Ziarul de Duminică

Scriitori care s-au perindat prin casa noastra - Acad. Camil Muresanu (II)

10.06.2003, 00:00 55



Turda, deceniul patru al secolului trecut. In casa profesorului Teodor Murasanu au loc intalnirile cenaclului din jurul revistelor "Abecedar" si "Pagini literare". La ele ia parte elita intelectualitatii ardelene din zona. Cateva dintre aceste personalitati, peste care s-a asternut praful uitarii, sunt evocate aici de catre acad. Camil Muresanu, pe atunci un copil dotat cu spirit de observatie, dar mai ales pregatit de atmosfera cotidiana a familiei, de sensibilitatea tatalui sau, pentru a intelege insemnatatea acestui gen de discutii si a le recepta dupa puterile sale. (Radu Constantinescu)





Mi-au ramas in amintire multi dintre scriitorii care s-au perindat atunci in casa noastra.



Desi o aparitie rara si tardiva, il vad limpede pe Emil Giurgiuca, cu privirea usor alterata de un stupid accident suferit in copilarie. Avea un extraordinar talent de a citi poeziile frumos: pe ale lui si pe ale altora, daca-i placeau. Parea ca mangaie fiecare cuvant al versurilor pe care le rostea, cu o voce usor voalata si nuantandu-le cu o veritabila arta a sugestiei si sublinierii frumosului.



In discutiile cu Teodor Murasanu pe marginea unor poezii, avea sclipiri de ironie fina. Mi-aduc aminte cum, citind impreuna din poemele lui Aron Cotrus - care-i placeau lui Teodor Murasanu, dar fata de care Giurgiuca avea rezerve -, primul reluase incantat acest vers: "Parc-as intra in fuga calului/ In stravechiul suflet al Ardealului!". La care Giurgiuca a reflectat, caustic: "Ce indelicatete!".



Cel mai bine pastrez imaginea lui Grigore Popa. Relatiile sale cu Teodor Murasanu au fost si cele mai apropiate. Ii fusese elev stralucit la liceul din Turda. Era inca student prin ultimul an de filosofie cand a raspuns invitatiei fostului profesor de a colabora, succesiv, la cele doua reviste, "Abecedar" si "Pagini literare". Scria mult si usor, eseistica si poezie. Plecat la studii la Paris, unde si-a pregatit doctoratul cu o teza despre Pascal, a revenit in tara cu o solida cunoastere a culturii franceze, de la cea clasica la cea contemporana. Ii era accesibila, chiar in original, si filosofia germana.



Conversatia sa era - i-as spune - eleganta, oglindind eminenta lui formatie intelectuala, rafinamentul distilat din intinse lecturi, in mai multe limbi.



Nesansa de a se fi angajat pe linia politica oficiala din timpul razboiului i-a zdrobit cariera. A suferit condamnari politice, ispasite, cu unele intreruperi, pana prin anii '60. N-a mai putut ocupa decat functii subalterne, de bibliotecar, psiholog etc., si foarte rar i s-a mai permis a se valida in publicistica ori in interviuri literare.



Desi anii au trecut grabiti si plini de suferinte peste el si peste familia mea, de fiecare data cand ne reintalneam, la Cluj sau la Bucuresti, unde se stramutase de la o vreme, ma recunostea si, in ciuda diferentei de varsta, statea de vorba cu mine ca un vechi prieten. Ultima data ne-am vazut in 1982, la cimitirul Bellu, la inmormantarea unui var al meu, cunoscut si de catre el.



N-am aflat de la nimeni data incetarii lui din viata. Mi s-a spus insa, din sursa de incredere, ca, la dorinta lui, a fost inhumat la Podeni, micul sat din apropiere de Turda de unde plecase prin anii '20 ca un tanar sarac, dar predestinat unei stralucite cariere, frante la mijlocul ei, ca atatea altele, de imprejurari mai mult decat vitrege. De la el - si cu el impreuna - am invatat, intr-o inainte de masa de iarna, sa citesc "Noptile" lui Alfred de Musset...



Unul dintre colaboratorii cei mai constanti ai "Paginilor literare" a fost Romulus Demetrescu. Originar din Moldova, fost combatant cu grad de ofiter in razboiul din 1916-1918 - fapt de care-si amintea cu mandrie -, statornicit la Cluj ca profesor de filosofie la Seminarul Pedagogic Universitar (azi, Liceul "Emil Racovita"), a fost criticul si cronicarul literar al revistei "Pagini Literare", numar de numar.



Demetrescu poseda in cel mai inalt grad o cultura intemeiata pe lecturi incredibil de intinse, in mai multe limbi, dintr-o multime de domenii. Cronicar literar fecund si avizat, echilibrat in scris, era, in schimb, pasionat in a-si sustine prin viu grai opiniile, coplesindu-si interlocutorii cu o avalansa tumultuoasa de argumente. Elevii de la Seminarul Pedagogic, practicand ironia facila a adolescentilor, insinuau cu privire la perfecta sa competenta multilaterala ca era in stare sa comenteze la fel de stralucit, in aceeasi lectie, o poezie de Eminescu si cultivarea trestiei de zahar in Antile. Gluma nu era tocmai deplasata: intr-adevar, ascultandu-l, puteai avea despre el impresia unui maestru "de omni re scibili".



Stabilit dupa ultimul razboi la Bucuresti, a scris, prin 1947, o "Logica" pentru clasele finale de liceu, excelenta, pacatuind doar prin faptul ca era mai accesibila studentilor si personalului didactic de specialitate, decat elevilor, chiar bine inzestrati.



In ultimii ani ai vietii amandurora, deci prin anii '60, Teodor Murasanu si Romulus Demetrescu s-au regasit de la distanta si au intretinut o interesanta corespondenta. Cele cateva zeci de scrisori sunt cuprinse in studiul unei merituoase exegete recente a operei lui Teodor Murasanu si poate ca vreo editura se va indura sa faca loc unor asemenea "unzeitgemA¤AYe Betrachtungen", cu observatii la adresa fenomenului social, literar si cotidian, formulate in amurgul vietii de doi alesi intelectuali, descinsi dintr-o lume mai buna si incercati de deceptii, suportate aci cu disperare, aci cu demnitate.



As incheia cu evocarea unei personalitati ce intrunea cateva trasaturi aparte: Vilhelm (semna totdeauna numai V.) Benes.



Dintr-un tata ceh si o mama germana, de confesiune luterana, petrecandu-si copilaria, nu stiu cum si de ce, la Targu-Jiu, isi marturisea identificarea totala cu comunitatea si cultura romana, in limba careia se exprima desavarsit, paralel cu aceeasi perfecta stapanire a germanei, limba lui materna.



Intreb iarasi, poate prea sententios: cati cititori de astazi ai randurilor scrise de el ar banui in acest pasionat si rafinat critic de arta, in acest autor de inconfundabila proza fantastica, pe un absolvent de studii economice si, cel putin pana la 1940, simplu functionar la societatea de electricitate din Cluj?



El a fost un asemenea personaj rar, care cumula cu o profesiune prozaica o cultura intr-un domeniu cu totul special, un ales gust artistic si un deosebit talent literar. Lui, dar si lui Grigore Popa sau lui Romulus Demetrescu, cineva ar merita sa le resuscite opera si sa le-o publice.



In proza lui, fantastica si pe alocuri usor macabra, ieseau totusi la iveala afinitatile cu sufletul german. Majoritatea subiectelor nuvelelor si schitelor sale erau inspirate, marturisea insusi, din povestiri medievale germane. In prelucrarea efectuata de Benes si in vesmantul limbii romane, ele au constituit, cu tot aerul lor oarecum alogen, un moment original in proza romaneasca interbelica.



V. Benes era un om extrem de placut in societate, bland si manierat. Dupa 1940, cand si el a plecat la Bucuresti, l-am pierdut din vedere, atat eu, cat si tatal meu. Doar o singura data, in primavara lui 1945, un fost coleg de liceu, aruncat dintr-o parte intr-alta de vrajmasiile acelor ani, mi-a spus ca, intalnind undeva pe un domn Benes, acesta l-a rugat sa transmita salutarile sale lui Teodor Murasanu si familiei acestuia.



Mi-am notat, cred, ca a incetat din viata prin anii '60, nefiind mult trecut de 50 de ani. Cineva mi-a soptit, dar n-am putut verifica faptul, ca in sfarsitul sau ar fi intervenit o circumstanta tragica.



"Oameni care au fost" - a scris Nicolae Iorga. "Oameni care, mai mult decat prin aceste randuri fugare, ar merita, la fel ca multi altii, sa ne ramana prezenti" - inchei eu, pana a nu deveni prea patetic...



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO