• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

România analfabeţilor/ de Paula Herlo

România analfabeţilor/ de Paula Herlo

Autor: Paula Herlo

29 iul 2011 511

Copii condamnati la analfabetism de parinti si de saracia in care traiesc, copii exploatati prin munca. Elevi nevoiti sa ramina in mizeria in care s-au nascut pentru ca nimeni nu se gindeste la viitorul lor. Romani analfabeti din tata in fiu care abia daca stiu sa se semneze, anchilozati in nestiinta, departe de civilizatie si de orice progres. Exista romani care voteaza ce le spun altii, pun degetul cand trebuie sa se semneze si nu stiu nici macar sa citeasca ceasul. Si pentru ca asa au apucat, isi trag si copiii dupa ei: in loc sa-i trimita la scoala, ii pun sa stea cu porcii.

Suntem primii in topul european al analfabetilor: 6% dintre romani nu stiu carte, fata de 2% in Bulgaria si 1% in Ungaria. Iar de cind cu criza, am mai reusit o performanta trista: suntem tara in care tot mai multi copii sunt nevoiti sa abandoneze scoala, condamnati de parinti sa ramina la sapa. Oficial, 150.000 de romani nu stiu deloc carte, iar Romania este tara cu cei mai multi analfabeti din Europa de Est. Statisticile europene dezvaluie faptul ca 40 % dintre romani citesc prost sau nu stiu sa citeasca.

Costica Anton din satul Zorleni, judetul Vaslui, traieste in Romania secolului XXI, dar este la fel de inapoiat ca un om din epoca de piatra. Parintii lui au fost analfabeti, el este analfabet si in plus de-o luna si-a retras baiatul de la scoala. Un copil care a absolvit cu chiu, cu vai, patru clase, desi nu stie nici macar sa-si scrie numele corect. In familia Anton, analfabetismul se trasmite din generatie in generatie ca o boala rara dar sigura.

Omul o fi ajuns demult pe luna, insa Anton a ramas lipit de pamant. Imaginati-va lumea lui: un univers primitiv lipsit de orice fel de informatie, rupt de realitate. Cand baiatul i s-a imbolnavit, Anton s-a uitat la biletul de externare ca la o scriere cuneiforma. Cand sotia l-a parasit, Anton a ramas cu hotararea de divort, o foaie plina de litere de nepatruns. Cand Anton trebuie sa ia autobuzul sau trenul, cere ajutor. Cand Anton trebuie sa voteze, face ce-i spun altii. Paradoxal, Anton are in casa multe ziare care au o intrebuintare foarte simpla: face focul cu ele. Stirile si le imagineaza, luandu-se dupa poze. De pilda, nunta printului William din Anglia, ramane o enigma pentru el. Cand trebuie sa deosebeasca ce scrie pe doua cutii cu creme diferite, se descurca asa cum poate. Dupa culori. Analfabet, incapabil sa gindeasca in perspectiva, Anton este unul dintre cei 785 de de parinti din judetul Vaslui care numai anul acesta si-au retras copiii de la scoala ca sa-i puna la munca. Copilul s-a obisnuit cu gradina de zarzavaturi, cu noroiul. Vasilica nu are televizor, nu are nici curent electric dar viseaza.

Daca nu se va intimpla o minune, Vasilica va ramine analfabet si va uita pana si sa silabiseasca. Si toate acestea pentru ca niciun copil nu poate sa-si aleaga parintii si nici tara in care sa se nasca. Cei mai multi copii sunt condamnati la analfabetism de saracia lucie in care traiesc. Pentru parintii lor este mai important sa-i puna la munca decit sa le dea o sansa in viata sa se ridice, sa tinteasca mai sus.

In anul scolar 2010-2011, in Romania, totalul elevilor si studentilor a fost de 4.174, 4 mii, in scadere cu 148, 2 mii fata de anul scolar anterior. Numai in judetul Vaslui, anul acesta, 785 de elevi au abandonat scoala, 405 dintre ei fiind in ciclul gimnazial. "Elevii care abandoneaza cu siguranta ca nu au mari sanse in viata - spune Angela Lazar, directoarea Scolii din Todiresti. Pentru ca, nescolarizati, ei reprezinta un mare pericol pentru ei insisi, nu mai socializeaza corespunzator, nu au niciun nivel minim de cunostinte care sa le asigure o minima perspectiva pentru o eventuala angajare. Pentru societate ei reprezinta o mare pierdere, o imensa pierdere."

Petronel este din satul Lingurari, judetul Vaslui. Un loc izolat cufundat in saracie si nestiinta. Un sat in care majoritatea adultilor daca au terminat patru clase dar fac multi copii carora nu au ce sa le ofere. Petronel munceste de cand se stie in gospodarie sau cu ziua in sat. Ar fi trebuit sa fie in clasa a 9-a dar a facut numai 3 clase. Mama lui Petronel abia daca stie sa se semneze. Petronel ar vrea sa stie carte pentru ca ii plac povestile. Mama lui ne demonstreaza cum i le silabiseste. Sangura mindrie a lui Petronel este calul cu care a arat toata primavara, un animal costeliv. Petronel ar fi meritat mai mult, ca orice alt baiat cu parinti responsabili, dintr-o tara civilizata care-si pretuieste copiii. Este destept, curios, judeca si mai ales simte. Simte ca a pierdut. Cand l-am rugat pe Petronel sa ne deseneze ce simte, a ezitat. Apoi a trasat un dreptunghi care simbolizeaza pentru el, o tabla. O tabla goala.

Saracia si ignoranta parintilor merg mana in mana cu un sistem de invatamant falimentar. Scoala se face de mintuiala, in sali de clasa neincalzite, in cele mai mari lipsuri. Geamuri sparte, banci vechi si murdare, pereti murdari, copii care nu au nici macar pixuri sau incaltaminte ca sa vina la scoala.

De cele mai multe ori, dascalii promoveaza elevii semianalfabeti numai ca sa dea bine in rapoarte si dari de seama.

Acum patru ani, l-am intilnit pe Mihaita intr-o scoala darapanata din Judetul Vaslui. Cinci copii buchiseau alfabetul si veneau la cursuri mai mult ca sa primeasca cornul si laptele. Pentru prima data, Mihaita si colegii lui vedeau un calculator. Ce s-a intamplat cu Mihaita in ultimii patru ani? Cat a progresat? A terminat patru clase in satul sau natal, Valea Popii, si a intrat in clasa a cincea la scoala din Todiresti. Cand am rugat-o pe profesoara de limba si literatura romana sa-l scoata la tabla, a iesit la iveala un trist adevar: nici acum, Mihaita nu stie sa scrie. Nu stapaneste alfabetul iar caietele lui sunt in fapt niste foi pline de mazgalituri. Insa, in statisticile ministerului invatatmantului, baiatul figureaza ca un elev de clasa a 5-a cat se poate de normal.

Profesoara de matematica a renuntat demult sa se mai ocupe de Mihaita. Fata de ceilalti copii a ramas mult in urma. Baiatul nu vine la scoala pentru ca bunicii il tin acasa ca sa-i ajute in gospodarie. In catalog insa, profesorii ii trec putine absente, ca sa dea bine in rapoarte. De dragul camerei, profesoara ii pune intrebari retorice.

Dupa o alta zi in care n-a invatat nimic, Mihaita se intoarce acasa cu bicicleta. Are de mers patru kilometri prin gropi pana in satul Valea Popii, un catun in care bate vantul saraciei. Majoritatea oamenilor sunt plecati la munca in strainatate, iar de copii ingrijesc batranii. Parintii lui Mihaita sunt divortati si-l cresc bunicii si unchiul sau, un barbat in toata firea care se mandreste cu faptul ca baiatul munceste mai mult si mai bine ca el. Este adevarat. Mihaita munceste repede si cu spor si se descurca in stratul cu ceapa mai bine ca la tabla. Si chiar isi intrece unchiul. Bunicii lui Mihaita sunt semianalfabeti. In saracia lor, pentru ei scoala inseamna multa cheltuiala si bataie de cap. I-au trasat deja copilului destinul.

In putinele zile cand isi face temele, Mihaita buchiseste in camera in care doarme laolalta cu gainile si curcile. Bunica crede ca vor raci puisorii asa ca trebuie sa se inghesuie cu totii. Mihaita nu stie si n-a vazut un altfel de trai, este obisnuit cu mizeria. Bunica fiind mai rasarita se ofera sa-i dea lectii nepotului. In fapt, nimeni nu se ocupa de educatia lui. In fata camerei, intreaga familie se arata dornica sa-l invete pe Mihaita sa se semneze macar.

Andrei este un alt unchi de-al lui Mihaita. A abandonat scoala si munceste in Bucuresti, la negru. Desi spune ca a absolvit opt clase, abia daca stie sa scrie, iar cititul e o pacoste. Cine pe cine invata?

Suparati pe neputinta lui Mihaita, toti membrii familiei isi scriu numele pe caiet. Cu scrisul tremurat, familia se straduieste sa nu greseasca vreo litera. O scot la capat dupa jumatate de ora. Autografele lor chinuite scot la iveala un alt adevar. Copilul nu are de la cine sa invete altceva decat sa invarta sapa. Din generatie in generatie, dispretul pentru invatatura devine ceva normal. Sa supravietuiesti este mai important pentru ei decat sa inveti.

Intr-o familie atat de numeroasa de semianalfabeti, Georgiana Hulpan pare o adevarata minune. Pur si simplu ea s-a nascut altfel. Are numai zece pe linie desi invata la luminare, ii merge mintea, plange daca nu este lasata sa se duca la scoala si in clasa a patra stie sa citeasca si sa scrie cursiv. Toti o asculta insa cu indiferenta. Fetita traieste laolalta cu parintii si cei patru frati mai mici intr-o camera fara curent electric, se chinuie sa invete la candela, dar stie exact ce vrea de la viata. Sa se faca doctorita si sa plece cat mai departe de parintii ei si de locul in care i-a fost dat sa se nasca. Parintii nu o ajuta cu nimic, doar se folosesc de alocatia ei. De tatal ei vorbeste cu frica. Desi in casa aude numai scandal, fetita incearca sa se tina departe de toti. S-a obisnuit sa rabde, s-a refugiat in invatatura si nu-si doreste decat un singur lucru. Fetita sufera de faringita acuta, nu poate sa inghita, nu poate sa manince si are nevoie de medicamente scumpe. Lipsurile si suferinta fac parte insa din viata ei.

Am lasat-o pe Georgiana alaturi de singurul ei prieten, un purcelus. Lui ii daruieste toata bunatatea inimii sale. Cu el vorbeste si cu el se joaca pentru ca nu are alte jucarii. Cat timp societatea nu-i va da o sansa, cat timp nimanui n-o sa-i pese de soarta ei, visul de a deveni un om mare va ramine un simplu vis intr-o inima de copil nevinovat.

Printre copii retrasi de la scoala si parinti semianalfabeti am intalnit-o si pe Adina, o fetita care se sufoca in locul in care s-a nascut, satul Lingurari, din judetul Vaslui. Are numai zece si numai zece pe linie, desi trebuie sa aiba grija de fratiorul ei mai mic sau sa faca curat la porci. Adina vrea sa devina cantareata de muzica populara, sa nu aiba soarta pe care o au toate fetele din sat. Adina se hraneste cu povesti din romane si isi imagineaza ca intr-o zi va avea o casa si banii ei. Cartile sunt prietenii ei cei mai buni. De profesorii din sat este nemultumita si considera ca sunt slab pregatiti si ca o invata prea putin. La prinz, in jurul unor farfurii cu o zeama lunga, se aduna toata familia Adinei, toti copiii. Langa ea sta Petronel, fratele ei vitreg care nu stie sa scrie si sa citeasca. Sunt resemnati.

Cartierul Dallas, periferia orasului Iasi. Un loc in care traiesc marginalizatii, familiile care isi vand copiii sau ii trimit la munca. La nivel national, cifrele denunta o realitate dramatica. Un raport al Instutulului National de Statistica privind exploatarea copiilor prin munca arata ca 700 de mii de copii trudesc din greu pentru parintii lor. Numarul real al copiilor folositi este imposibil insa de estimat. Singurul divertisment pentru copiii din Dallas este ziua in care vin profesorii si psihopedagogii de la organizatia "Salvati Copiii" sa-i invete sa scrie si sa citeasca.

Voluntarii aduc cu ei scoala mobila, o rulota cu cinci table conectate intre ele care se pliaza. Cand e cald, scoala vine de doua ori pe saptamana iar pentru copii este singura sansa sa invete sa scrie si sa citeasca. Primesc carti si caiete si sunt indemnati sa pretuiasca invatatura.

Ca majoritatea copiilor din Dallas, Cosmin Merea are o poveste trista. Tatal lui se afla in inchisoare pentru ca si-a abuzat propria fata. Baiatul locuieste cu mama si fratiorul lui intr-o cocioaba, fara apa si fara lumina. Abia daca are ce sa manance dar are mare grija de caietele si de cartile sale. Vrea sa plece din Dallas intr-o zi si crede ca numai cartea poate sa-i deschida alte usi.

Cei de la "Salvati copiii", in majoritatea lor tineri voluntari scoliti in strainatate, l-au ajutat pe Cosmin sa ajunga in clasa a 3-a, l-au invatat sa scrie si sa citeasca. Cosmin este miop si nu ar fi avut nici macar ochelari daca "Salvati copiii" n-ar fi ajuns in Dallas.

Din pacate, proiectul initiat de "Salvati copiii" inseamna o picatura intr-un ocean cu apa. Voluntarii sunt ingrijorati ca nu mai au fonduri cu care sa sustina proiectul de alfabetizare. Este criza si banii vin greu si se duc repede. Cosmin risca sa ramana in cocioaba lui si sa nu mai mearga la scoala. Adevaratul Dallas va ramane pentru el un miraj.

Mihaita, Vasilica, Petronel, Georgiana, Adina, Simona si Cosmin reprezinta viitorul Romaniei. Un viitor la care parintii sunt incapabili sa se gindeasca iar statul pur si simplu il ignora. Numarul analfabetilor nestiuti sau ascunsi creste de la o zi la alta. Dramele copiilor se consuma in tacere si doar in statistici apar ocrotiti, ingrijiti si educati. Cum va arata Romania peste 10 sau 20 de ani? Cind am plecat din Valea Popii, satul lui Mihaita, baiatul care silabiseste cu curcile in casa, copiii s-au tinut dupa noi o vreme ca in filmele despre lumea a treia. Au alergat pana cand au obosit.

Am ajuns in sate in care saracia si alcoolismul sunt mai vechi decat inventarea tiparului, locuri in care traiesc oameni care n-au deschis in viata lor o carte. Si cu toate acestea, am descoperit si copii curiosi, destepti si talentati, margaritare in noroi. Invata pe rupte, au numai note de zece si nu vor decat sa mearga mai departe, sa faca ceva in viata, sa se desprinda de un destin trasat de altii. Lor nu le da nimeni insa nicio sansa.

Reportaj difuzat in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 29 mai 2011

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867