Ziarul de Duminică

Seria neagră de romane poliţiste (I)/ de Stelian Ţurlea

Seria neagră de romane poliţiste (I)/ de Stelian Ţurlea
19.05.2011, 23:48 1992

În toamna anului trecut, Editura Trei a lansat o serie deromane poliţiste din spaţiul scandinav, cu mare succes la public.În urmă cu câteva luni, editura a propus cititorilor, împreună cuun ziar de sport, o Serie neagră de romane poliţiste,aproape toate - mai precis şase - fiind noutăţi absolute pentrunoi, adică apărute prima oară în traduceri româneşti. Alte romaneau apărut ulterior de sine stătător. Despre această serie ne vomocupa în această rubrică în următoarele două numere ale Ziarului deDuminică.

Ce am observat cu această serie de romane poliţiste? Că există oefervescentă literatură poliţistă în ţările scandinave, pe carecriticii tot încearcă s-o explice de aproape un deceniu. Chiarînainte de succesul fulminant al lui Stieg Larsson, cu cele treivolume masive din "Millennium", romanele poliţiste n-au foststrăine scriitorilor nordici, dar după succesul incredibil al luiLarsson, literatura poliţistă a explodat pur şi simplu în acesteţări. Romanele de acest gen se publică în sute de mii de exemplare,se traduc în multe limbi străine şi se publică în alte sute de miide exemplare, obţin pretutindeni succes, sunt premiate - de multeori premiile au fost create special - şi ecranizate cu acelaşiuimitor succes. Iar temele romanelor sunt dintre cele mai diverse -psihologice, sociale, istorice. Fapt demn de subliniat - aproapetoate se citesc cu sufletul la gură. De remarcat o caracteristicăfoarte importantă a romanelor poliţiste scandinave - dincolo decăutarea unui asasin sau descoperirea şi dejucarea unui complot, întoate există o analiză socială, în toate este zugrăvită dintr-unpunct de vedere original societatea, fapt care nu se petrece înromanele poliţiste din nicio altă zonă geografică. Socotesc cătrebuie lăudată iniţiativa editurii, pentru că, în mod cert, prinaceste romane captivante, au mai fost aduse spre lectură procenteimportante de tineri.

Semnatarii seriei negre lansate împreună cu ziarul de sport suntcinci femei şi cinci bărbaţi, şase scriitori suedezi, doi islandezişi doi norvegieni. Ocupaţiile acestora, în afara scrisului, sunt,iarăşi, dintre cele mai diverse.

Camilla Läckberg s-a născut în 1974. Înainte dea deveni cel mai popular scriitor suedez de romane poliţiste, alucrat ca director de marketing şi product manager mai mulţi ani."Prinţesa gheţurilor" este primul titludintr-o serie de şapte romane (seria Fjällbacka) ce s-au bucurat deun succes enorm de piaţă şi o presă foarte bună.

Născută pe 9 septembrie 1962 în Suedia, LizaMarklund este jurnalistă şi autoare de romane poliţiste.Este, de asemenea, coproprietară a Piratförlaget, a treia editurădin Suedia, şi editorialistă la tabloidul suedez Expressen.
A publicat opt romane în seria AnnikaBengtzon, care i-a adus faima internaţională. Pentru"Explozii în Stockholm" a fost recompensată cu numeroasepremii literare.

Înainte de a fi ministru al justiţiei, AnneHolt a lucrat doi ani pentru Departamentul de poliţie dinOslo. A profesat avocatura, iar în prezent este autoarea unei seriide romane poliţiste care au cunoscut un succes imens în ţărilescandinave şi s-au tradus în peste 25 de limbi. Seria - avându-i caprotagonişti pe anchetatorii Vik şi Stubø - a fost ecranizată deYellow Bird Productions AB.

Arnaldur Indridason s-a născut în 1961 laReykjavík. A lucrat mulţi ani ca jurnalist şi critic de film înIslanda. "Oraşul Borcanelor" este primul său roman, cu care acâştigat Nordic Crime Novel Award. Personajul principal estedetectivul Erlendur. Seria Erlendur este publicată în peste 26 deţări.

Iniţial,Yrsa Sigurdardóttira profesat ingineria la Reykjavík. Destinul ei a luat oturnură diferită în momentul în care a început să scrie cărţipentru copii, care s-au bucurat de succes de public şi au fostrecompensate cu premii importante. A urmat însă un nou pas:literatura poliţistă. Seria al cărei personaj principal esteavocata Thóra Gudmundsdóttir a făcut-o celebră pe Yrsa în lumeaîntreagă.

Mons Kallentoft s-a născut în 1968 şi a debutatîn 2000 cu romanul "Pesetas",recompensat cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Suedezi. Romanul"Sacrificiul din miezul iernii" este primul dintr-o serie poliţistădedicată celor patru anotimpuri ale anului. Pentru că seria a avutun succes răsunător, autorul pregăteşte o nouă carte, intitulată"Al cincilea anotimp".

Asa Larsson s-a născut în Uppsala, dar acrescut în Kiruna, un oraş aflat în nordul Suediei. Înainte de adeveni scriitoare profesionistă, a fost avocată specializată îndrept fiscal, asemenea eroinei sale, Rebecka Martinsson. Premiatăcu Best Swedish Crime Novel Award, Asa Larsson este unul dintre ceimai bine cotaţi scriitori suedezi.

Scriitor şi jurnalist, Johan Theorin s-a născutîn 1963, în Göteborg, Suedia. Insula Öland din Marea Baltică l-afascinat dintotdeauna, fiindcă de acolo se trage mama sa, dintr-ostrăveche familie de marinari, pescari şi fermieri. Pentru romanelesale, Theorin s-a inspirat din folclorul insulei, bogat în poveştifrumoase şi stranii. Cărţile sale au fost vândute în peste 20 deţări.

Håkan Nesser s-a născut în 1950 în Kumla,Suedia, unde a şi copilărit. Adolescenţa şi prima tinereţe şi le-apetrecut în Uppsala. Până la debutul din 1988 a fost profesor.Håkan Nesser este unul dintre cei mai bine vânduţi autori de romanepoliţiste şi singurul autor care a primit de trei ori Best SwedishCrime Novel Award (1994, 1996 şi 2007). Au fost ecranizate cele maimulte dintre volumele seriei Van Veeteren.

Kjiell Ola Dahl, născut în 1958, este norvegian, scrieromane din 1993, eroii săi sunt detectivul Frank Frølich din Osloşi inspectorul Gunnarstranda.

Seria neagră de romane poliţiste a fost deschisă de"Prinţesa gheţurilor" de Camilla Lackberg şi a continuat cu"Explozii la Stockholm", de Liza Marklund, "Eroare judiciară" deAnne Holt, "Oraşul borcanelor" de Arnaldur Indridason. Pe toateacestea le-am prezentat, în timp, la rubrica intitulată "Cartea deliteratură". Celelalte apariţii au fost romane inedite şi ne vomopri asupra lor succint, sugerând doar câteva informaţii, fără să insistăm asupra tramei poliţiste.

Islandeza Irsa Sigurdardottir a semnat "Sufletedamnate". Este a doua carte tradusă în româneşte a acesteiautoare supranumite Agatha Christie a Islandei. Eroina este oavocată divoraţată care soluţionează mai multe crime şi care seaflă la antipodul virilei hackeriţe din romanul celebru al luiLarsson.

Mons Kallentoft - "Sacrificiul din miezul iernii".Traducere de Doru Mareş. Autorul este cea mai lăudată voce a noiiliteraturi suedeze. Este primul roman poliţist dintr-o seriededicată anotimpurilor anului, care s-au bucurat, toate, de unsucces răsunător. O poveste complicată care începe cu descoperireacadavrului gol al unui bărbat obez atârnând de un copac, într-odimineţa foarte geroasă.

Asa Larsson - "Furtună solară". Traducere din suedeză şinote de Elena-Maria Morogan. O scriitoare rafinată, foarteapreciată de critică. Subiectul - un pastor este găsit măcelărit înbiserică de sora lui. Ancheta va dezvălui complicităţile unei sectecare nu vrea să renunţe la privilegii.

Johan Theorin - "Ecouri de dincolo de moarte". Traducerede Bogdan Perdivară. Cum e posibil ca un copil să dispară fără urmăpe o insulă în care fiecare locuitor ştie ce face celălalt? Unroman de un suspans terifiant.

Hakan Nesser - "Cu ochii minţii". Traducere de ConstantinDumitr-Palcus. Un roman poliţist din seria Inspectorul VanVeeteren. Ancheta îl poartă de astă dată pe ţărmurile Suediei, undeun profesor care nu-şi mai aminteşte nimic, nici chiar proppriulnume, se trezeşte într-o dimineaţa cu soţia moartă în cadă şi econdamnat pentru crimă. Iar inspectorul trebuie să elucidezecazul.

Kjell Ola Dahl - "Al patrulea..." Traducere de MariaMelania Goja. Eroul romanului, inspector de poliţie, întâlneşte ofemeie de o frumuseţe răpitoare şi se îndrăgosteşte înainte de-aafla că frumoasa este sora unui răufăcător căutat de poliţie. Cândaflă, e prea tîrziu. Întreaga viaţa i se dă peste cap.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO