Astfel se intituleaza cel de-al patrulea volum din seria experimentala coordonata de Ruxandra Cesereanu*, conferentiar la Universitatea din Cluj, poeta buna, prozatoare submediocra si una dintre cele mai credibile cercetatoare ale (post)comunismului romanesc.
Noua carte se asaza firesc in continuarea celorlalte trei piese ale ciclului: Farame, cioburi si aschii dintr-o Curte a Miracolelor (2004), A doua Curte a Miracolelor (2004) si Made in Romania (2005). Atata doar ca tema recentului volum este - precizeaza coordonatoarea - "profilul psiho-social (ori chiar politic) al vietii la bloc inteleasa ca o retea, ca un Net interuman". Asadar, celula citadina ("celula" in sens mai degraba penal decat biologic) cu tot ceea ce implica ea: comportamente, ritualuri, competitii, adoptii si excluderi, mituri si promiscuitati. In rest, reteta compozitionala a proiectului a ramas aceeasi, adica un melanj inedit de "scriere creativa" si hermeneutica a cotidianului, de speculatie debordanta si sondari ale mentalitatilor romanesti, de naratiune autobiografica si eseu sociologic.
Si de aceasta data, atat Ruxandra Cesereanu, cat si "Co." (24 de fosti sau inca studenti clujeni, mai exact: Florin-Stefan Morar, Alin Rus, Radu Toderici, Mihai Pedestru, Alex Goldis, Andreea Iacob, Calin Deac, Mihai Lisei, Alex Virastau, Mihai Gadalean, Anca Hatiegan, Andrei Costina, Bianca Felseghi, Daniel Iftene, Octavian Coman, Anca Giurgiu, Geanina Salagean, Catalin Hiciu, Ada Ivanov, Andreea Amariei, Madalina Furis, Tatiana Onilov, Mihai Rau, Adrian Dohotaru) fac treaba buna. De altfel, volumul convinge tocmai prin aspectul sau eterogen si polifonic, prin diversitatea vocilor care isi dezvolta fiecare propria partitura. Fireste, concluziile se misca de la un anumit punct incolo pe cateva cai batatorite (intre imaginea bruta a blocului-carcera si aceea, oarecum cartaresciana, a blocului ca microcosm enigmatic). Insa nu schemele intereseaza in primul rand, cat talentul unora din tinerii povestitori de a "ambala" scheletul sociologic si identitar intr-o desfasurare epica convingatoare.
Cel mai bun text al volumului mi s-a parut acela al lui Mihai Pedestru (Topul virginilor sau despre satele noi ale omului nou). Originala e nu atat perspectiva asupra blocului (conceput ca "bastard" al comunitatilor rurale - un fel de laitmotiv al volumului), cat limba ascutita a autorului, care stie cand sa teoretizeze si cand s-o lase mai moale cu jargonul antropologic, transformandu-si astfel microeseul intr-o poveste alerta si substantiala. Iata, de pilda, cum se justifica aceasta distinctie aparent banala intre bancuta "diurna" si cea "vesperala": "Bancuta diurna e un spatiu al adultilor. Substitut al bancii din fata portii de la sate, aceasta reprezinta locul unde se aduna barbatii pentru a juca table, a bea bere, a povesti despre bujii si a contempla admirativ posterioarele trecatoarelor. Bancuta vesperala e apanajul tineretului. Substitut al sezatoarei, ea reprezinta spatiul de maturizare. Aici se nasc relatii, aici se selecteaza elitele comunitare de fraierii comunitari. Bancuta vesperala e un antrenament, o simulare a bancutei diurne. Tinerii vor deveni adulti si vor fi initiati in misterele bujiei, iar locul lor va fi preluat de alti tineri. O ciclicitate impasibila."
Mai cerebral - asta insemnand si ceva mai scrobit - e textul Ancai Hatiegan (New York, New York...), care se construieste in jurul unei imagini paradigmatice: la un control oftalmologic, autoarea e anuntata ca sufera de "boala copiilor newyorkezi". Cu alte cuvinte: "Dupa un control indelungat al ochilor ar trebui sa-si poata odihni privirea contempland zarea." Morala pe care Anca Hatiegan o extrage de aici e pe deplin lamuritoare: "Va sa zica vederea mea era buna (...), doar ca ceva ii bloca orizontul, atunci cand s-ar fi cerut sa ii ofer o scurta pauza de destindere si sa o las sa mature nestingherita departarile. Vinovate de micul meu necaz, aflam cu stupoare, erau blocurile (cuvant inrudit, iata, cu "a bloca"!), intre care vietuiesc de cand ma stiu pe lume si inca dinainte." Iar colajul narativ pe care il face in continuare autoarea confirma aceasta ambivalenta functionala a blocului, deopotriva adapost si zid, spatiu protector si "colonie penitenciara".
Ingenios e si eseul Andreei Iacob, care ia nastere dintr-o serie de comparatii si analogii aparent aleatorii: "Blocurile sunt triburi pe verticala?", "Daca omul este masura lucrurilor, oamenii sunt masura blocurilor?", "Blocurile si postmodernismul au radacini comune?" etc. Textul este adesea liric, dar si mai adesea sumbru, alternand cele doua perspective dominante si in celelalte piese din volum. Finalul poate fi considerat o concluzie a intregii carti: "Oamenii isi iubesc tare mult blocurile. Cam la fel de mult cum isi iubesc corpurile. Doar despre suflete se mai vorbeste atat de rar. Esti singur intr-un labirint de beton si oameni. Inevitabil te vei pierde. Cand esti sigur ca stii precis unde esti, esti cu desavarsire pierdut". Prin urmare, viata la bloc e posibila doar intr-o stare de inconstienta. Cand magia (urbana sau mai putin suburbana) dispare, te apuca inevitabil disperarea. Tertium non datur.
Am extras doar cateva texte, desi, in realitate, oferta volumului e mult mai bogata. Pe langa reteta de baza (eseu plus memorialistica), Romania inghesuita mai cuprinde si cateva bucati pur fictionale (precum acelea semnate de Andreea Amariei, Madalina Furis sau Tatiana Onilov), precum si o piesa temerar-experimentala (My Fucking Wasteland a lui Adrian Dohotaru). Si, dincolo de asta, textele insele suporta mai multe intrebuintari.
Deloc superficial, proiectul Ruxandrei Cesereanu e, in realitate, multifunctional: jurnalism de calitate si literatura de frontiera, studiu serios si terapie de grup.
*) Ruxandra Cesereanu & Co., Romania inghesuita. Cutii de chibrituri, borcane, conserve: ipostaze ale ghetoizarii in comunism si postcomunism, Editura Limes, 2006, 192 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
