru lectura. Iar "filosofia" guvernantilor a fost de a incuraja acest dezinteres, ba chiar de a-l sustine masiv. A lipsit si lipseste in continuare o strategie coerenta, aplicabila pe termen lung, cu participarea tuturor factorilor raspunzatori, cu programe care sa fie puse in practica indiferent de culoarea politica a ministrului culturii sau educatiei. Fiecare nou-venit in fruntea ministerelor responsabile de starea in care se afla populatia României (si la cele doua ministere ministrii s-au schimbat intr-o veselie continua) a sters cu buretele ce facuse, ce intiase ce se stabilise in mandatul celuilalt, propunând, impunând altceva. A rezultat o debandada totala in educatie si cultura, având ca efect o deteriorare continua a nivelului cultural si intelectual. Subventionarea cartii a fost inlocuita cu achizitionarea de publicatii. La prima, editorii au renuntat din cauza birocratiei (cearsafuri intregi de documente intocmite pentru o subventie care uneori abia acoperea costul de productie), cealalta are atâtea moase incât e aproape inoperabila. Nu exista infrastructura, dar nici interes. S-au semnalat multe cazuri in care bibliotecarii au refuzat achizitiile de carte pentru ca nu au unde sa o depoziteze! Programele de resuscitarea a interesului pentru lectura au fost subminate de lipsa de consistenta si de formalism. Trei afise puse in mijloacele de transport cu autori sau cu un cetatean cu o carte in mâna nu rezolva nimic. Distribuitorii nu misca un deget pentru promovarea produsului. Sistemul lecturilor platite, organizate in interiorul librariilor, extrem de prezente si de eficiente in alte tari, nu se practica la noi pentru ca in spatiile librariilor sunt suficient de multe alte activitati comerciale din care patronii isi scot banul. Pornit prost, sistemul de promovare a literaturii române a intrat intr-o fundatura. Un patron se plângea ca, desi a investit sume considerabile in promovarea unui autor, reactia publicului nu numai ca nu a fost pe masura asteptarilor, dar a avut si un efect contrar. Probabil ca publicul pe care l-ai fript o data cu ciorba (cele câteva campanii publicitare realizate cu mult tam-tam au propus autori mai degraba dezamagitori) sufla acum si in iaurt. Dar, dincolo de asta, exista o reticenta a românului la tot ceea ce e produs românesc si de acest lucru nu este vinovat numai el, ci un intreg sistem de inchinare la Inaltele Porti, fie ele culturale, politice sau comerciale. Exista o freenezie in a lauda ceea ce vine de dincolo si o exagerata tenta critica atunci când vine vorba de un produs românesc. România de azi este o supradimensionata fabula a padurii si toporului. Suntem la marginea Europei, suntem coada ei pentru ca asa ne-am gândit si ne-am straduit sa ne gândim aceasta pozitie. Chiar daca termenul e dur, el a fost folosit in timpul dezbaterilor si-l folosesc si eu fara nici o reticenta – ne imbecilizam pe zi ce trece. Si, de la vladica la opinca, suntem cu totii vinovati.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
