Ziarul de Duminică

Rugul Aprins, un simplu cenaclu?/ de Marius Vasileanu

Rugul Aprins, un simplu cenaclu?/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

19.02.2015, 23:51 251

Recent, într-o emisiune dedicată Pr. Sofian Boghiu, realizată de postul Trinitas TV, al Patriarhiei BOR, am auzit aceeaşi inexactitate rostită de această dată de un monah al Antimului care încă vieţuieşte acolo şi pe care-l stimez. Este cu totul regretabil că despre Rugul Aprins se vorbeşte cu atâta lejeritate, pe care nu au avut-o participanţii direcţi. Aceştia au ştiut să îmbine fericit aplecarea spre cultura de cea mai amplă respiraţie cu ruga isihastă şi trăirea adâncă a creştinismului ortodox.

Conform dicţionarului, noţiunea de cenaclu este foarte clară: este întâlnirea periodică a unor oameni cu preocupări artistice. Cum multă lume nu are proprietatea termenilor, iată şi eticheta de cenaclu lipită de întâlnirile din anii 1945-1948 ale grupului de la Antim intitulat Rugul Aprins al Maicii Domnului!

Să nu ne facem iluzii prea mari, greşeala este reiterată de multă lume. Inclusiv Pr. Vasile Vasilachi, stareţul din acele timpuri, vorbeşte în amintirile sale despre „cercul literar-cultural” de la Mănăstirea Antim – mergând, probabil, în siajul unui prim grup care se instalase acolo, intitulat „Duh şi slovă”, cu mai pregnante aplecări spre viaţa de cenaclu, chiar dacă membrii săi, insuficient coagulaţi, inclusiv din lipsa unei reale comuniuni, erau de talia unui Mircea Vulcănescu, Sandu Tudor, Paul Sterian etc. Dar chiar Sfinţia Sa se contrazice, în propriile-i mărturii: majoritatea conferenţiarilor de la întâlnirile Rugului Aprins vorbeau aproape exclusiv despre mistica creştină!

Personal, nu cred că ideea Rugului Aprins a apărut la un moment anume, ci pe parcurs. Indubitabil, animatorul a fost poetul şi jurnalistul Sandu Tudor – personalitate pe nedrept neglijată a interbelicului românesc. Cercul său de prieteni s-a structurat încet-încet, preponderent în jurul căutării de ordin spiritual. Bucureştiul interbelic era precum un sat mai mare: marile figuri intelectuale şi spirituale se cunoşteau, aveau relaţii personale civilizate, chiar dacă uneori polemizau în presă.

Un prim pas concret a fost făcut în anul 1943, atunci când, la invitaţia Mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea – la rândul său o importantă figură a Bisericii, om de o rafinată cultură –, în luna august, au ajuns la Cernăuţi câteva personalităţi care urmau să conferenţieze, să mediteze împreună timp de o săptămănă pe tema misticii creştine. Aceştia erau Pr. Nicolae M. Popescu, Pr. Benedict Ghiuş, Anton Dumitriu, Constantin Noica, Alexandru Elian, H. H. Stahl, Alexandru Mironescu şi Sandu Tudor.

Începând chiar din ianuarie 1945, Sandu Tudor intră în comitetul care îşi propusese restaurarea Mănăstirii Antim. Tot în 1945, Sandu Tudor decide să se retragă ca frate la Mănăstirea Antim unde va locui în clopotniţă. Aici îşi va aduce legendara sa bibliotecă. Prietenii săi de suflet îl vizitau adesea astfel încât, urmare a altor întâlniri de ordin cultural care se desfăşurau acolo, ideea conferinţelor săptămânale pe tema misticii creştine apare firesc. Marea lor şansa este că în Duminica Rusaliilor din anul 1945 îl descoperă la Mănăstirea Cernica, prin intermediul Pr. Nicodim Bujor, pe Pr. Ioan Kulâghin (numit şi Ioan cel Străin), aflat deja în România din decembrie 1943, fiind adăpostit aici împreună cu Mitropolitul Nicolae al Rostovului de furia bolşevismului rusesc de pe urma căruia deja pătimiseră. De la acest părinte rus, trăitor cândva la celebra Mănăstire Optina, aveau să afle multe din tainele rugăciunii neîncetate şi ale isihasmului....

În februarie 1946 un grup format din Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Anton Dumitriu, Paul Sterian, ajutaţi de stareţului Mănăstirii, Pr. Vasile Vasilachi, fac o cerere înaintată Patriarhului Nicodim prin care solicită binecuvântarea pentru funcţionarea grupului „Rugul Aprins al Maicii Domnului”.

Faptul că la conferinţele Rugului Aprins participau şi luau cuvântul importante personalităţi ale culturii laice laolaltă cu clerici de un ridicat nivel intelectual îi conferă acestui grup un caracter de unicat în ortodoxie. Iată câteva nume dintre cei care participau în mod curent la întîlnirile de la Antim: Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Olga Greceanu, Ştefan Todiraşcu, Paul Constantinescu, Ion Marin Sadoveanu, Alexandru Elian, Alexandru Duţu, Gheorghe Dabija ori Paul Sterian, dar şi clerici precum Pr. Vasile Vasilachi, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Petroniu Tănase, Pr. Roman Braga, Pr. Andrei Scrima, Pr. Felix Dubneac, Pr. Antonie Plămădeală, Pr. Adrian Făgeţean.

Scopul acestor întâlniri era strict spiritual – nu poate fi asimilat unui cenaclu! – şi apoi cultural,  nicidecum politic. Factorul coagulant a fost căutarea mistică ortodoxă. Putem conveni însă că un om cu o intensă viaţă spirituală, conştient asumată, ajunge în timp la o anume luciditate – ceea ce atrage şi implicaţii politice. Astfel de oameni nu pot fi manipulaţi cu uşurinţă, au capacitatea de a sesiza minciuna unui sistem politic precum cel comunist.

În realitate, la Mănăstirea Antim din Bucureşti gruparea care avea să poarte numele Rugul Aprins a dat naştere unui fenomen unic în ortodoxie, tocmai pentru că nu era numai cenaclu literar-cultural. Era şi cenaclu, dar a fost – şi este încă ! – mai mult decât atât. Tocmai pentru că  Rugul Aprins îşi propusese şi realizase o „reţetă” nemaiîntâlnită până atunci: religie, cultură, ştiinţă – toate având ca liant nevăzut mistica isihastă şi trăirea creştinismului ortodox. Or fi fost şi personaje care mergeau ca la un cenaclu acolo. Aş putea da şi exemple, dar nu este cazul acum.

Cercul intim, esenţial, „nucleul greu” al Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim avea ca factor coagulant aplecarea spre rugăciunea isihastă. Aceasta ar fi de dorit să înţeleagă cei care se grăbesc  a vorbi despre un fapt al ortodoxiei atât de interesant cultural, dar atât de grav în realitatea sa profundă.

AFACERI DE LA ZERO