• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Ziarul de Duminică

Schrammel & Eva Szocs: Maestrul si...

Schrammel & Eva Szocs: Maestrul si...
14.10.2008, 16:52 72

Practic, forme prismatice din ceramica nearsa erau supuse impuscarii cu proiectile sau facute sa explodeze cu mici incarcaturi, efectul fiind fixat apoi prin ardere.

In plin razboi rece, lucrari de acest fel expuse in apropierea zidului ce despartea un sistem democratic de cel in care totul se facea cu voie de la politie nu puteau fi citite decat in cheia senzationalista a unui raspar ideologic. Acelasi tip de gloante trase pentru a produce efecte artistice erau pregatite si uneori trase si impotriva celor ce sfidau sistemul si limitarile impuse.
Fara sa nege posibilele conotatii subversive, Schrammel sustine insa ca sensul acestor lucrari se circumscrie unei problematici ce opune spiritul cartezian, reprezentat de perfectiunea geometrica a formelor prismatice, impactului cu rezultanta energiilor spontane ale partii de lume ce fiinteaza doar prin inerentul reactiilor fizico-chimice. Observatia artistului ca formele cedeaza exact la imbinarea suprafetelor, adica acolo unde ratiunea se insumeaza cu abilitatea exersata, este semnificativa in raport vulnerabilitatea creatului de factura umana. Pentru Schrammel (n. 1933), sculptor ca formatie, articolul amintit putea fi o deconspirare a refugiului impus in anii 50 in zona ceramicii, mai laxa din punct de vedere al cenzurii ideologice, datorita specificului considerat aprioric utilitar si decorativ. Aici s-a putut dedica unor experimente care au condus la confluenta ceramicii cu sculptura, recucerind in timp un teritoriu parasit de nevoie.
O paleta extinsa a acestor preocupari poate fi vazuta in expozitia deschisa la Muzeul de Arta clujean, prima in Romania a acestui maestru de anvergura internationala, de a carei organizare este responsabila o artista originara din Cluj, dar care traieste de multi ani in Ungaria, Szocs Eva Andrea.
In acelasi spatiu expozitional, lucrarile ceramistei cu aproape doua generatii mai tanara, deschid un alt ciclu istoric, lipsit de presiuni ideologice, dar nu cu mult mai confortabil prin prisma travaliului ce vizeaza dobandirea propriei marci de artist. Acest efort se concretizeaza in lucrari ce-si propun sa transceada dimensiunea telurica inerenta materialului ceramic cuprinzand spatiul aerian prin decupaje si transparente abil speculate sau prin subiecte ce ating brancusiana problematica a zborului. O reverenta, altfel, maestrului, in palatul Banffy...

 

 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246