Precum nenumărate acţiuni umane, şi necesara reformă din învăţământ conţine efecte colaterale cu diverse grade de periculozitate. Unul dintre acestea, grav, este acela că sunt îndepărtaţi astfel din învăţământ câţiva maeştri care, prin graţia divină, sunt deja la vârsta pensiei.
Abia ajuns la pragul sus-amintit, maestrul şi academicianul Sorin Dumitrescu, cel care susţinea în ultimii ani neuitate şi de neînlocuit cursuri despre icoane, dedicate masteranzilor şi doctoranzilor Universităţii de Arte din Bucureşti, este la rândul său îndepărtat. Nu înţeleg de ce se produce acest fapt cu maeştrii ajunşi la deplinătatea forţei creatoare, tocmai acum, când orice ucenic are mai mare nevoie de ei. Cu siguranţă, este unul dintre efectele perverse ale legii. Lege care putea să prevadă inteligent astfel de situaţii şi să conceadă în consecinţă - cu atât mai apăsat în domeniul artelor. Dar orice magistru adevărat ştie să aducă ştiinţa la nivel de artă. Măcar pentru doctoranzi, marii profesori, maeştrii trebuie să fie consideraţi la valoarea pe care o merită. Idiosincrasiile ori lupta între generaţii sunt realităţi mult prea vulgare pentru a intra în această ecuaţie. Iar necesara împrospătare a resurselor umane şi bine intenţionatul efort de reaşezare pe calea normalităţii a învăţământului românesc nu trebuie să îndepărteze definitiv marile personalităţi, indiferent ce vârstă vor fi având acestea.
…Pe parcursul ultimului curs ţinut de maestrul iconar Sorin Dumitrescu, curs la care am participat în anul universitar recent încheiat, am aflat la un moment dat despre una dintre cele mai puţin cunoscute comori iconografice aflate în Oltenia. Este vorba despre biserica-paraclis a cimitirului Mănăstirii Frăsinei. Se ştie că statutul Mănăstirii Frasinei este unul particular: Sf. Calinic de la Cernica, ierarh pe atunci (secolul al XIX-lea), după ce a refondat, practic, aşezământul monahal, i-a conferit o lege asemănătoare cu cea a Muntelui Athos - persoanele de sex feminin au interdicţie să intre în spaţiul Mănăstirii Frăsinei. Nu din "discriminare", cum s-ar spune cu mintea şi legile cele de astăzi, ci din considerente adânc spirituale şi prin aplicarea unei "logici" ascetice aspre. Nu este un capăt de ţară, astfel de rigori favorizează lucrarea esenţială a monahului: rugăciunea neîncetată "pentru întregul Adam" (aşa cum avea să-mi spună cândva Pr. Rafail Noica, adică pentru întreaga umanitate)…
Ei bine, dacă la Frăsinei nu ajung decât bărbaţii, cu atât mai rari sunt cei care vizitează bisericuţa din cimitir. Ridicată în anul 1710, a fost până în vremea Sf. Calinic chiar biserica aşezării monahale. Frescele au fost realizate în 1764 de zugravul Teofan, alături de ucenicul său Enache. Frumuseţea acestora l-a determinat pe profesorul universitar Sorin Dumitrescu să stăruie ore bune de curs asupra fiecărei teme. Acelaşi inimos iconar şi hermeneut al frescei şi icoanei bizantine a editat un mic album în care sunt reproduse principalele fresce: "Frăsinei, biserica paraclis a cimitirului" (Editura Anastasia).
"Geometria şi harul care colorează şi desenează prodigios liturgic interiorul bisericuţei nu sunt orgolios muzeistice, nu au fost făcute să rămână prizoniere lăcaşului, ci au fost în aşa fel lucrate ca să despice în mod nevăzut zidirea, să expandeze supraabundent şi să umple cu doctrină frumoasă jur-împrejurul bisericii. Fără exagerare, zidirile, de tipul bisericuţei de la Frăsinei, pot fi socotite pe drept fante ivite în densitatea realului, ca nişte guri de rai, unde înţelegerii i se oferă ocazia de a simţi Tăcerea din care provine Cuvântul", apreciază Sorin Dumitrescu în cuvântul de introducere. Acesta stăruie asupra unităţii liturgice, anume: măiestria zugravilor de a reprezenta în spaţiul dedicat fiecărui sfânt exact acel amănunt care-l defineşte, restul detaliilor "oricât de atrăgător, este dat la o parte, ca balast". Cu alte cuvinte aceşti oameni simpli au avut geniul de a se abandona smeriţi Duhului, astfel încât, indiferent de audienţa pe care au avut-o timp de peste două veacuri fructele efortului lor, aşa cum arată Sorin Dumitrescu, "Chiar şi în creierii munţilor, publicul lor predilect a rămas Biserica Una, iar partener le este Tradiţia Universală a acesteia"…
Un cuvânt de laudă se cuvine şi celorlalţi doi autori ai albumului, responsabilul de graphic design, artista Doina Dumitrescu, şi fotograful Marius Caraman. Aceştia au realizat o carte-obiect cum nu găseşti în peisajul editorial românesc. Ar putea fi un model pentru viitoare albume dedicate micilor biserici de ţară - bijuterii arhitectonice şi iconografice româneşti pe cât de multe, pe atât de neştiute.
Este, din nou, un veritabil exemplu al modului - imperial - în care Tradiţia lucrează prin oameni, fie aceştia mai de depărtişor, fie contemporani. Restul este icoană.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
