Ziarul de Duminică

Români la Lisabona şi New York/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

04.04.2014, 00:00 68

„Bacantele” la Teatro da Comuna din Lisabona

Astăzi, 4 aprilie, în sala Nova de la Teatro da Comuna din Lisabona, Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Teatro da Comuna şi Teatrul Tony Bulandra din Targovişte prezintă piesa de teatru Bacantele dupa Euripide, în regia lui Mihai Maniuţiu (foto 1). Spectacolul Bacantele a avut premiera în anul 2003 la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, devenind unul din cele mai apreciate spectacole din istoria teatrului târgoviştean, cât şi din cariera regizorului Mihai Măniuţiu. Bacantele a fost premiat la diverse festivaluri: Festivalul Internaţional de Teatru MOT din Macedonia (2005), Festivalul Internaţional de Teatru Marea Neagră din Trabzon, Turcia (2006) şi la Festivalul Internaţional de Teatru Alternativ din Muntenegru (2006). În România, impactul spectacolului la public este în continuare, la 11 ani de la premieră, atât de puternic încât sala Teatrului Tony Bulandra este plină la fiecare reprezentaţie.  

Regizor de teatru şi profesor onorific al Departamentului de teatru al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, Mihai Măniuţiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti în 1978 (clasa Cătălina Buzoianu). De atunci lucrează în teatre importante din România şi din străinătate (Marea Britanie, Belgia), creaţiile sale primind în numeroase rânduri premii naţionale pentru: Cea Mai Bună Regie, Originalitate şi Cel Mai Bun Spectacol al anului. A realizat peste cincizeci de spectacole, multe dintre ele premiate, printre care: Oedip salvat de Radu Stanca, Cu uşile închise de Jean-Paul Sartre, Afară în faţa uşii de Wolfgang Borchert, Antigona de Sofocle, Lecţia de Eugen Ionesco, Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, Caligula de Albert Camus, Richard al III-lea (nominalizat pentru cel mai bun spectacol în turneu în Marea Britanie în 1994), Richard II de W. Shakespeare, Exact în acelaşi timp de Gellu Naum, Experimentul Iov, după Cartea lui Iov, Tragica istorie a doctorului Faust, după Christopher Marlowe, Alcesta de Euripide, 16 lecţii despre dezastrele amorului carnal după Cântarea cântărilor, Bacantele de Euripide, Electra după Eschil şi Euripide. Spectacolele sale au fost în turnee naţionale şi internaţionale în Marea Britanie, Belgia, Franţa, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia şi Brazilia.

Eugene Ionesco. Scene de teatru şi portrete fotografiate de Sorin Radu la New York

Institutul Cultural Român de la New York prezintă din 3 aprilie expoziţia de fotografie „Eugene Ionesco. Regele absurdului nu moare niciodată! Scene de teatru şi portrete fotografiate de Sorin Radu” (foto 2, 3, 4). Expoziţia este dedicată Zilei Mondiale a Teatrului. 

Fotografiile-portret ale lui Eugen Ionescu, prezentate acum în premieră americană, au fost surprinse de Sorin Radu în 1978 cu prilejul conferinţei susţinute de marele dramaturg la New York University. De asemenea, publicul va putea vedea şi imagini din diverse spectacole cu piese ionesciene puse în scenă în Romania. Cele 42 de fotografii din expoziţie vor fi însoţite de un slideshow care va prezenta publicului o selecţie din vastul portofoliu artistic al lui Sorin Radu. În deschiderea acestei excepţionale expoziţii de fotografie, ce va fi itinerată în SUA şi Canada, va vorbi criticul şi istoricul de artă dr. Eduard Andrei, care a completat, de curând, echipa coordonatorilor de programe a ICR New York. 

Sorin Radu este unul dintre cei mai importanţi artişti fotografi din România şi cel mai bun fotograf de teatru din România. Considerat un maestru al luminii şi umbrei, „portretistul” Sorin Radu a fotografiat politicieni şi preşedinţi, de la Ronald Reagan la Împărăteasa Farah Pahlavi a Iranului, fostul Rege al României, Mihai I, oameni de cultură şi personalităţi, de la Eugen Ionescu la Paul Goma, Radu Aldulescu, Vladimir Orloff, Mariana Nicolescu şi Noel Bernard. 

Artistul Sorin Radu a fotografiat arhitectură (L’Ambasciata D’Italia) şi lucrări de artă pentru nenumărate albume. Fără fotografiile lui Sorin Radu, mulţi pictori români de mare valoare, între care Ţuculescu, Ghiaţă, Ciucurencu, nu ar fi avut albumele de artă care le-au pus în valoare lucrările. Cel mai spectaculos volum de artă realizat cu fotografiile lui Sorin Radu este „Vlaicu Ionescu - The Artist” de Doina Uricariu, apărut la Universalia Publishers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO