Ziarul de Duminică
SERIAL ISTORIC/ Carol al II-lea şi Camarila regală (III). Un adversar incomod: Grigore Forţu
Regele Carol al II-lea si Elena Lupescu in diferite perioade ale vieţii lor
-
De ce are România un deficit comercial de 6,3 mld. euro pe alimente? Retailerii străini au pompat peste 20 mld. euro în România, în timp ce în producţia de alimente investiţiile străine directe sunt de aproape cinci ori mai mici
-
România divizată: 14 judeţe au sub 60% din populaţia activă angajată. Judeţele din sud şi est suferă, în timp ce vestul şi centrul ţării se dezvoltă
-
Fermierii români merg în şcoli să-şi caute viitorii angajaţi şi succesori. „Cine va investi în capital uman bine instruit, se va duce la licee agricole şi va aduce elevii în ferme va face faţă noii paradigme a sectorului şi afacerea sa va avea viitor.“
-
Gala DAP 2024. După Afaceri, revista de Lifestyle a Ziarului Financiar, a premiat oamenii, proiectele şi companiile care au avut puterea de a reinventa luxul şi de a rămâne relevanţi în vremuri în perpetuă schimbare. Premiul special din acest an i-a fost acordat lui Nea’ Mihai din Piaţa Amzei, pentru transformarea merdenelei în legendă
-
Surpriză în cel mai întortocheat exit din telecom: Vodafone şi-a făcut loc în tranzacţia de preluare a Telekom România Mobile. Grecii de la OTE au semnat un nou memorandum, care prevede că Vodafone şi Digi îşi vor împărţi activele Telekom România Mobile
-
Prima imagine a bugetului public în 2025: veniturile, de 650 mld. lei, cresc cu numai 8%, iar cheltuielile de 784 mld. lei frânează la plus 6%. Economia ar urma să crească cu numai 2,5% în 2025, iar PIB-ul ar ajunge la 1.904 mld. lei
-
Interviu Takuya Aoyama, Hyatt: Ne dorim să avem un hotel sub managementul propriu în Bucureşti, după cel din Braşov
-
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină. În ceea ce priveşte salariile, România a ajuns din urmă Ungaria şi sunt regiuni unde salariile româneşti sunt chiar mai mari decât cele maghiare
-
Bursă. Pilonul II controlează peste 40% din free floatul bursei din Bucureşti, care se tot îngustează. Mihai Căruntu, vicepreşedinte AAFBR: Este principalul motiv pentru care lichiditatea nu reuşeşte nicicum să depăşească decisiv pragul de 10 milioane de euro
-
BCR a majorat creditarea cu 13% în 9 luni/2024 şi a obţinut un profit de 2,2 mld. lei, cu 30% peste 9 luni/2023, la venituri de 4,5 mld. lei. Peste 5.200 de companii - IMM-uri şi corporate - au fost finanţate de bancă în 9 luni
-
Business sportiv. Dezvoltarea sporturilor pe gheaţă nu a ţinut cont de evoluţia economică a marilor centre urbane. Doar 11 patinoare există în România, iar marile oraşe nu au nici măcar unul
-
Sorin Pâslaru, ZF: România pare un paradis fiscal conform datelor privind taxele şi contribuţiile raportate la PIB. Ce-ar fi să se raporteze mai bine taxele/capita decât PIB/capita pentru a vedea progresul ţării în UE?
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Milan Pruşan, Goldman Sachs Asset Management: Noul context de pe piaţa financiară indică o rotaţie dinspre acţiuni „value“ la cele de tip „growth“, tranziţie care însă nu s-a materializat semnificativ în 2024. Probabil că din 2025 o să vorbim mai mult de companii de creştere
-
Business sportiv. Cum arată viitorul sportului de performanţă? Dezvoltarea sportului de performanţă stă în forţa de muncă. Bucureştiul are peste 1.500 de antrenori legitimaţi, în timp ce şapte judeţe din ţară numără sub 100 de antrenori
-
Este pregătită Uniunea Europeană pentru şi mai multe inundaţii catastrofale? Dezastrul din Spania arată că nu
-
ZF Investiţi în România! Alexandru Rădulescu, SVN România: Să avem peste 50% din tranzacţiile imobiliare cu cash, nu este o proporţie pentru standarde europene
-
ZF Private Health. Vlad Teodorescu, managing partner la Donna Medical Center din Bucureşti, un business nişat pe servicii medicale pentru femei: Am deschis o clinică în Constanţa, o investiţie de 700.000 euro, prima realizată în afara Bucureştiului
-
Afaceri de la Zero. Cum au crescut? Tudor Andronic a reuşit să facă din Casa Străbunicului, o veche casă transformată în pensiune, o destinaţie pentru turiştii din acea zonă a ţării, dar planurile sale sunt să atragă turişti din Bucureşti şi Cluj