• Leu / EUR4.8831
  • Leu / GBP5.7936
  • Leu / USD4.8176
Ziarul de Duminică

Să luptăm neabătut pentru a ne clasa în top-ul mercurialului şpăgii/ de Lucian Vasilescu

Să luptăm neabătut pentru a ne clasa în top-ul mercurialului şpăgii/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

31.07.2015, 00:09 436

Cu doar puţină vreme în urmă, „roata de rezervă” a Guvernului anunţa că tocmai ce-a fost adoptată o Ordonanţă de urgenţă conform căreia salariile unor „înalţi demnitari” ai statului urmau să fie generos majorate. De ce? Pentru că binemerită de la naţiune şi pentru că e un soi de măsură în inegala luptă împotriva corupţiei. Iute, apoi, preşedintele ţării (al cărui salariu urma să fie şi el multiplicat) a salutat public iniţiativa Guvernului şi a circumscris-o tot în contextul măsurilor prin care ne războim cu pârdalnica de corupţie. Mă rog, până la urmă Ordonanţa cu pricina n-a mai fost adoptată de Guvern (deocamdată).

Acum: eu văd puţin altfel lucrurile. Cred că, stânjeniţi de faptul că, până deunăzi, un ministru putea fi cumpărat cu o paporniţă umplută cu caltaboşi, executivul a gândit, în laboratoarele sale, o lege care, sporind de „n” ori salariile „înalţilor funcţionari”, i-ar fi adus pe aceştia în situaţia de a nu mai accepta drept şpagă un şir de cârnaţi şi o sticlă de palincă, să ne facem de râs în toată Europa. Păi dacă un ilustru „funcţionar înalt” are o leafă de, să zicem, 1.000 de euro, pe amărâtul ăla îl poţi cumpăra cu 1.500 (dacă iei mai mulţi miniştri, la pachet, preţul chiar poate scădea, la fel dacă te nimereşti pe timp de vară, când e „happy hour” la şpăgi). Trebuia şi noi să ne aliniem standardelor şpăgii internaţionale. Şi cum s-o facem altfel decât mărind salariile iluştrilor noştri conducători? Prin această înţeleaptă măsură şpaga nu va dispărea, în schimb va ajunge la valori decente, recunoscute ca atare pe plan internaţional, şi nu ne vom mai face de râs în faţa partenerilor noştri externi şi mai ales a Europei din care, cu mândrie, facem parte.

Personal, regret că Ordonanţa cu pricina a fost retrasă. Sper doar că amânarea adoptării ei va avea drept efect creşterea factorului cu care vor fi multiplicate salariile mai-marilor şi iluştrilor noştri conducători, astfel încât să devenim noi, românii, un vector internaţional al mercurialului şpăgii. O merităm şi cred, sincer, că suntem capabili de această performanţă. Aştept. Cu încredere şi cu speranţă. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8831
Diferență: -0,1595
Ieri: 4.8909
Azi: 4.8176
Diferență: 1,53
Ieri: 4.7450
Azi: 5.7936
Diferență: 0,416
Ieri: 5.7696
Azi: 5.0705
Diferență: 0,6451
Ieri: 5.0380