Ziarul de Duminică

REPORTAJUL SAPTAMANII / Documente care au schimbat soarta Romaniei - Ce se mai intampla cu Arhivele Nationale?

REPORTAJUL SAPTAMANII / Documente care au schimbat soarta Romaniei - Ce se mai intampla cu Arhivele Nationale?
17.06.2009, 16:26 147

Pentru cei mai multi dintre noi, cuvantul "arhive" are doar un singur inteles - locul in care ne ducem sa ne studiem dosarul intocmit de securitate sau cel in care ne cautam actele proprietatilor confiscate de comunisti. Putini se gandesc insa ca fiecare pagina din Arhivele Nationale ale Romaniei inseamna o fila din istoria noastra personala. Ele spun cine suntem, de unde venim si unde ne ducem. Iar noi suntem, pana la urma, o suma de documente care ne vor descrie generatiilor viitoare si le vor povesti ceea ce noi nu le vom mai putea spune. Daca am gandi astfel, poate ca Arhivele Nationale ale Romaniei nu ar mai fi astazi un depozit de hartie supus uitarii si distrugerii.
 
In inima Bucurestiului, intr-un depozit intunecos, apasat de tristete, doamna Iulia Rambasa, arhivar la Arhivele Nationale, respira de 30 de ani praful istoriei. Un praf nobil, care pare sa se nasca din el insusi. Cu cat il sterge mai des, cu atat mai mult se asaza. Doamna Iulia Rambasa nu pridideste, dar nici nu oboseste. In 1979 a venit aici cautand o slujba, fara sa stie ca va descoperi o pasiune. "Pentru mine sunt ca si copiii mei." In linistea dintre rafturi, doamna Iulia a trecut prin doua regimuri, fiecare dur in felul sau, fara sa simta diferenta. N-a deranjat-o prea multa lume atunci, n-o deranjeaza nici astazi. Obisnuitii locului si doar rareori cate un vizitator de exceptie. Inainte, slujbasii comunismului mai veneau aici sa studieze ceasloave impodobite savant, ca sa le foloseasca drept model pentru vreun cadou facut familiei Ceausescu. Mai recent, surghiunitii acelor vremuri, care vin sa-si caute urmele.
Nici decorul nu s-a schimbat prea mult in ultimii 30 de ani. Regimul politienesc de pe vremuri a fost inlocuit astazi de ignoranta, rea vointa sau nepasarea noilor carmuitori ai Romaniei. E secolul 21, dar in sediul Arhivelor Nationale n-au aparut nici calculatoarele, nici aparatura moderna, nici mijloacele noi de protectie care se pot vedea astazi in orice institutie similara din lume. Istoria Romaniei, cea scrisa, cea palpabila, cea adevarata, a fost surghiunita acolo unde, cred unii, ii e locul: in trecut.
"Depozitele din Bucuresti ale Arhivelor Nationale cuprind 300 de mii de metri liniari de documente istorice – precizeaza dr. Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Puse in picioare, una langa alta, aceste file si pergamente ar depasi distanta dintre Bucuresti si Sibiu." Un tezaur fara aparare pe care o mana de oameni, pasionati, responsabili sau doar constiinciosi incearca sa il salveze de la boala incurabila si moarte sigura cu mijloace practic inexistente.
Gabriel Dumitrache, seful serviciului restaurare, imi spune care sunt dusmanii arhivelor, in primul rand ciupercile si sporii. Imi arata cateva documente vechi. Un pergament pictat in praf de aur si cerneluri cu compozitie secreta. Dincolo o matase fina, de un galben imbatranit de vreme, pe care s-a tiparit pe vremuri Proclamatia de la Islaz. In alt raft, actul de abdicare al lui Alexandru Ioan Cuza, care mai pastreaza urma in care penita a strapuns hartia, in timp ce domnitorul isi punea semnatura pe documentul asezat pe spatele unui soldat. In alta parte, o agenda veche a lui Carol al II-lea, in care, pe 23 august 1944, maresalul Antonescu a scrijelit grabit, cu un creion, anuntandu-l pe regele Mihai sa-i dea informatii care pot salva tara de la dezastru. Peceti boieresti si domnesti, documente necercetate despre trecutul recent, scrisori de dragoste, jurnale ca niste opere de arta, documente care au schimbat soarta tarii si pe care le atingi aproape cu evlavie.
Ingramadite in rafturi improprii, marturii ale istoriei, din secolul 13 si pana astazi, putrezesc, se farimiteaza, dispar in nori de praf, pentru ca, ironic, Ministerul de Interne de care tin Arhivele Nationale, nu le protejeaza. "Nu avem buget", spune simplu directorul Dorin Dobrincu. Ar fi nevoie de cel putin cinci, sase ori mai mult decat primesc. Doar doua angajate muncesc la restuararea documentelor. In medie, salveaza de la disparitie 5-600 de file pe an, si o carte la doi ani. Infim: Arhivele se degradeaza intr-un ritm atat de rapid, incat ar fi nevoie de o armata de oameni ca sa le opreasca de la pieire. Ar trebui sa existe aer conditionat, cladiri fara igrasie, in care sa nu mai patrunda zapada iarna...
In fiecare zi, in laboratorul de restaurare, cele doua femei isi chinuie ochii, decupand cu migala dar si cu multa zgircenie coli de hartie japoneza, cumparata de peste mari si tari la pret de teren intravilan: 5 euro metrul patrat. Au fost ani grei in care
s-au descurcat doar cu resturi, peticind cu firimituri ramase de peste ani documente mancate de vreme si de paraziti, pentru ca statul... a uitat sa mai dea bani.
Undeva, pe traseu, cineva a omis sa se mai ocupe de Arhivele Nationale, care au ramas si azi raspandite in mai multe depozite din tara. Cu timpul, omisiunea a devenit traditie. Arhivistii romani, o tagma aparte tinuta in viata de pasiune si nu de grija celor care ar trebui sa-i cultive, inca mai fac facultatea de specialitate in cadrul Academiei de Politie. Explicatia ramane un mister, care pe unii ii nedumereste, pe altii ii amuza.
Bizar este si faptul ca, pana nu demult, dupa cum ni se spune, aici domnea o atmosfera stalinista. Celor care au condus institutia pana anul trecut le era teama sa deschida arhiva publicului larg, Asa ca doar o mana de privilegiati avea acces la documente. In anul 2007, Arhivele Natioanle ale Romaniei nu aveau nici macar un site internet. Teama si dezinteresul au avut un efect devastator. Jumatate dintre documentele perioadei comuniste mai zac prin diverse depozite din tara, in pericol de a se pierde definitiv.
In conditii de temperatura, umiditate si luminozitate necorespunzatoare, un document se poate distruge in mai putin de un an. Pericolul e mai mare pentru un document al PCR, decat pentru unul semnat de Stefan cel Mare, pentru ca hartia moderna e mai fragila decat suportul pe care se scria cu sute de ani in urma. O solutie ar fi microfilmarea intregii arhive. S-a demonstrat ca un microfilm rezista pana la 500 de ani si poate fi salvat usor pe timp de razboi: se inchide in tuburi vidate si se arunca pe fundul marii. Insa nici aici nu e simplu. Sunt conditii de munca grele - temperaturi de pana la 38 de grade in laboratoare, plus bolile profesionale provocate de praful si microorganismele de pe documente. Si, peste toate, cuvintul magic: banii.
In arhivele civilizate, documentele sunt tinute in cutii speciale, cu muchii tari, croite dintr-un material care nu ataca hartia, depozitate la lumina artificiala, temperaturi constante de 16-18 grade si umiditate relativa de 40-60 la suta. Acest arhive supravietuiesc dezastrelor naturale si conflagratiilor mondiale, dand sansa celor care vor veni sa invete cate ceva despre trecut.
"O tara care nu are arhiva e o tara care nu are cultura – spune Dragos Sesan, arhist. Arhiva e un tezaur al culturii si existentei unui popor. Uitati-va la dezbaterile despre trecutul nostru recent, cum nu ne putem rezolva dilemele. Ne vom intreba mereu asupra trecutului si unde le vom gasi raspunsuri cand nu vom mai avea arhiva?"
 
Reportajul a fost difuzat de Protv, in emisiunea Romania, te iubesc! din 17 mai 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO