• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Ziarul de Duminică

Robert Ross: „Dragostea de o viaţă pentru România”/ de Ioana Ieronim

Robert Ross: „Dragostea de o viaţă pentru România”/ de Ioana Ieronim

Galerie foto

Autor: Ioana Ieronim

04.09.2015, 00:05 352

De curând s-a aflat la Bucureşti Robert Ross, din Statele Unite, fiul diplomatului Donald Dunham (1908-2000), reprezentantul cultural şi de presă al ţării sale la Legaţia americană din România în perioada 1947-1950.

Donald Dunham, licenţiat al Universităţii Yale, şi-a obţinut în acei ani la Bucureşti doctoratul, magna cum laude, cu George Oprescu, având disertaţia: Romanian Profile: A Study of National Character as Reflected in the Visual Arts/ Profilromânesc: Studiu asupra caracterului naţional reflectat în artele vizuale. Martor al instaurării dramatice a comunismului, al marilor procese politice, al arestărilor inclusiv din rândul angajaţilor Legaţiei sale (printre care Nora Samuelli şi artistul grafician Petre Grant), Dunham publică în 1950 un roman document – cu numele real al celor în cauză, de la Regele Mihai la Iuliu Maniu, Ana Pauker, Petru Groza etc. (Die Schatten werdenlaenger / Umbrele sunt tot mai lungi, Elveţia, apărut 12 ani mai târziu în SUA, sub titlul Zone of Violence/ Zona Violenţei). Dunham este şi autorul volumului de memorii Assignment: Bucharest. An American Diplomat’s View of the Communist Take-over of Romania / Misiunea: Bucureşti. Instaurarea comunismului în România văzută prin ochii unui diplomat american, prefaţat de Ernest H. Latham Jr. Dacă Donald Dunham reprezintă o premieră în ataşamentul inclusiv academic al unui diplomat american la ţara noastră, Ernest Latham i-a urmat exemplul în anii ’80 când, ataşat cultural fiind, şi-a luat doctoratul la Universitatrea din Bucureşti, păstrând statornic interesul faţă de România.

 

Robert Ross, adolescent în anii în care tatăl său vitreg s-a aflat în misiune diplomatică la Bucureşti, a fost şi el martorul stării dramatice a ţării. El păstrează vie memoria acelor ani şi, alături de tatăl lui, a rămas preocupat de soarta României şi prietenilor români. Ceea ce a văzut, alături de părinţii săi, în anii 1940, mărturisea Robert Ross, l-a marcat în aşa măsură încât, după licenţa la Harvard, s-a hotărât să-şi dedice viaţa efortului de a opri expansiunea comunismului în lume. Metoda a fost aceea de a acorda oportunităţi economice popoarelor sărace ale Americii Latine, maselor de agricultori, prin mici împrumuturi. Organizaţia Latin American Agricultural Development (LAAD), condusă de Robert Ross, a ajuns la peste două miliarde de dolari distribuite fermelor de familie. După pensionare, Ross a donat Universităţii Princeton arhiva sa (documentând o poveste de succes economic), ca şi o colecţie unică de medalii, ordine şi decoraţii latino-americane istorice şi contemporane.

 

Ce amintiri păstraţi din prima călătorie în România?

– Prima dată am venit la Bucureşti în mai 1947, ca „dependent” al familiei mele de diplomat american. Aveam 13 ani şi tatăl meu vitreg, Donald Dunham, fusese numit ataşat cultural al Legaţiei Americane la Bucureşti. Am sosit în România prin Istanbul, cu aeronava militară C-47. În avion, un alt diplomat american ne-a explicat că angajaţii români ai Legaţiei Americane erau obligaţi să facă rapoarte la Securitate despre activitatea şi conversaţiile noastre. Bănuiesc că şi la Athenee Palace aveam în cameră microfoane ascunse.

Prima impresie pe care o păstrez despre Bucureşti este orchestra de lăutari ţigani, care cânta, cu avânt, în restaurantul de la parterul hotelului chiar în seara zilei când am sosit.

Eu urmăream zi de zi schimbarea gărzii regale. Militarii treceau spre Calea Victoriei duminica dimineaţa, prin faţa ferestrei mele de la hotel. Purtau uniforme albe şi coifuri strălucitoare, cu pene. Mai târziu, l-am şi întâlnit pe rege, pentru un moment, la pista de golf din Sinaia, cu puţin timp înaintea abdicării sale.

De la hotel ne-am mutat într-o vilă spaţioasă, art deco, pe Aleea Alexandru. La vremea aceea, nu existau şcoli private în România, astfel că luam lecţii particulare de engleză, franceză şi algebră. Tot în România am învăţat să joc tenis şi golf. Am stat aici timp de un an şi jumătate, după care am urmat o şcoală privată din Elveţia.

Tatăl meu vitreg a lucrat la Legaţia Americană aproape trei ani, când, în 1950, acuzat de spionaj, a fost declarat Persona non grata.

 

Această experienţă timpurie v-a marcat semnificativ?

– Deşi am locuit în România doar un an şi jumătate, experienţa a transformat total aspiraţiile mele de studiu şi proiectele profesionale. Am fost profund tulburat de brutalitatea regimului comunist, de tratamentul pe care l-au îndurat oameni cunoscuţi mie. Asistenta tatălui meu vitreg, Nora Samuelli, a fost arestată în 1950 şi a fost condamnată la 38 de ani de detenţie pentru culpe inexistente. Şi alte cunoştinţe ale mele au suferit arestări, tortură, închisoare.

Aceste evenimente dureroase m-au făcut să-mi pun problema ce pot face eu în viaţă pentru a împiedica asemenea abuzuri. Mai întâi am hotărât să studiez marxism-leninism şi comunismul sovietic. Am început să învăţ ruseşte chiar de când eram în Elveţia şi am continuat la un liceu al ruşilor albi din Paris. Apoi am ales să merg la Universitatea Harvard, unde exista un Centru de studii ruseşti. Am continuat să fac cursuri de comunism, dar nu vedeam cum s-ar fi putut schimba realitatea, din cauza blocajului nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. În viziunea mea, lupta dintre Est şi Vest urma să se ducă în Lumea a Treia. Ambele tabere aveau să încerce să atragă naţiunile în curs de dezvoltare. Dar prioritatea acestora era totuşi eradicarea sărăciei – şi nu materialismul dialectic. În consecinţă, am ales ca specializare principală economia, cu accent pe teoria dezvoltării. Mi-am scris licenţa pe tema celui de-al doilea cincinal din India.

În 1956, la două zile după absolvirea universităţii, aterizam la Leningrad, pentru o călătorie de o lună în Uniunea Sovietică, un cadou de absolvire din partea tatălui meu vitreg. Pe lângă că făceam cunoştinţă directă cu Uniunea Sovietică, încercam să contactez oameni de vârsta mea, ca să aflu ce înclinaţii aveau la ascultat radio. Călătoria mi s-a încheiat la München, unde m-am angajat la Radio Libertatea pe un post de cercetarea audienţei. Oricât de interesant a fost acest serviciu, m-am convins că transmisiunile radio nu vor schimba nici ele, vreodată, realitatea.

Următoarea schimbare majoră a vieţii mele s-a petrecut în 1959, când Fidel Castro a preluat puterea în Cuba. Asta n-a făcut decât să confirme teama mea că lupta Est-Vest avea să se desfăşoare în Lumea a Treia. Preşedintele John F. Kennedy a reacţionat, punând în funcţiune programul Alianţa pentru Progres, menit să reformeze America Latină la nivel social şi economic,  astfel încât să devină mai puţin vulnerabilă la insurgenţe de genul celei din Cuba.

Mai întâi am lucrat la ONU, pregătind planuri de dezvoltare pentru America Latină. Mi-a fost dat să văd şi de data aceasta lipsa rezultatelor concrete, astfel că m-am dus să lucrez la companii care finanţau noi investiţii şi creau locurile de muncă de care era atâta nevoie. Am obţinut poziţia de preşedinte al unei bănci agricole de investiţii (LAAD), care finanţează ferme de familie de pe întregul continent sud-american. Compania continuă să se dezvolte şi azi, a finanţat peste 3.000 de ferme de familie noi sau care sunt în plină dezvoltare, mai ales de tipul celor care dau pe piaţa mondială produse cu preţ ridicat.

Când s-a întemeiat LAAD în anul 1970, structura proprietăţii de pământ din America Latină era dominată de terenuri mari (latifundio) şi de mici terenuri ţărăneşti (minifundio). Sectorul agricol stagna, şomajul era enorm. De atunci, creşterea agriculturii a ajuns să se bazeze pe ferme comerciale de familie, de dimensiuni medii. Aceste noi ferme au dat dinamism agriculturii în American Latină. Sub impactul pieţei, în întreaga zonă s-a produs o redistribuire a terenurilor productive. Astăzi America Latină este într-adevăr mai puţin vulnerabilă la revoluţii de inspiraţie comunistă gen Cuba.

Sună ciudat, poate, că experienţa mea românească m-a făcut să promovez schimbarea economică în America de Sud, dar am încercat să rezum această adevăr.

 

Călătoriţi acum în România după mulţi ani. Aveţi planuri speciale ?

– Am revenit în România anul acesta în două scopuri: unu, să citesc dosarele, ţinute mult timp la secret, ale Securităţii şi Ministerului de Interne despre tatăl meu vitreg, Donald Dunham şi asistenta sa la Bucureşti, Nora Samuelli; şi apoi, să donez Memorialului Sighet câteva materiale semnificative pentru epocă, păstrate în familie din anii 1940.

Tatăl meu vitreg a fost Public Affairs Officer, adică ataşat de presă şi cultură al Legaţiei Americane la Bucureşti între 1947 şi 1950. În aceşti ani, a condus biblioteca americană, a instruit reporterii americani care treceau prin România, şi-a luat doctoratul în arte frumoase la Universitatea din Bucureşti – avându-l drept conducător ştiinţific pe George Oprescu, a trimis materiale la Vocea Americii privind marile procese politice, precum a fost cel al liderului ţărănist Iuliu Maniu – şi a încercat să încurajeze în general libertatea presei. Guvernul de atunci al României l-a acuzat de spionaj şi, în 1950, a fost declarat Persona Non Grata.

Am reuşit să citesc dosarele de Securitate ale tatălui meu vitreg cu ajutorul lui Ernest Latham, el însuşi fost diplomat american la Bucureşti. Nu am găsit în dosar nimic care să fi arătat vreo activitate de spionaj din partea tatălui meu, astfel că acuzaţiile trebuie să fi fost inventate de autorităţile comuniste pentru a fabrica o criză în relaţiile româno-americane.

Asistenta lui, Nora Samuelli, a fost arestată în 1950 şi judecată în instanţă cu public, sub acuzarea de înaltă trădare, contrabandă, spălare de bani şi intenţia de a fugi din ţară. Domnişoara Samuelli fost găsită vinovată de toate patru capetele de acuzare şi a primit o condamnare de 38 ani. A fost închisă 11 ani, după care o organizaţie filantropică evreiască a plătit guvernului român pentru eliberarea ei din închisoare şi permisiunea de a părăsi ţara.

Din dosarele care i s-au instrumentat se vede clar că acuzarea s-a bazat exclusiv pe depoziţiile scrise de d-şoara Samuelli, obţinute prin tortură. Ironia este că, privind lucrurile prin lentila comuniştilor, ai găsi o bază pentru acuzele respective. Dar judecând raţional, de la început nu se vede niciun temei pentru asemenea concluzii. Înalta trădare, de exemplu, pentru care condamnarea a fost de 20 de ani, se baza pe faptul că ea a bătut la maşină paginile scrise de tatăl meu vitreg pentru a fi transmise la Vocea Americii în limba română. Tatăl meu a trimis comentarii ample asupra procesului Maniu, un eveniment deschis publicului. D-şoara Samuelli a fost acuzată că tatăl meu vitreg ar fi antrenat-o ca spion, însă dosarele de urmărire a lui Donald Dunham nu fac nicio referire la vreo activitate de spionaj pe care el să fi comis-o. Povestea a fost în întregime un crud abuz de putere.

Cum spuneam, am adus câteva desene şi cărţi, amintiri ale acelor vremuri păstrate de familia mea timp de 65 de ani, pe care acum le-am donat Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. M-a impresionat profund devotamentul Anei Blandiana, al lui Romulus Rusan şi al echipei lor în efortul de a face cunoscute abuzurile comise timp de mai bine de două generaţii cât a durat guvernul comunist în România.

Într-o notă mai lejeră, mi s-a părut fermecător să iau cina la Caru’ cu Bere, unde am ascultat taraful cu patru lăutari, a fost una dintre cele mai minunate interpretări de muzică populară românească pe care le-am auzit vreodată.

 

Cum l-aţi întâlnit pe Ernest Latham?

– Pe Ernest Latham l-am cunoscut atunci când a venit la New York să-l intervieveze pe tatăl meu vitreg despre experienţa lui în România. De atunci am rămas prieteni. El este cel care m-a găzduit în România, mi-a deschis ochii asupra Memorialului Sighet, m-a introdus la Fundaţia Academia Civică.

 

Plănuiţi o nouă vizită în România?

– Îmi doresc foarte mult să revin în România, chiar la anul, sper, pentru a continua să lucrez la arhivele CNSAS, poate ca să mai ascult muzică românească, poate amândouă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107