Stau la masa in fata cu o cana cu lapte caldut in care am inmuiat bucati de paine, doar-doar o sa-l pot bea, inghit in sila si cu gandul in alta parte, sa nu-mi vina sa vars pe neasteptate, cum mi s-a mai intamplat de atatea ori, cand mi-am amintit cum m-am otravit cu lapte, vorba vine, eram tare mic, nici patru ani, intr-o dupa-amiaza calda de vara, batuta de-o furtuna naprasnica vreo ora, dupa care iesise soarele, ma plimbam in curtea matusii care locuia pe aceeasi strada cu noi, ma minunam de multimea de cactusi, n-am mai vazut nicaieri atatia, toate marimile, toate formele, unii ca niste serpisori, altii ca niste bulbi, altii cu frunze late terminate cu un tep cafeniu, asezati in ghivece de toate marimile, in cutii enorme, in hardaie, furtuna rupsese una dintre frunze din care curgea un lichid verzui si vascos, semana cu rahatul topit pentru cornulete, am luat pe deget, am gustat, norocul meu a fost ca m-a vazut matusa, a sunat imediat la salvare, pana a venit doctorul, m-a tinut cu forta si mi-a turnat pe gat o sticla cu lapte pe care l-am dat afara numai cheaguri verzi, i-a spus ca nu m-ar mai fi salvat daca nu facea asta, era singurul cactus foarte ortravitor si de atunci nu suport laptele, mama se supara ca fac mofturi, imi spune ca n-are sa-mi dea altceva, inghit in sila,
trebuie sa mananci, cine stie cand te intorci de la teatru, imi spune,
sunt convins c-as putea rezista mult fara sa mananc, dar nu m-ar crede, mai ca-mi vine sa nu ma duc, dar mergem cu toata scoala si s-ar putea sa-mi placa.
Fratele meu mai mic sta la masa in fata mea si soarbe zgomotos si fara chef din cana lui, stie ca nu are voie, dar face la fel mereu, nici nu-l mai bag in seama. Poate sa stea si pana maine la masa, n-are un drum de facut, ca mine, la teatru n-au fost chemate decat clasele mai mari, nu pustii.
Din strada se aude baraind o masina, trec atat de rar masini pe strada noastra ca precis s-a-ntamplat ceva sau cauta iar pe cineva, motorul se opreste chiar in fata casei noastre, apoi se tranteste o portiera, in curte rasuna mai multe voci si pe scari si in hol bocane cizme. Mama imi spune sa nu ma ridic de la masa, dar ea iese in hol, incearca sa-i impiedice sa intre, am copii mici, ii speriati, dar n-o baga in seama niciunul, n-au treaba cu ea, se duc glont la usa pe care cu multe luni in urma o batusera in scanduri, le desfac cu ranga, injura ca nu reusesc mai repede, aud cum scartaie cuiele, in sfarsit intra in camera, cauta ceva ce tanarul impuscat a uitat sau a ascuns, le trebuie o vreme sa gaseasca, ii aud prin perete cum continua sa injure si mama sta tot timpul asta in pragul usii spre hol a antreului. Pe urma cizmele bocane din nou pe hol, nu stiu daca au gasit ce cautau, mama ii intreaba de ce nu fixeaza din nou usa,
nu-i nevoie, o sa se mute zilele astea altcineva,
prin urmare o sa avem un locatar nou, sunt curios pe cine mai trimit de data asta, mama bombane dupa plecarea lor, mi se pare c-o aud spunand pentru sine, vino, omule, odata mai repede, sa scap de necaz, dar nu sunt sigur, o privesc intrebator si-mi zice,
termina-ti laptele, acuma se face vremea sa pleci.
Pe marginea patului ma asteptau camasa alba calcata si pantalonii cu dunga. In timp ce ma imbracam ma gandeam ca nu mi-ar fi stat rau si cu cravata de pionier cu care or sa se mandreasca toti din clasa, cum se-ntamplase la ceremonia de primire a cravatelor rosii, doar eu, Fane si Florin ramasesem pe dinafara, Fane se scarpina in nas si zicea ca-l doare-n cur de cravata lor, oricum or sa-i dea si anul asta nota cea mai mica la purtare, d-aia nici nu-l facusera pionier, insa eu si Florin eram premianti si nu puteau invoca indisciplina, mie mi-a soptit profesoara ca sa mai astept, or sa ma primeasca dupa ce se-ntoarce tata acasa, dar lui Florin nu i-a zis nici macar atata, doar c-o sa-l primeasca si pe el mai incolo, dar el nu credea, am fost sigur ca era pentru tatal lui, care murise in puscaria unde fusese trimis acuma tata, dar nimeni n-avea voie sa vorbeasca despre asta. Ma simteam exclus, imi inghiteam lacrimile, sa nu ma vada vreunul si cand s-au terminat orele Lalu, Dan si Paul si-au bagat cravatele in ghiozdane cu un da-le-n ma-sa, si mi-au zis sa incingem o miuta, chiar daca n-aveau la ei decat o minge de carpa, si parca nu ma mai simteam atat de singur. Iar mama mi-a zis ca nu-i nicio scofala, sa nu plang, important e sa invat, doar ca mai incolo e bine sa primesc si eu cravata rosie, ca altfel cine stie ce piedici mi se mai pun, dar nu-mi venea sa-i cer sa ma lamureasca.
E sambata dimineata, daca mergem la teatru nu mai facem scoala, pentru prima data in viata mea sunt la teatru, holul e intunecos, dar tot disting pe toti peretii tablouri mari cu actrite si actori sovietici, in sala e o lumina chioara si-o harmalaie cumplita, toti pustii se reped sa ocupe scaunele din fata, chiraielile nu se-ntrerup o clipa, se mai aude uneori glasul directorului, dar nimeni nu pare sa-l bage in seama, stau in cumpana, daca sa ma duc la loja cu gasca, sau sa raman jos, aleg sa raman, daca tot n-am cravata de pionier, macar sa nu stau langa aia din clasa mea care au, ma asez intr-un fotoliu imbracat in plus visiniu, am mainile reci de emotie, nu mai incepe odata, si se aude un gong, apoi inca unul, harmalaia inceteaza si la al treilea gong se stinge lumina, e-un intuneric infricosator, dar tot zaresc doua luminite rosii in fata, in dreapta si-n stanga, si intre ele se deschide ca un rasarit de soare din ce in ce mai luminos si apoi un bubuit de tobe care ne inspaimanta pe toti, aplaudam doar ca sa ne-alungam frica, si-ncepe muzica, un mars pe care l-am mai auzit, dar nu stiu ce este.
A inceput o piesa, cu un chiabur care voia sa faca rau, ca toti chiaburii, si uneltea impotriva infiintarii intovarasirii agricole intr-un sat, iar alti doi tarani refuzau sa dea cotele pentru hrana muncitorilor, le tot ascundeau sub o claie de fan, dar au fost dati in gat de alti doi care i-au facut sa se dumireasca pentru ca in noua oranduire taranii si muncitorii trebuie sa fie ca fratii si trebuie sa se ajute in lupta impotriva dusmanului comun care pandeste la tot pasul sa impiedice realizarile si atunci apare un muncitor de la o uzina, care se facuse activist pentru ca nu mai suporta nedreptatea si el il demasca pe chiaburul indaratnic, care la sfarsit se ascunde dupa o claie de fan si pe urma fuge din sat in huiduielile taranilor si atunci izbucneste marsul pe care il auzisem si la inceput, atat de tare ca ne spargea timpanele si unul dintre profesori s-a ridicat in picioare si-a inceput sa aplaude, strigand bravo, pe urma s-a ridicat si tovarasul director si aplauda si el si atunci am inteles ca piesa s-a terminat si ne-am ridicat toti, aplaudand si chiraind.
Dar asta n-a fost tot, tovarasul director a cerut sa se faca liniste, nu prea s-a facut, dar el totusi a spus ca acum e doar o pauza de un sfert de ora, nimeni n-are voie sa plece acasa, puteam sa iesim in hol sa ne cumparam un suc, cine are bani de-acasa, ori puteam sa stam pe locurile noastre, dar sa nu plece nimeni, a repetat, asa ca nu m-am miscat de pe scaunul meu, chiar daca mi se cam incalzisera bucile, mi-am sucit doar gatul sa descopar gasca, ingramadita intr-una din lojile balconului, se scalambaiau toti de mama focului, nu m-au zarit.
Dupa mai mult de un sfert de ora, a batut din nou gongul si iar s-a stins lumina, acuma toata pustimea chiraia cat putea si aplauda si-a inceput din nou o muzica, altfel, dupa care au aparut dintr-o parte a scenei, pe rand, mai multi barbati si femei care se protapeau drept in fata noastra, luminati de cate un reflector, si incepeau sa recite, isi plecau capul cand terminau, se retrageau, aparea altul, la fel de teapan, parca inghitisera toti niste ciomege, am recunoscut vreo doua poezii de A.Toma si Victor Tulbure, erau si in cartile de scoala, pe altele nu le stiam, dar semanau intre ele, despre partid-trup al tarii, hidrocentrale si grau, stahanovisti care urmau exemplul luminos al muncitorului sovietic si una despre viscolul care trebuie rapus si m-am gandit ca e vorba de viscolul de anul trecut, cand orasul fusese acoperit de nameti atat de mari ca de-abia reuseam sa vad sania care trecea pe strada sa duca paine la alimentara din colt, sa ma iau dupa ea. Intre recitari il auzeam pe pustiul din stanga mea, pe care nu-l stiam, cum rodea bomboane, cred ca tot randul il auzea, dar daca nimeni nu i-a zis nimic, nu i-am zis nici eu. Si pe urma s-a auzit iar un sunet ca de gong, dar era altfel decat cel de la inceput, si dupa cateva clipe au navalit pe scena din ambele parti dansatori in costume populare, strigau, tipau cat ii tineau bojocii niste uraturi din care nu intelegeam nimic, au inceput sa se invarta nebuneste in mijlocul scenei, se schimbau in perechi, se insirau in lant, se adunau iar gramada la mijloc, cica era un joc muntenesc, se vedea cum ridica praful cand bateau podeaua si cand au terminat si tot ridicau mainile impreunate cand sus, cand jos, am aplaudat cu totii, iar tovarasul director a cerut din nou liniste si a tinut un discurs de multumire tovarasilor actori si dansatori, stransi toti pe scena, care au facut in asa fel incat niste copii care sunt fragedele mladite ale viitorului tarii sa se bucure de cultura. Dupa care am fost liberi sa mergem la casele noastre si abia atunci m-am intalnit cu gasca.
Un cacat, a fost primul cuvant pe care l-am auzit de la Fane, stiam cu totii la ce se refera, Florin i-a zis sa-si tina gura, poate-l mai aude careva, dar Fane stia una si buna,
dac-a fost un cacat, a fost un cacat, zicea, sa va spun eu ce piesa ca lumea am vazut cu batranii si tot in teatrul asta,
dar se parea ca pe nimeni nu interesa ce piesa vazuse el, asa ca s-a oprit.
Am trancanit o vreme si pe urma ne-am despartit pe grupuri, indreptandu-se spre case, si cu mine mai mergeau inca vreo patru, care locuiau in aceeasi zona, Dan, Radu, Lalu si Fane, Florin s-a dus singur, avea o treaba, dar mie imi parea bine, aveam un cui impotriva lui, era un baiat de treaba cat sedeam numai noi doi de vorba, dar indata ce mai apareau in jur alti doi, trei, voia sa se dea cocos, nu ne scotea pe niciunul din porecle nesimtite, mie imi spunea taran cu par pe limba, hodoronc, tronc, fara nicio legatura cu ceva, multa vreme m-am gandit sa-l bat intr-o zi pana intelege sa inceteze, dar mi-am dat seama ca era prea pornit si n-as fi rezolvat nimic, si nici nu eram sigur c-o sa-l inving. Cand a ajuns in dreptul casei lui, langa Roxy, Dan a zis si el ca ramane acasa, ca trebuie sa se duca cu sora-sa mai mare nu stiu unde, asa ca ne-am continuat drumul si mai putini.
In dreptul bisericii catolice, Radu a zis ca ne duce el sa ne-arate ceva ce n-am mai vazut, am strabatut un gang intre doua stradute si-am iesit langa casele cu mai multe etaje construite inainte de razboi pentru inginerii si maistrii care lucrau la sondele de petrol sau la rafinarie, intr-una dintre ele stiam ca locuieste si Catrinel, o fata de care imi placea tare mult, dar n-am vazut-o, si ne-am continuat drumul, am ajuns la un teren imprejmuit cu sarma, despartit la mijloc de o plasa din ata,
aici juca tata tenis, a strigat Lalu, m-a adus si pe mine o data, cand eram mai mic, dar acuma nu mai joaca, zice ca nu-i voie,
aiurea, l-a contrazis Radu, sa-i vezi cum joaca in fiecare duminica,
terenul era inchis cu o poarta prinsa cu un lacat mare, n-aveam cum sa intram, dar nici nu venisem pentru teren, Radu ne-a dus mai departe.
Nu departe de terenul de tenis, in partea strazii care continua cu case obisnuite si multi copaci, era un loc viran, cu damburi mari si tufe de scaieti si bozii, si pe el o cosmelie de tabla si scandura in jurul careia se invarteau cativa caini care s-au oprit din invartit cand ne-au vazut si-au inceput sa latre.
~stia latra pana iese nebunu, a spus Radu, si se vedea ca mai fusese pe-acolo, eu zic sa stam pe loc, sa nu se repeada si sa ne-alegem cu niste gauri in burta de la injectii.
Am stat.
Ce-o sa vedem, a-ntrebat Lalu,
nu stiu, a spus Radu, omul asta sta de la razboi in cosmelia asta, strange lemne de foc de peste tot, cu care se-ncalzeste, lumea ii spune Nebunu, dar eu nu cred ca e nebun, zice c-a fost pe front pana dincolo de Don si ca prizonier pana-n Siberia si daca avem noroc si e-n zi buna ne povesteste din prizonierat, din care nici el nu stie cum a scapat, dar nu trebuie sa luam de bune tot ce spune, tata mai zice ca nu se poate sa fi fost chiar asa acolo, dar tot merita sa-l asculti.
Cred ca ne imaginam fiecare cam cum o fi aratand omul.
Ar fi trebuit sa-i ducem o sticla cu rom, a mai spus Radu, nu vrea altceva,
de unde bani, am intrebat eu,
asta e, a zis Radu, o sa-i cer lui tata si-o sa-i duc eu data viitoare.
Dupa o vreme a iesit din cosmelie un barbat potrivit de statura, cu un ciomag in mana, a zbierat la caini sa taca si s-a lasat imediat liniste, toti cainii s-au dus mai departe, s-au asezat cu botul pe labele din fata si doar maraiau, in timp ce barbatul s-a intors spre noi, agitand ciomagul si atunci i-am vazut fata palida, cu barba mare si par mare si incalcit, era imbracat intr-o haina militara deschisa sub care se vedea o flanela de corp imputita, pantalonii erau tot soldatesti, avea in picioare niste bocanci fara sireturi, sedea pe loc si ne privea cu atentie si cand privirile i s-au oprit pe Radu, cred ca l-a recunoscut, s-a imblanzit brusc, a lasat ciomagul si s-a asezat pe un bolovan pus langa intrarea cosmeliei. Ne-am apropiat, dar nu s-a asezat niciunul, ne era cam teama, barbatul a-nceput sa ciopleasca un bat lung cu un cutitas cat palma, nu se uita deloc la noi, doar la batul lui, de parca n-am fi existat, intre timp si cainii se linistisera.
A trecut asa multa vreme, sedeam ca prostii acolo in picioare, incepusem sa ma-ntreb de ce ne-a adus Radu acolo, nu zicea nimic si nici barbatul, cand l-am auzit mormaind,
n-am chef sa-ti spun nimic astazi,
venim alta data, s-a grabit sa zica Radu,
n-o sa mai fie altadata, a zis barbatul, dupa multa vreme, credeam ca n-a auzit, sau asta a fost toata discutia,
de ce, a intrebat Radu,
simt c-or sa ma salte, a spus barbatul, cineva le-a zis ca am memoria prea buna si spun ce-a fost acolo,
si ce-i rau in asta, ne-am mirat noi,
habar n-aveti, e doar cas la gura voastra, a zis el, si ne-a aratat batul la care cioplise, era o sulita de toata frumusetea, il vrea careva, a-ntrebat, l-am cam fi vrut, dar ne codeam sa-i spunem, o sa vi-l dau tuturor, e o sulita buna la multe si-a aruncat-o inspre noi, ne-am speriat si-am dat inapoi, dar el cumpanise bine miscarea, batul a facut un arc prin aer si s-a infipt in pamant exact la un pas de locul in care sezusem toti patru, luati-l, e pentru voi, dar abia l-a apucat Lalu si s-a auzit un uruit din ce in ce mai mare si pe strada a aparut o masina militara care a oprit in fata maidanului, din ea s-au dat jos in graba cativa soldati sovietici, in frunte era un roman in haina de piele, au intrat pe maidan, cainii au sarit de pe labele lor si s-au repezit in fata latrand inspaimantator, acum abia vedeam ca sunt cinci, mari si flocosi, ranjeau fioros, am inlemnit si probabil nici soldatilor nu le era prea bine, s-au oprit, cel care-i insotea i-a spus barbatului sa-si potoleasca cainii, tot or sa-l ridice, nu ca data trecuta, adica mai fusesera o data, cine stie cand, dar barbatul nici macar nu s-a clintit de pe bolovanul lui si cel care-i insotea pe soldati s-a rastit la noi,
ce dracu cautati aici, vreti sa va pierdeti scoala, valea,
noi am dat inapoi si am iesit in strada, fara sa ne luam ramas bun de la barbatul care continua sa stea pe bolovan si sa priveasca linistit,
cainii nu se potolisera, latrau din ce in ce mai inversunat, se repezeau la soldati si dadeau inapoi, apoi se repezeau din nou, erau din ce in ce mai aproape si ei ramasesera pe loc si atunci unul a indreptat arma spre dulaul cel mai apropiat si l-a impuscat, a rasunat toata strada, am inmarmurit de imensitatea zgomotului, ce auzisem prin perete cand fusese impuscat tanarul securist era floare la ureche, dar si mai mult m-a inspaimantat cum a sarit sangele din capul cainelui, ca o fantana arteziana cu mai multe suvoaie, a urmat un schelalait scurt, o farama de clipa, sau asa tin minte si latraturi si mai inversunate, si pe urma o alta impuscatura, parca mai rasunatoare, alta fantana arteziana rosie si alt schelalait scurt si pe urma cainii ramasi au luat-o la goana dincolo de locul viran, printre uluci, cu cozile intre picioare, soldatii s-au apropiat impreuna cu cel care-i insotea de barbatul care continua sa stea pe bolovan, unul l-a lovit zdravan cu patul pustii dupa ceafa, era furios, era chiar cel care impuscase cainii,
nu e nevoie, mi s-a parut ca spune barbatul,
zice ca merge de buna voie, a spus insotitorul,
l-au saltat si l-au carat ca pe-un pui la masina si-au demarat val-vartej, nu ne-a aruncat niciunul vreo privire, de parca nu eram, acolo, la coltul strazii.
Din volumul in pregatire la Editura Leda
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
