Să ne imaginăm că toţi cei care acum scriu pentru a publica în presă, în cărţi, oriunde, ar intra în grevă pe termen nelimitat. Până atunci când scrisul lor, adică acea foaie albă de hârtie acoperită cu semnele născocite de gândirea lor - mă refer la cuvinte - va fi respectat şi recompensat aşa cum se cuvine. Admitem aşadar, prin absurd, că scriitorii vor descoperi acea forţă interioară de necuprins prin care să se abţină a mai pune un cuvânt pe hârtie o bună bucată de vreme. Oare ce s-ar întâmpla?
Poate că patronii editurilor, ziarelor şi revistelor vor trebui să pună lacătul pe uşă (pentru că nu se pot scoate publicaţii doar din poze şi desene), poate că librăriile se vor închide (pentru că rafturile vor rămâne goale), poate că politicienii vor trebui să-şi scrie singuri editorialele, ştirile, analizele, sloganurile, şi poate că cetăţeanului sărăcit, semidoct şi idiotizat de muncă şi reclame colorate i se vor zdreli ochii de atâta talk-show fără titluri care să curgă pe dedesubtul capetelor vorbitoare. Tipografiile, oricât de moderne şi de computerizate, vor rugini, iar oamenii vor începe să-şi SCRIE lungi, foarte lungi scrisori sau mesaje pe Internet. Radioul va triumfa. La fel şi filmele lui Charlie Chaplin sau Buster Keaton. Nu băncile vor fi în permanent pericol de a fi atacate de bande de gangsteri, ci bibliotecile vor fi mereu în pericol de a fi jefuite de contrabandişti nemiloşi de cărţi. Puţinele cărţi rămase în circuitul public se vor vinde doar la licitaţii private, cu bodyguarzi la intrare, contra unor preţuri astronomice.
François Truffaut a arătat o astfel de lume în Fahrenheit 451. Teribilă lume. Dar eu merg cu gândul mai departe şi îmi imaginez Piaţa Tien An Men, Piaţa Roşie, Piaţa Universităţii, Place de la Concorde, Trafalguar Square, întreg Fifth Avenue, toate pline cu cititori furioşi intraţi în sevraj protestând vehement, fiecare cu un panou SCRIS de mână, împotriva lipsei de cărţi şi ziare de citit. Atunci, în faţa acestei presiuni formidabile a opiniei mondiale reunite, ce s-ar întâmpla?
Îmi imaginez cum politicienii se vor întrece în a face ample declaraţii privind politicile lor de revigorare a pieţelor prăbuşite de carte, promiţând subvenţii grase şi alte facilităţi fiscale acordate editorilor care vor publica mai ales autorii naţionali (români în cazul nostru), îndeosebi poeţi. Apoi editorii vor începe vânătoarea de autori (români în cazul nostru) de diverse specialităţi (poeţi, romancieri, istorici, SF, comentatori şi analişti etc.) trimiţându-le maşina la scară pentru a le oferi tiraje substanţiale şi drepturi de autor consistente. Librarii, dornici de a-şi redeschide prăvăliile şi anticipând năvala cumpărătorilor, îşi vor reduce drastic procentul solicitat din preţul de vânzare al cărţilor, oferind chiar şi anumite bonificaţii pentru best-seller-uri. În fine, cititorii care nu demult uitaseră pe unde mai erau librăriile, aceiaşi care bombăneau preţul ridicat al cărţilor şi faptul că oricum nu mai aveau timp să citească „toate prostiile”, acum stăteau cuminţi, dar nervoşi la coadă la deschiderea librăriilor când se anunţa prin telefonul fără fir că „s-au băgat cărţi noi”. Alţii, cititori mai cu dare de mână, pentru a trece peste enervantele şi umilitoarele cozi, pregăteau diverse şpăgi pentru librari, pentru vânzătoare sau chiar direct la sursă pentru editorii sau redactorii de carte. Nici un talk-show de televiziune nu mai putea avea speranţă la un rating cât de cât semnificativ, dacă nu avea drept invitat măcar un scriitor, pe lângă nelipsiţii politicieni, vedetomani sau afacerişti ai zilei.
Nu-i aşa că îmi imaginez frumos? Iertaţi-mă însă dacă v-am greşit cu ceva, răscolindu-vă prin suflet.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
