Florin Oncescu s-a nascut la Constanta, la 21 august 1960, a absolvit Facultatea de Aeronave din Bucuresti si a obtinut titlul de doctor in inginerie. A debutat in 1987 in revista literara Ramuri din Craiova. A publicat trei volume de proza scurta: Dispozitie depresiva (1994), La umbra unui enciclopedist (1999), Intoarcerea (2003).
- Cine a plecat in exil: omul Oncescu, sau scriitorul Oncescu?
- Mi-e greu sa imi aplic cu seriozitate eticheta de scriitor. Imi castig viata ca inginer, iar scrisul imi ocupa un procent nesemnificativ din bugetul de timp. Trec saptamani in care imi petrec mai mult timp in masina cu care ma duc si ma intorc de la slujba, decat acasa, in fata laptop-ului, asternand cuvinte intr-un fisier electronic de tip Word. Insa pentru a putea raspunde intrebarilor tale, trec cu vederea aceasta dilema personala. Trec cu vederea si variatiile de sens ale cuvantului "exil". Foarte general, esti exilat atunci cand, acolo unde te afli, nu te simti acasa. Eu, de exemplu, de cand am intrat in campul muncii salariate, m-am simtit un exilat in lumea inginereasca. Dar la fel m-as fi simtit si-n lumea dentistilor ori a profesorilor de literatura, doua tagme profesionale aflate la aceeasi distanta fata de scris ca si ingineria. Asta ca sa precizez ca n-am bovarisme legate de proasta alegere a profesiei. Insa, evident, exilul la care te referi este unul strict geografic.
Apoi, intrebarea poate avea doua intelesuri. Cine a plecat efectiv? Cine a hotarat plecarea? Iata cateva raspunsuri posibile: "Scriitorul Popescu a plecat in exil, dar nu si omul Popescu, care locuieste pe mai departe la Bucuresti". Situatie posibila, dar putin credibila: scriitorul Popescu, chiar daca scrie ascuns in apartamentul lui din Drumul Taberei, a rupt orice contact cu viata literara din Romania si a plonjat cu arme si bagaje (limba, subiecte, contacte cu reviste si edituri) in viata literara din Finlanda. "Omul Popescu a plecat in exil, dar nu si scriitorul Popescu". Un sens posibil ar fi ca, la plecarea omului din tara lui, scriitorul omonim a incetat sa mai existe. Omul, odata ajuns in noua tara, s-a luat cu alte treburi, lasand scriitorul din el sa moara. Un alt sens ar fi ca scriitorul, desi a continuat sa existe, a ramas atasat de viata literara din tara, pentru ca n-a reusit sau pentru ca nu a incercat cu destula perseverenta sa se reinventeze ca scriitor dincolo. "Scriitorul Popescu a decis plecarea in exil". Exilarea este o aventura. Traiul aventuros garanteaza o imbogatire accelerata a experientei de viata. Din perspectiva omului Popescu, experientele pe care i le rezerva viata sunt de doua feluri: bune si rele. Din perspectiva scriitorului Popescu, toate sunt bune, pentru ca toate sunt materie prima pentru scris. Deci... "Omul Popescu a decis plecarea in exil". Omul Popescu, de profesie inginer, a depus actele de emigrare - pentru el, nevasta si copil - la Ambasada Canadei fara sa vrea cu adevarat sa emigreze, ci doar din spirit de prevedere ingineresc, mergand pe ideea lui "lasa sa fie acolo, sa am de ales cand o fi cazul". Scriitorul Popescu a acceptat perspectiva emigrarii pentru ca a intrezarit in ea potentialul unei revolutii la scara individuala, sansa oferita lui, scriitorului, de a lua controlul omului Popescu. Un an mai tarziu, cand Canada s-a declarat gata sa il primeasca, inginerul Popescu a amanat luarea unei decizii. Nevasta inginerului Popescu, vazand in emigrare o solutie la toate micile mizerii ale vietii lor de tineri salariati bucuresteni, a inceput sa faca lobby pentru plecare. Scriitorul Popescu a alunecat intr-o stare de neliniste molcoma, la gandul ca emigrarea, in loc sa-l faca stapan peste omul Popescu, i-ar putea rapi si bruma de libertate detinuta in cadrul menajului a trois - el, inginerul si nevasta acestuia -, libertate castigata cu truda. Cand decizia n-a mai putut fi amanata, inginerul Popescu s-a hotarat sa plece, spunand, alaturi de nevasta, ca "e pacat sa n-o facem, daca tot avem posibilitatea". Scriitorul Popescu a petrecut ultimele luni in Bucuresti intr-o stare de cvasidepresie, pregatindu-se sa emigreze in Canada ascuns intr-un inginer care nu s-a opus ideii de a pleca in exil. Dupa aceasta punere in perspectiva a intrebarii tale, mi-as rezuma situatia dupa cum urmeaza: Omul Oncescu, in dezacord cu vocea propriei ratiuni, se identifica total cu scriitorul din el, iar aceasta atitudine este cumva in acord cu genul de proza practicat de cel din urma, fictiunea autobiografica. Omul Oncescu a hotarat plecarea in exil, scriitorul Oncescu l-a sprijinit tacit, purtat de un dor de duca inerent meseriei scrisului. Omul Oncescu a plecat in exil, scriitorul Oncescu a ramas atasat de viata literara din tara.
- Exilul este un mediu propice scrisului?
- Privind la numarul de romani emigrati care isi publica memoriile, s-ar zice ca da. Oameni care, daca ar fi ramas acasa, n-ar fi avut ideea de a-si scrie viata, acum o fac. Sunt mai multe motive. In primul rand, acesti oameni cred ca au ceva de spus. Au facut puscarie in Romania comunista, le-au fost confiscate casele, au fost dati afara din scoli ori si-au pierdut slujbele din considerente politice. Apoi au trecut granite clandestin, au traversat oceanul ascunsi intr-un container, au muncit sub calificarea lor in zece tari etc. Apoi au ajuns la o situatie materiala confortabila si au calatorit de placere in toate cele patru colturi ale lumii... Ei cred ca acesta bogatie de intamplari merita sa fie povestita, ca are sanse sa-i intereseze si pe altii. In al doilea rand, scrisul are un rol terapeutic dovedit. Pe unii ii ajuta sa-si domoleasca nostalgia fata de tara in care si-au trait copilaria si tineretea. In al treilea rand, emigrantii romani pot acoperi cu usurinta costurile editarii unei carti in regie proprie, mai ales daca editura este una din Romania. Deci se scrie mult in diaspora romaneasca, dar nu neaparat bine. Prea multe carti publicate de emigranti au aerul unor insailari redactate la batranete, pentru uzul nepotilor.
- Ce castigi si ce pierzi ca scriitor in exil?
- Castigi tema exilului. Risti sa ajungi scriitorul acestei unice teme. Dar tema nu este foarte reductionista. Exista scriitori mari care sunt legati de ea. Exemplu: Isaac Bashevis Singer. Cand nu a scris despre evreii din Polonia copilariei si tineretii lui, a scris despre evreii emigrati in America de Nord.
- Limba de scriitor, aceea in care scrii, se amplifica in exil? Devine mai ampla, mai rasunatoare, mai simfonica?
- A miza pe bogatia limbii cu care scrii este o optiune, dar nu singura. Concizia exprimarii este o alta. Exista insa riscul de a scrie intr-o limba romana usor defazata fata de cea de la Bucuresti. Eu am plecat din tara acum noua ani si am revenit, de atunci, de patru ori, cumuland un total de sase luni de suspendare a exilului lingvistic. Dar tot invat cuvinte noi la fiecare intoarcere acasa. Iar prietenii pe care-i revad imi spun ca vorbesc ciudat, prea bland... Un altul, fost coleg de liceu, mi-a spus ca vorbesc ca un strain, apoi m-a injurat ingrozitor, in gluma.
- Se poate vorbi despre existenta unei literaturi romane in Canada?
- In Canada sunt, dupa ultimele estimari, cam 140.000 de romani. A 150-a parte din populatia Romaniei. O literatura romana in Canada cu intelesul de filiala autonoma a literaturii romane, o literatura romana la scara 1:150, nu exista si nu cred ca poate exista. Exista insa cateva zeci de romani emigrati in Canada care scriu si publica in limba romana. Exista o Asociatie a Scriitorilor Romani din Canada care include, cred, vreo 20-30 de autori. O organizatie initiata la Montreal, dar care incearca, prin largirea randurilor, sa devina reprezentativa pentru autorii romani de pe intreg cuprinsul Canadei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
