• Leu / EUR4.7785
  • Leu / GBP5.6554
  • Leu / USD4.3069
Ziarul de Duminică

Romanul unui doctorat. Studiu de caz/ de Antonio Patraş

Romanul unui doctorat. Studiu de caz/ de Antonio Patraş

Autor: Patras Antonio

18.11.2010, 23:36 401

Dintre puţinii cronicari care au scris (şiaceştia, fără prea mare entuziasm) despre romanul lui CaiusDobrescu (foto), Teză de doctorat, nimeni nu a trecut cu vedereaefortul presupus de lectura celor aproape 900 de pagini câte numărămasivul op apărut la Polirom nu de mult.

Se pare că până şi criticul literar (cititor, zice-se,profesionist) începe să-şi piardă răbdarea şi să prefere volumelesubţirele sau de dimensiuni măcar rezonabile, în pas cu grăbitalume de azi, atrasă de posibilitatea informării rapide prinmijloace alternative (audio book ş.a.). Însă cărţile de valoare numizează, de regulă, pe arta seducţiei facile, şi nu obţin imediatun succes de proporţii. Să ne amintim că a fost o vreme cândscriitorii cultivau deliberat obscuritatea, ambiguitateaprovocatoare, spre a nu da satisfacţie burghezului modest şistupid, consumator de literatură proastă. Baudelaire vorbea chiardespre nobleţea de a nu fi înţeles, şi de aici pornind, ştim cutoţii, începe să se configureze ambiţiosul ideal estetic almodernităţii.
Atunci, cum se explică oare firavul ecou al romanului semnat deCaius Dobrescu? Să fie în cauză efectiv lipsa de valoare atextului, ori formula greoaie, artificială, de inedit experimentnarativ, mai mult sau mai puţin reuşit? Apoi, dacă nenumăratelefile nu se parcurg cu sufletul la gură, constatarea trebuie să ducăneapărat la concluzii nefavorabile?

E drept, valoarea romanului nu sare în ochi cu una cu două, dupălectura repezită a câtorva fragmente, selectate în mod arbitrar.Deşi ne pune răbdarea la încercare, cantitatea reprezintă în sineun prejudiciu estetic numai dacă devine, din lipsă de idei şitalent, materie excedentară, vegetaţie prolixă sufocînd inutilpagina. O astfel de expresie gonflată a sterilităţii grafomane s-arfi putut dovedi şi cartea lui Caius Dobrescu, în condiţiile în careprozatorul s-ar fi rezumat exclusiv la parodierea limbajelor delemn şi a jargonului pedant-formalist. Procedeul rămâne, fireşte,prea derizoriu pentru a justifica virtuozitatea emfatică,proliferarea monstruoasă a textului. Dar comedia limbajului, ca şisatira subsecventă, cu întreg arsenalul mijloacelor retoricecunoscute, constituie numai latura exterioară, decorativă, parteade butaforie a unui spectacol complex, gândit să nu se consume dela un capăt la celălalt la nivel verbal. De altfel, "satiră" e laorigine un termen latinesc desemnând ulterior amestecul ("salată","ghiveci") de ingrediente formale şi de conţinut într-o compoziţiesui generis (romanul lui Petronius inaugurează o serie bogatreprezentată), astfel încât critica limbajului să dubleze criticasocială, pe un suport narativ minim. Aceeaşi reţetă o găsim şi înTeză de doctorat, roman care se înscrie, tematic, în categorialiteraturii inspirate de mediul universitar (reperele fundamentalevin de la anglo-saxoni: C.P. Snow, Evelyn Waugh, Kingsley Amis,David Lodge), satirizat cu o vehemenţă pe măsura energieimalign-pedepsitoare a verbului arghezian din Cimitirul Buna-Vestire(Gică Ludu e un Gulică Unanian cu personalitate mai complicată, şide aceea oarecum şters ca personaj, ca tip, mai puţinmemorabil).

La prima vedere, luând în calcul uzanţele elaborării unei lucrăriştiinţifice comme il faut, aşa-numitul "roman" urmeazăbinecunoscutul tipar academic: structurată pe cinci mari capitolece-şi propun să trateze un subiect practic inepuizabil (vezi şititlul, vag conceptualizant, Problemele dezvoltării: o relectură lacumpăna mileniilor), sub competenta îndrumare a "acad. Prof. dr.dr. doc. (em.) Octavian Tache", teza semnată de "drd. Gheorghe(Gică) Ludu" contrariază totuşi orizontul de aşteptare allectorului naiv, ca şi al Înaltei Comisii de Evaluare, în cel puţindouă privinţe: 1. absenţa bibliografiei şi a index-ului de autori(capitolul cel mai plăcut pentru cititor, nu-i aşa?); 2. insistenţacu care doctorandul ţine să precizeze, ici şi colo, că "prezentalucrare ştiinţifică are statutul de work in progress", adăugândapoi, ca un refren obsesiv şi absurd: "Conform uzanţelor academiceinternaţionale şi legislaţiei în vigoare, citarea unor părţi dinea, indiferent de extensia acestora, sau chiar numai a titlului săunu este permisă fără acceptul explicit al autorului. Şi nici măcaratunci".

Ei bine, această inserţie paratextuuală care-l deranjează vădit peversatul profesor coordonator Octavian Tache (personaj fictivmodelat după chipul şi asemănarea universitarului corupt, ignorantdar puternic, recrutat din rândurile vechii nomenclaturi)avertizează de la bun început asupra caracterului ironic-fantezistal discursului şi a derapajului intenţionat înspre naraţiunea ludicexpeimentală - ceea ce justifică suficient de convingător şicalificaţia generică de "roman". În fapt, e vorba despre ometaficţiune supradimensionată, roman total ("summa") ce-şi tragesevele deopotrivă din realitatea imediată şi din litera scrisă, dinviaţă şi mit, îmbinând într-un melting-pot uriaş naraţiunea, eseulşi fişele de lectură, confesiunea şi discursul simili-ştiinţific,în acord cu "propensiunea cosmotică" identificată de Albérès drepttrăsătură caracteristică prozei moderne. La toate acestea se adaugăironia, care subminează în permanenţă morga academică, gesticulaţiade comedie a intelectualului trufaş, deprins să se asculte numai pesine. Prin urmare, nici nu-i de mirare că Gică Ludu îmbracă hainabufonului şi-şi pune pe cap tichia cu clopoţei, în buna tradiţie aliteraturii carnavaleşti. Aşa se face că, treptat, doctorandul setrezeşte vorbind despre tot felul de lucruri, ca un naratorstăpânit de demonul locvacităţii, captivat de jocul textualizării(pe muchie de cuţit!) şi al decupajului (aleatoriu numai înaparenţă), în linia sus-pomenitului scenariu (work inprogress).

După cum se observă cu uşurinţă, principiul structurant alîntregului constă în aglutinarea stereotipă de secvenţe relativautonome, majoritatea interşanjabile, edificând o poetică de tipdinamic, procesual, care exploatează resursele artistice alematerialului secundar, i.e. tot ceea ce intră în laboratorul opereipropriu-zise. Identificăm astfel, în atitudinea prozatorului, oprogramatică simpatie pentru fragmentarism şi imperfecţiune, reflexal gândirii sale individualist-sceptice (şi, deci, tolerante,generos comprehensive). Dincolo însă de acest relativism salubru,principial, Caius Dobrescu se dovedeşte la fel de neînţelegător caşi altădată faţă de păcatele lumii noastre lumpen-balcanizate, lafel de perseverent în lupta contra comunismului de ieri şi de azi,necruţător cu leprele cultivate, chiar crud - dar numai cuimpostorii, cu ticăloşii de toate formele şi culorile. Înzestrat cuo statură avantajoasă şi cu o inteligenţă nervoasă, de luptătorîncercat, mândru ca un senior din vechime gata oricând să schimbela nevoie condeiul cu spada, colegul de grup literar al lui MariusOprea continuă şi el, cum poate, vânătoarea de securişti, spreexasperarea intelectualilor acomodaţi şi a rezistenţilor princultură. În consecinţă, e cât se poate de normal ca şi romanul defaţă să capete pe alocuri nuanţe de pamflet violent, în tonalitatesumbru-apocaliptică.

În altă ordine de idei, confruntarea dintre scriitor şi omul deştiinţă, subiect tratat pe larg în cuprinsul cărţii, aduce câştigde cauză primului - şi asta nu doar în teorie, de vreme ce însăşiintenţia de a compune o teză de doctorat e deturnată, consecvent,de ambiţia romancierului în formare, dornic parcă să spună totuldintr-o suflare. Să nu se înţeleagă totuşi, din cele spuse acum, căautorul nu ar pricepe rostul ştiinţei. Nici vorbă! Necesitateaconceptualizării reflectă, doar, aspiraţia către exactitate, nevoiade adevăr, cum foarte prompt constată la un moment dat ludiculnarator (în anumite regiuni, "ludu" ar însemna, după spusa unuiardelean de încredere, prostul satului sau, oricum, ceva în genulpersonajului cu pricina): "cred totuşi în importanţa şi rostulconceptualizărilor. Deşi ceea ce descriu ele nu are, probabil, nicio legătură cu realitatea, tocmai fiindcă, în ultimă instanţă, suntdespre nimic, ele au această virtute, care nu trebuie neglijată, aprofundei, congenitalei familiarităţi cu nimicul". Pe de altăparte, ştiinţa nu poate satisface suficient setea de concret, carese potoleşte la alte izvoare, mai puţin abstracte: "Şi cum prezentateză de doctorat reprezintă, în fond, un studiu ştiinţific efectuatasupra mea însumi, este necesar să analizăm în permanenţă bazelecele mai profund materiale ale existenţei mele." De aceea ajungeprozatorul să ţină partea, vehement, temeiurilor subiective aleoricărui gen de cunoaştere, de unde şi dezideratul întoarcerii larealitate (în forma ei cea mai pură, organică), precum şi opţiunealipsită de echivoc pentru literatură, înţeleasă ca discursintegrator, totalizant, menit să redea cuvintelor şi spirituluilibertatea originară. Trebuie precizat însă că gîndirea de la carese revendică doctorandul-narator nu are nimic de-a face, cum arputea crede membrii Înaltei Comisii, cu "mesajul generos aleducaţiei materialiste pe care am primit-o cu toţii", chiar dacăMateria înseamnă "pe de o parte, o acută experienţă afactualităţii, pe de altă parte, o revelaţie a plenitudinii, aosmozei, a acelui caca cald, nediferenţiat şi plenar, aflat încontinuă mişcare, unde trebuie să ne-ntoarcem periodic pentru a neregenera".

Cum textul, am spus-o deja, îşi construieşte din mers propriapoetică, merită semnalate pasajele în care discursul romanesc sedefineşte pe sine în felul riguros al unei naraţiuni de tipdemonstrativ, cu argumentele la vedere. Iniţial, naratorul enunţăpremisele teoretice ale propriului demers, sedus de plăcerea purgratuită a jocului - "Ar fi teoretic posibil ca toată aceastălucrare să aibă ca subiect relaxarea. Starea de disiparedeconectată pe care o trăiesc acum fiind, probabil, lucrul cel maiinteresant care mi s-a întâmplat în ultimele decenii. E ca şi cumaş vorbi pe larg, pe sute de pagini (o, ştiu că trebuie să umplucâteva sute de pagini), în numele piciorului meu gol" -teoretizarea insignifianţei subiectului în romanul-teză de doctorat(ca şi alte câteva detalii de compoziţie) mă trimite cu gândul lageniala carte a lui Laurence Sterne, care a inspirat şi titlulprezentei cronici (Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy,gentleman). Imediat mai apoi, naratorul îşi ia seama, iardoctorandul Gică, păţit, iese din nou în prim-plan pentru a s-şiexprima scepticismul cu privire la capacitatea Înaltei Comisii dea-i aprecia digresiunile jucăuşe: "Păi cum am putea noi, chiar dacăne-am propune, să rivalizăm cu adoraţii noştri Maeştri, aflaţi laacel nivel al Cunoaşterii unde se alcătuiesc Înaltele Comisii? (…)Oare Aerodinamica, Supla Comisie mă va ierta pentru propensiunilemele joculare? Oare va înţelege că aceste lungi divagaţii ludicereprezintă, de fapt, o formă de preţuire, de afecţiune?". Iar când,în cele din urmă, vine şi verdictul mult aşteptat, atmosferafestivă se contaminează de mirosul greu al naţionalismuluitroglodit, cu toate nuanţele aferente. După cum era de aşteptat, înlocul unui referat serios, eminentul conducător ştiinţific emitenişte observaţii stereotipe, de înfiorătoare banalitate, vorbinddespre teză în felul următor: "e puţin speculativă, pe ici, pecolo. Şi miroase uneori a paradă de cunoştinţe, cu toţi autoriiăştia străini pe care-i citezi la tot pasu', boala voastră, atinerilor din ziua de azi. Adică, nu zic, frate, să nu-i citezi, efoarte bine, da' parcă totuşi pui prea puţin în valoarecontribuţiile noastre naţionale. Adică, hai să fim serioşi, la urmaurmei, cu ce-s, dom'ne, ăştia mai breji?". Nimic nou sub soare.Acest gen de discurs n-a dispărut nici azi din universităţilenoastre.

Ergo, dacă Gică Ludu găseşte în literatură atât o cale de evadaredin realitatea constrângătoare (obligaţia de a-şi scrie teza), câtşi modalitatea cea mai comodă de explorare a sinelui (vezi paginilede jurnal şi mulţimea aluviunilor confesive ce mută centrul degreutate al textului înspre spaţiul intimităţii), membrii ÎnalteiComisii celebrează şi ei încheierea mult prea abstractuluiceremonial academic printr-un "ospăţ ca-n basme", în buna tradiţiea locului, obişnuită să împace trupul cu spiritul într-o legăturătrainică, armonioasă. Cunoscător avizat al realităţilor autohtone,naratorul ştie de fapt că "toate acestea nu vor fi doar un ornamentbaroc, un fel de ciorchine imens şi greu, atîrnînd la pulpacorabiei care este prezenta teză de doctorat, ca un fel de epilogcăutat şi artificial". Oricât de neascultător va fi fost, ucenicula învăţat până la urmă lecţia şi înţelege să aducă omagiul cuvenitsomităţilor la momentul oportun: "O, nu, masa noastră festivă vafi, fără îndoială, parte integrantă a muncii noastre de cercetare,căci ce este aceasta altceva decât tot sărbătoare apragma-concretului, ca, de altfel, întregul meu demers ştiinţificşi ca întreaga străduinţă pe care şi-au dat-o, cu mine şi cugeneraţii şi generaţii de mulţi alţii, devotaţii noştri Dascăli? Nune-au învăţat, oare, toţi Onoraţii Membri de astăzi ai ÎnalteiComisii că menirea noastră principală este să explorăm realitatea,în formele ei cele mai concret-empirice?"

În acest registru marcat ironic se şi încheie romanul, lăsândcititorului senzaţia apăsătoare de a fi participat la o comedieamară (deşi locvace) despre resemnare ca soluţie acceptabilă numaitemporar, cu doza profilactică de umor şi de obligatorie veselie.Fără să fie o carte mare (nici n-a fost scrisă cu asemeneapretenţii exorbitante), Teză de doctorat consacră un prozator cumultiple posibilităţi expresive şi cu o vână etică foarteputernică, capabilă să ţină în frâu infernala maşinărie textuală.Şi, atenţie: revolta lui Caius Dobrescu nu a pierit!


ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar laFacultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debutpublicistic: 1998, în revista "Convorbiri literare"; doctorat înfilologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactorla revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernealasimpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la EdituraUniversitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sîrbu -de veghe în noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresiidespre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.




Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7785
Diferență: 0,044
Ieri: 4.7764
Azi: 4.3069
Diferență: 0,0046
Ieri: 4.3067
Azi: 5.6554
Diferență: 0,0088
Ieri: 5.6549
Azi: 4.3582
Diferență: 0,0459
Ieri: 4.3562