Despre felul cum se prezinta repertoriul teatrului romanesc in ansamblul sau am mai discutat aici: rezultand, indeobste, din insumarea propunerilor avansate de regizori, iar regizorii (valizi) fiind mai putin numerosi decat ar prii oricarei miscari teatrale (sanatoase), "afisul" a ajunsgeneral, de o innebunitoare monotonie. Noroc cu cate un An (in 2006, titularii sunt Beckett si Brecht), altminteri, in afara de dramaturgii antici si de Shakespeare, altceva nu s-ar prea vedea. Si noroc, mai nou, cu initiativele de grup.
Aceste initiative izvorasc fie de la regizorii intemeietori ai proiectului dramAcum, coordonat de profesorul universitar (la UNATC) Nicu Mandea - pe componentii echipei nu-i enumar pentru ca, persoanele venind si plecand mereu, nu mai stiu exact cine a ramas "in combinatie" si cine nu -, fie de la micile trupe independente care isi produc spectacolele impreuna cu diverse organisme guvernamentale si non-, jucandu-le apoi in salile mai ospitaliere sau mai ieftine. Mai greu, mai timid, mai ezitant, ansamblurile "de stat" au inceput si ele, totusi, sa se miste si sa incerce, in ultima vreme, a vizita si alte zone dramaturgice decat indelung-batatoritele prerii americanesti, lande englezesti si landuri germane, astfel incat, cu putin noroc, spectatorul roman poate lua cunostinta si de cate un autor sau o piesa din categoria "exotic", adica suedez(a), bulgar(a), spaniol(a). Norocul se refera la resedinta omului: daca orasul in care domiciliaza are un teatru interesat de noutati (Sibiu, Ploiesti, Sfantu Gheorghe, Braila, Brasov, Cluj), va avea si spectatorul parte de un meniu teatral mai bogat si mai variat; daca nu, nu. Evident, cei ce merg la teatru in Bucuresti sunt rasfatati - capitalisti, deh!
Dramaturgia ruseasca are, intru acestea, un regim special, caci, dupa ce s-au lasat (in)dopate, in anii 1950-60, cu texte (mai ales sovietice) si bune, dar si foarte proaste, scenele noastre au capatat, dupa 1990, sindromul invers: n-au mai suportat, in afara de Cehov si, rareori, Gorki sau Ostrovski, nici un nume sosit dinspre Rasarit, indiferent de faptul ca unele dintre nume faceau cariere rasunatoare in Europa civilizata, ba chiar si in America; il citez spre pilda doar pe Nikolai Koliada, celebru pe continent si necunoscut la noi. In actuala stagiune insa, ca din senin, rusii "noi" au aparut in repertoriul autohton in cantitate destul de multumitoare si - ceea ce este esential - in calitate remarcabila. Multumita, in special, grupurilor despre care am vorbit la inceput.
Astfel, Teatrul fara frontiere, condus de Mihaela Sarbu, a prezentat, in coproductie cu Teatrul Foarte Mic si cu ArCuB, Terorism de Vladimir si Oleg Presniakov. Fratii Presniakov se numara in momentul de fata printre dramaturgii cei mai premiati si mai jucati, atat acasa, cat si in restul Europei. Terorism, scrisa in 2002 si impecabil tradusa in romaneste de Maria Dinescu, e alcatuita dintr-o suita de scheciuri "in lant", intamplarile aparent disparate din cele cinci sau sase episoade fiind, de fapt, legate intre ele prin subtile fire cauzale. Spre a-i pastra eventualului spectator placerea surprizei, nu rezum aici subiectul; voi enunta doar teza piesei (discutabila, dupa unii critici rusi): adevaratii teroristi sunt nu atat cei ce plaseaza bombe pe aeroporturi, cat sotul sau amantul, vecinul de palier sau colegul de serviciu. Ingenios construit, alert si plastic in replici, textul a fost transpus de tanara regizoare si autoare Gianina Carbunariu intr-un spectacol simpatic si preponderent hazos, care insa rateaza, dupa parerea mea, tocmai miezul chestiunii. Pentru ca daca personajele sunt - asa cum le arata regizoarea, caricatural, in spectacol - niste fapturi ciudate, la limita bizareriei patologice, nu-i deloc de mirare ca actiunile si chiar gandurile lor ies din marginea obisnuitului si devin distructive; cele mai reusite episoade mi s-au parut, de aceea, inceputul, mijlocul ("la serviciu") si finalul, desi actoriceste cel mai "rotund" este, probabil, acela jucat de Paula Gherghe si Maria Obretin. Altminteri, toata distributia - din care mai fac parte Mihaela Sarbu, Rolando Matsangos, Razvan Oprea, Laurentiu Banescu, Adrian Anghel, Madalina Ghitescu si Ionut Adascalitei - e harnica si "implicata".
La Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti (unul dintre locurile teatrale unde, slava Domnului, se intampla ceva, de catva timp) poate fi vazuta una dintre piesele celui mai glorificat, probabil, la ora actuala, dramaturg rus: Vasili Sigarev, nascut in 1977 si deja tradus si jucat in peste zece limbi. Plastilina (2000, traducerea: Izolda Varsta) e o piesa deopotriva dura, violenta chiar, si sensibila, chiar lirica, in combinatia aceea singulara a carei reteta pare sa o detina in exclusivitate literatura rusa (cea buna, evident). Povestea lui Maxim, un teen-ager turbulent si vulnerabil care intra in conflict cu universul unde cauta cu disperare sa-si gaseasca un cat de mic ungher propriu, ascunde un ucigator dispret fata de "societate", o uriasa tristete ca lumea e asa cum e si o sfasietoare tandrete fata de oamenii care sunt asa cum sunt. Regizorul Radu Afrim a izbutit sa "prinda" toate nuantele textului (caruia insa i-a modificat spre final structura, ceea ce n-a fost o pornire foarte inteleapta) si sa le restituie scenic nu o data imbogatite, mai ales la nivelul infrapsihologiei personajelor, dintre care unele, precum Bunica (excelenta, intr-o savuroasa compozitie, Elena Popa) sau prietenul Lioha (Romulus Chiciuc, in progres de la un rol la altul, e concomitent detestabil si induiosator), devin mici spectacole in sine. Spatiul nepermitandu-mi sa insir intreaga distributie (maricica si, una peste alta, fara de repros), ii mentionez doar pe Ioan Coman, Otilia Patrascu, Andrei Vasluianu, Lorena Ciubotaru (asta scrie in program; daca nu, pe tanara actrita care a aparut in Nataha) si, bineinteles, pe protagonistul Alin Teglas (Maxim), de o neobisnuita expresivitate, concentrare si mobilitate (cand isi va controla si glasul, va fi perfect). Pe scurt, unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Afrim si unul dintre cele mai vii si mai adevarate spectacole ale anului trecut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
