Ziarul de Duminică

Scriitorul curtat de toată lumea/ de Ziarul de duminică

Scriitorul curtat de toată lumea/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

17.06.2016, 00:03 76

Alex Ştefănescu

Jurnal secret. Serie nouă

(2009-2015)

Guest star – Costel Pătrăşcan

Editura Corint

„Fac foarte rău că public această nouă carte, Jurnal secret. Serie nouă (2009- 2015). Şi l-am mai şi atras pe Costel Pătrăşcan în această aventură, un grafician ultra talentat, de care trebuia să am mai multă grijă. Deja sunt prea multe cărţi pe planetă (care, îngreunată excesiv, se abate discret de la orbita ei în jurul Soarelui).

Eu, cel puţin, mă simt invadat de cărţi şi numărul lor creşte în fiecare zi. Unele le cumpăr, altele îmi vin prin poştă, iar altele îmi sunt date, cu dedicaţie, chiar de autori, într-o noapte, când aveam insomnie, Shakespeare însuşi mi-a oferit un volum de sonete, dar ne-am luat cu vorba şi a uitat să-mi dea un autograf.

Îmi trebuie multă ingeniozitate ca să mai găsesc câte un loc disponibil pentru noile apariţii. Pe birou nu mai am unde să-mi pun coatele din cauza teancurilor de cărţi. Alte teancuri pot fi văzute pe pervazul ferestrei din faţa mea, pe computer, pe boxe, pe imprimantă şi pe covor, lângă sca­unul pe care stau. Genunchii mi-i las cu greu liberi pentru eventualitatea că mă vizitează vreo blondă.

În curând, cărţile mă vor da afară din casă şi am să ajung un copil al străzii. Am să dorm prin canale, dar mi-e teamă că şi acolo am să încep să adun cărţi. (...)

Şi iată că acum, la tot aceste surplus de cărţi, mai adaug una. Va fi, probabil, cea mai bună din întreaga mea bibliotecă, dar asta nu e o scuză. Mai bine o păstram nescrisă, în minte, ca pe o frumoasă fără corp. Dar sunt şi eu un biet bărbat, cum să mă mulţumesc cu o frumoasă fără corp?”

 

Noua apariţie semnată de criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu, continuarea foarte cunoscutului „Jurnal secret”, păstrează absolut toate caracteristicile scrisului  acestui enorm iubitor de literatură: umor usturător, curaj lingvistic, frumuseţe a frazei, surprinderea esenţialului în câteva vorbe. Într-un paragraf, două, Alex Ştefănescu punctează detalii care rămân încastrate în mintea cititorului, lămuritoare pentru o anume situaţie, la care, aproape sigur, nici protagoniştii lor nu s-ar fi gândit. Cartea, ca şi precedanta, musteşte de întâmplări de toate felurile, amuzante, triste, definitorii, dar mai ales de personaje, majoritatea cunoscute cititorului de orice fel. Citindu-l pe Alex Ştefănescu, ai impresia că el cunoaşte toată lumea, că toată lumea, cel puţin cea importantă şi care contează, îl vizitează, îi vorbeşte, îl ascultă, vrea să-i fie în preajmă.

Toate acestea sunt subliniate de Tudorel Urian pe coperta a patra a cărţii: „După apariţia monumentalei (la propriu) «Istorii a literaturii române contemporane, 1941-2000», Alex. Ştefanescu este omul zilei în critica literară românească. Admirat sau pizmuit de confraţi, invitat şi celebrat cu fast în oraşele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Ştefanescu se află mereu în centrul atenţiei, prezenţa sa într-un loc este imposibil să treacă neobservată. Chiar şi cei care îşi propun să îl ignore ajung până la urmă să îşi piardă cumpătul, încep să-l vâneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea şi popularitatea. Alex. Ştefanescu este, în lumea literaturii, genul de personaj care nu lasă pe nimeni indiferent. Unii îi sunt prieteni, alţii duşmani de moarte (cei neinclusi în Istorie şi cei mentionaţi în emisiunea sa TV rezervată cărţilor proaste, «Tichia de mărgăritar»). În fine, mai există o categorie, a celor care îl cultivă cu speranţa secretă că i-ar putea intra în graţii şi că în felul acesta şi-ar putea asigura un viitor luminos în literatura română.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO