Ziarul de Duminică

REPORTAJUL LUNII / Turism la altii. In Turcia nu e criza!

REPORTAJUL LUNII / Turism la altii. In Turcia nu e criza!
06.05.2009, 16:00 210

Aprilie, afara e destul de rece si innorat. Nici tipenie de om pe plaja, daramite in apa! Pe varfurile muntilor Taurus, la peste 2000 de metri, e inca zapada. Sezon mort, ar zice romanul, dar turcul nu se lasa infrant de legile naturii, cand vine vorba de turism. La cateva sute de metri de valurile reci ale Marii Egee, pe marginea piscinei din Kemer, iarna e ca vara. Hotelurile au cateva sute de turisti! La receptie e vanzoleala... bagajele aliniate la intrare... dovada de netagaduit ca turcii o sa faca bani frumosi din turism si pe timp de criza.

Pe litoralul nostru, hotelierii se bat cu pumnu-n piept ca au deja 10.000 de rezervari. Dar turcii le fura clientii de sub nas: cate vacante a vandut un singur agent turc romanilor nostri? "Pentru sezonul acestei veri avem aprox 3.500 rezervari in acest moment, cu discounturi de early-booking… Pentru acest sezon, discounturile de early booking au crescut, normal erau 10% – 15% acum, au crescut la 20-25% de procente."
Asadar, reduceri! Turcii sunt celebri pentru cele mai ieftine vacante din toata lumea. Dar cum reusesc ei sa mai si reduca preturile fara sa dea faliment? Vand foarte mult. Anul trecut, in Turcia au sosit 180.000 de turisti din Romania. In Turcia, la 5 stele, all inclusive, cel mai ieftin bilet este 40 de euro pe zi, in plin sezon. Peste iarna, nordicii platesc pentru o vacanta all inclusive doar 20 de euro. Dar romanii nu cauta neaparat ce-i mai ieftin ci... raportul ideal pret-calitate.
Si nu sunt singurii. Majoritatea agentiilor de turism din Europa si-au redirectionat charterele catre Turcia, unde pana si iarna hotelurile sunt pe jumatate pline. Spre disperarea hotelierilor din destinatiile traditionale, care si-au cumparat ei insisi vacante in Turcia, ca sa vada cu ochii lor ce face turcul de ii lasa fara clienti. O spune Selcuk Suliman, patronul unei agentii de turism: "Acum doi ani, s-au dus practic in vacanta ca sa filmeze si sa vada ce se intampla in Turcia de s-a reusit ca turismul sa se dezvolte intr-un ritm atat de accelerat. Au fost hotelierii din Grecia, Spania, Portugalia, chiar si din Bulgaria. Ca sa spioneze, bineinteles!"
"Au fost si romani?"
"Mai putini, chiar de loc."
"Proprietarii turci ofera foarte mult musafirilor – imi spune un manager de hotel –, mai mult decat orice alta tara, sunt foarte marinimosi!!! Ei nu se gandesc pentru azi, pentru maine, se gandesc pe doi ani, trei ani in avans, de aceea ei vor sa aiba satisfactie mare in randul musafirilor, ca ei intr-adevar sa se intoarca. Daca musafirii cu care faci bani azi nu sunt multumiti, atunci ei nu se mai intorc, si atunci trebuie sa lupti iar pentru clienti noi!"
Insa gandirea pe termen lung presupune si renuntarea la profitul castigat peste noapte. "Daca eu as construi in Romania un hotel, in primul rand, n-as pune preturi atat de mari cum fac romanii, pentru ca ai doar pat si mic dejun si platesti doar pentru asta foarte multi bani in Romania. Pretul unui pat plus micul dejun trebuie sa coste 12 euro, maximum, restul este profit. Asa ca puteti sa reduceti preturile un pic, si mai tarziu, puteti creste preturile pas cu pas… Dar in primul rand trebuie sa-ti construiesti un brand, ai nevoie de timp. De exemplu, Calista a implinit 2 ani si este acum unul dintre hotelurile cunoscute in Romania, am avut anul trecut aproximativ peste 3.000 de musafiri. Dar in primii 2 ani n-am facut profit, profitul va veni, poate, anul acesta!"
In Romania, sezonul este tot de trei luni, dar patronii gandesc ca in aceste trei luni trebuie sa-si scoata toate cheltuielile si sa faca si profit!
"Nu mai exista business in care sa bagi banii anul acesta si sa ti-i scoti intr-unul sau doi ani – continua managerul de hotel. De regula, la noi in businessul hotelier, in ziua de azi iti recuperezi investitia in 7 sau 10 ani si in unele locuri dureaza intre 10 si 15 ani."
Nu ne mira! Proprietarul acestui hotel cheltuieste o groaza de bani ca in piscina exterioara sa fie apa calda, chiar daca o folosesc doar… trei turisti!
Un alt hotel din statiunea Belek, de data asta de 7 stele, se pregateste de lansare. Se zvoneste ca proprietarul va cheltui doar pe petrecerea de lansare… 35 de milioane de euro! Ca brandul sau sa devina un nume in lume.
Asta da gandire pe termen lung! Aceeasi strategie aplica turcul si cand vine vorba de bacsis: vrea sa-ti arate intai ca-l merita. Daca in Romania chelnerul iti poate cere sute de lei ca sa te conduca la cea mai buna masa, la turci, turistul roman scapa de groaza ca e jecmanit chiar de la intrare.
Mihaela Tosun este ghid turistic in Turcia de zece ani. "Cand vine un turist in fata ta, spune ea, trebuie sa-l citesti ce vrea, trebuie sa-l simti, sa-i ajungi la inima, sa-i zambesti. Asa il castigi."
Avem deci motive suficiente sa ramanem in Turcia si mergem la un hotel care abia s-a deschis. Intr-o piata suprasaturata! Ca sa-si invinga concurenta, patronul si-a angajat un manager neamt! "Nu stiu daca chiar le trebuie un manager gernam – declara acesta -, dar le place sa aiba un manager german, fiindca noi suntem in spatele tuturor lucrurilor, stii, si pot avea incredere in noi, cand ne facem treaba." Hotelul e imens, construit pe un domeniu de 100 de hectare – concesionat de la stat. Patronul a comandat un plan urbanistic in toata regula: a impartit teritoriul in doua: in stanga – vile pentru turisti care vor liniste, in dreapta – hotelul pentru familistii galagiosi. Cele doua zone sunt despartite de o uriasa piscina care inconjoara intreg pavilionul central al complexului. Turistii coboara la piscina direct din balcon. Si, ca sa fie sigur ca rupe gura targului, turcul are un urias teren de golf.
Mai toate hotelurile atrag cu noile terenuri de golf multi turisti cu bani.
Muncitorii inca lucreaza la ultimele detalii: curata plaja, pun gazon, finiseaza piscinele copiilor si monteaza toboganele acvatice. Totul in surdina, ca sa nu-i simta turistii. Reusim sa surprindem o singura scena ceva mai zgomotoasa, cu muncitori care coboara un elefant pentru un tobogan. Ce e gresit in aceasta scena? Ne-am fi asteptat ca zece oamenii sa stea pe margine sa dea indicatii, si Dorel sa se speteasca singur cu elefantul. Nu se intampla asa…
Saptamana viitoare, peste100 de agenti romani vor petrece aici gratuit cateva zile, ca sa vanda apoi camere romanilor. Directorul hotelului e convins ca, asa, agentii vor sti exact ce au de vanzare si o vor face cu profit maxim. Hotelul apartine unei familii turcesti care este deja de 30 de ani pe piata. Pe atunci, turcii erau mult in urma Spaniei sau a Greciei. Au recuperat si au depasit concurenta din 2000 incoace.
"In urma cu 10 ani – mai spune agentul de turism Selcuk Suliman – nu existau resorturile care sunt acuma si totul s-a realizat cu foarte multa munca, bineinteles cu putin sprijin din partea guvernului si al statului turc care a concesionat suprafete foarte mari de teren, in special pe malul marii, pe perioade intre 49 si 99 de ani. La un moment dat, terenurile minime ca si suprafata concesionata erau de 120.000 de mp, singura conditie fiind ca ceea ce se construieste sa fie un hotel de 5 stele, cu capacitate minima de 600-800 de locuri de cazare, iar obligatia investitorului era ca in termen de 2 ani de zile sa termine investitia."
Turcii nu trateaza pe nimeni cu superioritate, nici pe cei mai mici, care inca nu-si permit sa lase bacsis. O simpla scara, din lemn, montata la receptie si copiii nu-si mai lungesc gatul ca sa poata vorbi cu receptionerul.
Si, odata cu concurenta intre hoteluri, celebrul sistemul all inclusive, lansat in 1995, evolueaza continuu: mai nou, turcii si-au scos bucatariile in restaurant si gatesc totul in fata clientului. Sunt unele hoteluri in care cheltuiala cu mancarea este 5 euro/ persoana pe zi, sunt unele hoteluri in care costul mancarii este 17 - 20 de euro.
"In prima zi cand ajung – spune un agent de turism – , turistii sunt socati, nu pot alege ce sa manance si incearca totul, dar in a doua zi revin la normal si nu mai mananca atat de mult. Daca am pierde, n-am face-o: all inclusive."
Asadar, marele secret al abundentei e la mintea cocosului: marfa multa, ieftina, direct de la taran, fara intermediari. Pretul vacantei all inclusive este saltat doar de bauturile din import si de serviciile de rasfat.
Ultima gaselnita a turcului: conceptul de "all inclusive a la carte": te asezi la masa, comanzi tot ce vrei si cat vrei din meniu si esti servit!.... Nu platesti nimic. Esti la fel de bine primit si a doua zi, chiar daca n-ai lasat bacsis. Pare SF, dar asta nu-i tot: mancarea si bautura sunt gratuite pana si in camera: bei cat poti din minibar si comanzi room-service. Daca ai platit o camera intr-un asemenea hotel, poti cere cam orice.
"Vara trecuta – continua managerul de hotel – , daca nu gresesc, am gazduit cam 3.000 de musafiri romani in hotelul nostru. Si suntem foarte multumiti de asta, pentru ca noi lucram mult cu piata romana. Am vizitat aproape toate orasele din Romania, si ne-am promovat acolo complexul nostru de lux."
Asadar uneori, mai merge si muntele la Mahomed! Ati auzit de vreun director de hotel de cinci stele din Romania sa cutreiere lumea in cautare de clienti? E o gluma proasta! Sa va mai spunem de studiile de fezabilitate pe care le-a facut echipa lui Ali in Romania, ca sa vada exact ce vor romanii? Ce fel de servicii, ce fel de mancare, de bautura, cat de repede o vor, cat de rece, cat de calda, ce ii amuza. "Ne-am asigurat ca toti musafirii nostri romani sunt fericiti aici, am preferat sa punem pe televizoarele din camere cateva programe romanesti, sau ziare romanesti in hotel, ceva mancare romaneasca..."
Directorul sau de marketing, domnul Gursel, este deja la Bucuresti, ca sa semneze un contract cu agentul sau roman. Si, ca sa ne convinga ca isi cunoaste clientii ca pe propriul buzunar, Ali ne face o demonstratie – suna in Romania si intreaba un client, pe nume Tavi, cand soseste. Tavi chiar exista, il cheama Octavian Hoandra, l-am cunoscut in Cluj, la cateva zile dupa acel telefon. E un om de afaceri care il viziteaza pe Ali de doua ori pe an si plateste cu placere. "Eu cred ca n-o sa avem niciodata un asemena om in turism – spune Tavi. Tot ceea ce inseamna extraservice nu se plateste, fructe, masina de la aeroport, masina pana la terenul de golf, uneori ne trimite cafea si sandwichuri pe terenul de golf, niciodata n-am vazut pus pe lista un extra service din acesta, asa se asigura ca data viitoare vom veni tot acolo..."
Aici e cheia! In timp ce hotelierul roman dezamageste de la an la an alti si alti clienti, turcul stie una si buna: un client multumit aduce 10 clienti, unul nemultumit, distruge tot ce ai cladit.
"Aceasta iarna a fost al doilea an pentru noi – spune un alt manager de hotel – si aproape 55-60% din turisti au revenit deja, ma astept la o crestere de minimum18% fata de anul trecut. Chiar si cu criza! Cred ca Turcia se va descurca bine anul acesta." Cei care lucreaza in turism in Turcia nu spun niciodata "nu se poate".
O lectie grea pentru hotelierul roman. Traim intr-o lume in care parerea clientului conteaza: "Eu de 10 ani nu mai merg in concediu in Romania – spune domnul Octavian Hoandra. Daca nu-mi permit sa merg in concediu intr-un an, stau acasa, nu vreau sa-si bata nimeni joc de mine pe banii mei, n-o sa ma duc niciodata sa vad masinile de fite ale miliardarilor de carton, nu vreau sa revad fete cu figuri, nu vreau sa vad nesimtirea si imbuibarea romaneasca. Serviciile sunt foarte proaste, nu avem chelneri educati, nu avem manageri de hotel educati, pentru mine cred ca-n viata asta Romania nu mai exista ca atractie turistica, nu cred ca merita sa-ti bati joc de banii tai in Romania, cand la un pret mai mic poti sa te duci intr-un loc in care esti primit ca un rege!!! Nimic din turismul romanesc nu este facut de specialisti, sunt toti oameni calificati la locul de munca, oameni care-s pusi pe un castig imediat, pe furat, pe... nu le pasa de nimic. Prefer sa ma duc oriunde in alta parte, unde oamenii isi castiga painea cu drag si-si iubesc meseria, la noi se vede ca in turism oamenii nu-si iubesc meseria."
Mihaela e unul dintre putinii romani care isi fac meseria cu pasiune, de aceea ramane si in vara sa-si castige painea in Turcia. Se va gandi vreodata sa se intoarca acasa? "Nu stiu! Daca ne-am schimba putin cu mentalitatea, cred ca da, pentru ca suntem o tara foarte frumoasa, cu oameni foarte destepti, care invatam carte si stim ce vrem, dar nu stim cum sa ne scoatem la iveala."
Fara indoiala, turcul stie sa ajunga la inima romanului, si simplul gand ca un ceai fierbinte imi va alina guturaiul, ma face sa uit ca imi ingheata picioarele.
Reportajul a fost difuzat in emisiunea Romania, te iubesc! din 19 aprilie 2009

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO