Neagu Djuvara (n. 18 august 1916), fiul TincăiGrădişteanu şi al lui Marcel Djuvara, nu a ales intâmplătorsubiectul cărţii sale: este ultimul descendent, pe linie maternă,al unui neam boieresc important, care a dat ţării oameni cuajutorul căreia domnii pământeni au guvernat in Ţara Românească,iar pe linie paternă, al unui alt neam de boieri, aromâni laorigine, stabiliţi in Principate la sfârşitul veacului alXVIII-lea, care a dat şi el ţării politicieni, diplomaţi, medici,profesori universitari. O demonstraţie in răspăr cu imagineacultivată de regimul nivelator din ultimii 50 de ani, care a negatvehement rolul aristocraţiei in complexa structură socială,politică şi culturală a Principatelor Române.
Ce au fost boierii mari inŢara Românească? Saga Grădişteniloreste o cercetare asupraunei familii boiereşti şi, in fapt, un volum ce priveşte istoriainstituţiilor politice româneşti premoderne. Fără tăgadă, aşa cumreiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimiiromâne atinge continuu istoria politică a Principatelor, deoarecemarea boierime a jucat un rol foarte insemnat - ba chiar dominantin guvernarea ţării, dinainte de "descălecători" şi până lanaşterea României moderne. Vom descoperi in ce fel marile familiiboiereşti şi-au dobândit sau şi-au pierdut moşiile şi, odată cuaverile, privilegiile politice şi dregătoriile inalte. Cum au fostrând pe rând şi mai mult sau mai puţin conştient, agenţii aproapeexclusivi a trei influenţe străine, determinante in domeniulculturii: cea slavonă, in primele timpuri ale Evului nostru Mediu,cea greacă, apoi turco-fanariotă, in secolele XVII-XVIII, la urmăcea franceză in secolul al XIX-lea şi inceputul celui de al XX-lea.Cum au incheiat alianţe de familie, puternic marcate de endogamie,pentru a conserva rangurile şi din nou averile. Cum femeile, adeseaaprige, au jucat un rol insemnat in transmiterea numelui. Cum ei,boierii, au fost promotorii modernizării României ca revoluţionari,reformatori, oameni politici. Cum, către sfârşitul veacului alXIX-lea, când sarcina guvernării României este preluată deburghezia naţională, neamul Grădiştenilor se stinge in dureri:moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţiementală.
Neagu Djuvara, pare-se ultimulGrădiştean, oferă in cartea sa şi un capitol inedit de ilustraţii,facsimile, arbori genealogici, tabele de ascendenţi, indici defamilii inrudite. S-ar părea că, potrivit unei dintre genealogii,nepoata sa reia saga familiei Grădişteanu, căsătorindu-se cu un altdescendent al unei alte ramuri a Grădiştenilor!
Ultima generaţie din ramuraMarelui Clucer Şerban
Am pomenit mai sus, pe scurt, decariera politică a lui Ionaş Grădişteanu - şi de viaţa lui privatămai specială. De asemenea, de sora lui, Maria, cu cele douăcăsătorii ale ei, intâi cu al doilea fiu al lui Ion Ghica, Scarlat,apoi cu magistratul Constantin Ştefănescu, consilier la Curtea deCasaţie. Cu Scarlat Ghica a avut un fiu, Şerban, zis totdeauna maicurând Şerbănică, care s-a insurat cu verişoara lui de-a doua(cousine issue de germain), Aristiţa Stoenescu. Ei austăpânit mai departe, cum am spus, moşia Grădişteanu de la Sihleaşi au avut trei fii, care au fost printre ultimii Ghiculeşti dinramura munteană, Ion, mort tânăr, Constantin (Mimi) şi Şerban(Bani) - care s-a distins prin dârzenia lui in timpul prigoaneicomuniste, cu 11 ani de Canal şi inchisoare.
Mimi şi Bani Ghica coborau,astfel, de trei ori din Chiajna Grădişteanca! O dată prin Câmpinenişi străbunicul lor Ion Ghica, a doua oară prin bunica lor paternă,Maria Grădişteanu, a treia oară prin străbunica lor maternă, TeoniGrădişteanu-Pontbriant.
Ionaş, cum am mai spus, arecunoscut, când erau deja maturi, pe cei doi copii pe care-iavusese cu Maria Poenaru, Mihai, zis Bebe, şi Maria. BebeGrădişteanu a fost un distins magistrat, dar naşterea lui ilegitimăa atârnat oarecum asupra personalităţii sale. Când era tânărjudecător, nişte colegi glumeţi - dar şi răutăcioşi - i-au făcutodată surpriza să găsească pe biroul lui, in dar, cărţi de vizităastfel redactate:
"BEBE GRĂDIŞTEANU
născut Poenaru"
A fost căsătorit cu fiica,Maria, a reputatului jurist Vespasian Pella, dar n-au avuturmaşi.
Pe Vespasian Pella, care făcuseo strălucită carieră de profesor universitar, de judecător laCurtea Internaţională de la Haga şi de delegat la diverseconferinţe internaţionale, l-am apucat şi eu, un scurt moment, cândintrasem, in vara 1943, ca tânăr ataşat de Legaţie la Ministerul deExterne; şi grupul "conspirativ" condus de Niculescu-Buzeşti şiVictor Rădulescu-Pogoneanu izbutise să-l impună lui Mihai Antonescuca ministru plenipotenţiar la Berna, in speranţa că ar incerca şiel, acolo, să ia contact cu anglo-americanii pentru ieşirea noastrădin război.
Sora lui Bebe Grădişteanu,Maria, a fost căsătorită de două ori (n-am lămurit insă in ceordine) cu un Sulică şi cu Aurel Bogdan şi n-a avut nici eaurmaşi.
Cu cei doi copii din flori ailui Ionaş Grădişteanu s-a stins a doua ramură a Grădiştenilor noi(adică de după Chiajna), descendenţa Clucerului Şerban Grădişteanuşi a Aristiţei Buzescu.
Ramura mare (la brancheainée) a Grădiştenilor urmaşi ai ChiajneiGrădişteanca
Isprăvesc aşadar povesteaseculară a Grădiştenilor din veacurile XVIII, XIX şi XX, cu soartaultimelor două generaţii a ramurii mai mari, copiii şi nepoţiimarelui clucer Iancu (1794-1876), fiul din prima căsătorie aVornicului Scarlat Grădişteanu.
Clucerul Iancu a avut, cu MariaPoroineanu, patru copii: o fată, moartă copil, şi trei fii: Ion,Nicolae şi Petre.
Ion a făcut studii deinginer agronom şi, persoană extrem de rezervată, s-a stabilit la omoşie in Oltenia, nemaiapărând in viaţa familiei de la Bucureşti.Nu s-a căsătorit şi nici n-a lăsat copii din flori recunoscuţi.Bănuiesc insă că trebuie să am câţiva verişori necunoscuţi prinregiune.
(Ca de altfel şi de parteastrăbunicului patern, Iorgu Djuvara, care după ce a divorţatstrăbunica mea de el, s-a aşezat zeci de ani in satul Plopu delângă Ianca, in judeţul Brăila, ca arendaş al moşiei de 20 000 depogoane a Eforiei Spitalelor Civile - donaţii Ghica şi Cantacuzino.Sămânţa ambelor mele familii cred că nu s-a stins decât inaparenţă…)
Nicolae Grădişteanu,bunicul meu (1837-1909) a intrat de tânăr in armată. N-amsimţământul să fi făcut o carieră strălucită. De tendinţă liberală,ca toţi cei din ramura lui, tânăr locotenent la Iaşi, a fostiniţiat in francmasoneri. Nucred să fi rămas insă multă vreme, cel puţin nu după 1878, căci nuştiu să se fi găsit insigne masonice in casa lui, dupămoarte.
Cariera militară a lui NicolaeGrădişteanu a cunoscut două crize. Intrat in Armată la 19 ani, in1856, iese sublocotenent de la Şcoala de Ofiţeri, in iulie 1858,sub căimăcania lui Alexandru Ghica, fostul Domn. In 1860 elocotenent, iar in 1863, la 30 august, de ziua lui Cuza Vodă, efăcut căpitan. Constatam insă că la 18 august 1867 e trecut inneactivitate. Ce se intâmplase? Iscălise, alături de o seamă dealţi ofiţeri, printre care şi ofiţeri superiori, o petiţie ca săfie daţi in judecată ofiţerii care, călcând jurământul de credinţă,participaseră la arestarea şi detronarea Domnitorului Cuza. Vomvedea indată că şi fratele său, Petre, om politic, şi-a manifestatataşamentul faţă de Cuza la inceputul domniei lui Carol deHohenzollern.
Nicolae va fi reincadrat innoiembrie al aceluiaşi an, dar e probabil că gestul va atârna greuin progresiunea la ranguri superioare. In august 1869 e maior, inianuarie 1874 locotenent-colonel, grad cu care participă larăzboiul din 1877, cu regimentul 1 Călăraşi (lăncieri), iar inaprilie 1879 e ridicat la gradul de colonel. In septembrie 1885insă, e pus in disponibilitate - pentru a fi reintegrat zece lunimai târziu, dar in iunie 1893, la vârsta de 56 de ani, işi dădemisia din armată. Am inţeles din spusele mamei, că ar fi avut odecepţie profesională, nefiind inaintat in noua promoţie degenerali; ii fusese preferat generalul Băicoianu.
Intr-adevăr, Băicoianu a fostinaintat general de brigadă in 1893. Unii istorici militariinsinuiază că generalul Băicoianu s-a bucurat, in tot timpulcarierei sale, de naşterea lui ilegitimă. El era intr-adevăr rodul,in 1841, al unei tainice legături intre Alexandru Vodă Ghica şi onepoată a lui. Copilul a fost incredinţat surorii mamei sale careşedea la Băicoi la o moşie ghiculească şi era căsătorită cu unprinţ rus prenumit Sergiu - de unde numele copilului, SergiuBăicoianu. Favoarea de care s-ar fi bucurat mai târziu la inaltelesfere ale Armatei ar fi venit de la cultul pe care acestea lepăstrau memoriei lui Alexandru Ghica, care, inainte de a se urca inscaun, pe vremea când era Hatman, a fost primul şef al armateiromâne reconstituite in Epoca Regulamentară!
(Eu pe generalul Băicoianu nul-am mai apucat, dar am călcat adesea, pe la 16-17 ani, in palatulce-şi clădise pe bulevardul Lascăr Catargiu şi unde locuia incăsuperba lui nepoată de fiică, Domnica Cesianu, numărându-mă printrenenumăraţii ei admiratori… Casa a fost vândută la mijlocul anilor1930, de s-a clădit marele bloc, colţ cu Str. Povernei, unde l-amvizitat intr-un apartament la etaj, la inceputul anilor 90, pe DanAmedeo Lăzărescu…).
La 1 ianuarie 1896, NicolaeGrădişteanu e trecut in cadrele de rezervă şi in 1907 ridicat lagradul de general de brigadă in rezervă.
La 40 de ani, in 1877, in timpulrăzboiului, era locotenent colonel de lăncieri. Un an mai târziu,cu pieptul acoperit de decoraţii, se insura, la 41 de ani, cuSmaranda Olănescu, cu 15 ani mai tânără.
Smaranda era fiica Mariei Ghica(soră mezină a lui Ion Ghica) şi a lui Pană Olănescu, care, prinbunică-sa Safta Costescu-Olănescu şi străbunica Sultana Grădişteanuera văr de al doilea (cousin issu de germain) cu NicolaeGrădişteanu! Smaranda era deci un fel de nepoată a lui, coborâtoareca şi el - chiar de două ori, şi prin Costeşti şi prin Ghica - dinChiajna Grădişteanca.
Olăneştii erau boieri vechi dinvalea Oltului, care pot fi urmăriţi documentar până la mijloculveacului al XV-lea, dar nu s-au urcat la dregătoriile mari,inrudindu-se totuşi cu neamuri de rangul intâi, ca Otetelişenii,Măneştii, Bujorenii sau Pârşcovenii. Personajul cel mai de seamă pecare l-au dat e Goran din Olăneşti, născut probabil puţin inaintede 1600, dar care a trăit bătrân şi a avut un rol interesant cuprilejul urcării in scaun a lui Constantin Şerban in 1654, indatădupă moartea lui Matei Bararab. Intr-adevăr, el apare ca simplulogofăt, singurul alături de trei mari boieri (Gheorghe Băleanu,Drăghici Cantacuzino şi Ghinea din Măneşti), care au făcut partedin cele două "ambasade" trimise de Constantin Şerban laConstantinopol pentru a cere confirmarea de către Poartă a alegeriifăcute grabnic de boieri in persoana lui. Prima, după ce fuseseanunţată printr-un curier alegerea, pentru a cere acordul; a doua,după câteva săptămâni, pentru a duce primul haraci şi nişteplocoane şi a aduce de la Stambul insignele domniei.
Ştefan Andreescu s-a interesatde aproape de acest personaj in lucrarea sa Istoria Românilor:cronicari, misionari, ctitori (sec. XV-XVII), fiindcă, dintr-o seamă de amănunte ale cariereiacestui invăţat boier - stăpânea bine slavona şi il găsim pe unmanuscris slavon de la mănăstirea Bistriţa (Vâlcea) pe care l-ascris el, iscălindu-se in caractere latine: Goran Logofăt! -Andreescu deduce că el trebuie să fie cronicarul care a redactatadaosul la cronica pe care o numim "Letopiseţul cantacuzinesc",anume pasajul cu sfârşitul domniei lui Matei Basarab şi cu urcareain scaun a lui Constantin Şerban. In acelaşi capitol, Andreescusemnalează dezvăluirea pe care a făcut-o examinând de aproapelungul şi faimosul hrisov al lui Constantin Şerban din 10 iunie1656 prin care intărea Buzeştilor stăpânirea asupra imensei loraveri: de acolo intr-adevăr reiese că şi Goran din Olăneşti ar fiavut parte intr-o pâră pentru revendicarea unei părţi de moştenirede la strămoşii Drăgoieşti ai Buzeştilor şi că i s-ar fi dat şi luidreptate. In fine, Andreescu subliniază Năsturel, marele invăţat,cumnat al Domnului, n-a vrut nicio voita modestie a lui Goran care,ca şi contemporanul său Udrişte inaltă dregătorie şi s-a mulţumitcu rangul de logofăt.
Din fratele lui Goran, Tudor, acoborât ramura care a ajuns la bunica mea. Dintr-un nepot al lor,Drăghici, s-a tras o ramură mai lăturalnică, din care a ieşitoriginalul diplomat, poet şi om de teatru cunoscut sub numele deOllănescu-Ascanio (1849-1908), precum şi Margareta Ollănescu, soţiaavocatului, primar al Brăilei şi ministru Radu Portocală - a căruimamă era născută Djuvara, şi care a murit in vremea comunistă, dupăani de detenţie la sinistra inchisoare de la Sighet.
Alt moment, important pentrumine, din genealogia Olăneştilor, e căsătoria in 1733, la 22 deani, a lui Constantin sin Radu vornicul Olănescu cu AncuţaPârşcoveanu, strănepoata celeilalte Ancuţa Pârşcoveanu, născutăBrâncoveanu, soră cu tatăl lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Ancuţae cea care va aduce moşia Găeşti Olăneştilor, care o vor păstra 200de ani. Constantin a murit in chiar anul nunţii, la 22 de ani, darAncuţa (cu toate că se va recăsători mai târziu cu un Colfescu) vapăstra moşia fiului lor postum, tot Constantin Olănescu. Fiulacestuia, Ştefan, căsătorit cu Safta Costescu - de care am văzut căera fiica Sultanei Grădişteanu, fata Chiajnei - va avea un fiu,iarăşi Constantin (Dincă), care măreşte considerabil avereafamiliei, luând arenda Poştelor şi căsătorindu-se cu Catinca Bellu,o fiică a Marelui Logofăt Ştefan Bellu, a cărui familie de originearomână avea bancă mare la Viena şi a fost baronită de impăratulAustriei in 1817. Fiul lui Dincă şi al Catincăi Bellu, PanăOlănescu, căsătorit cu Maria Ghica, va fi tatăl SmarandeiGrădişteanu şi bunicul mamei mele.
*
Nicolae Grădişteanu a avut cuSmaranda Olănescu, intre 1879 şi 1886, cinci copii, patru fete:Constanţa, Ana-Adelaida (Nyka), Ecaterina-Elena (Tinca) şi Ioana,şi un băiat, Scarlat. Smaranda s-a imbolnăvit apoi şi a muritrelativ tânără, la 50 de ani, cu mult inaintea soţului ei, cândultima fată, Ioana, avea 15 ani.
Când m-am intors in ţară in1990, la vârsta de 73 de ani, am aflat un eveniment trist din viaţabunicului meu, care nu-mi fusese niciodată destăinuit, anume căavusese şi un copil din flori, pe care nu-lrecunoscuse.
Tânărul (pe atunci) genealogistMiki Rădulescu m-a prezentat ocazional unei doamne din generaţiamea, Ketty Costinescu, născută Schiná - o familie din carecunoscusem alt membru, Maranda Schiná, prietenă cu mama. Era cuscopul de a discuta cu dânsa câteva amănunte genealogice, dinfamilii acum stinse.
Incidental, Kitty Schiná mi-arevelat că defunctul ei soţ, Scarlat Costinescu, era fiul uneiNatalia Budişteanu, care de fapt era fiica, in 1873, a EleneiBudişteanu (divorţată de un domn Cioranu) dintr-o legăturănelegitimă cu colonelul Nicolae Grădişteanu! Fetiţa purtând numelemamei, a fost dusă la Viena şi crescută la călugăriţele Ursuline.Intoarsă cu maică-sa in ţară după vârsta de 20 de ani, s-a măritatin 1898 cu Silviu Costinescu - dintr-o familie ardelenească, intâiCostin - băiat subţire, cu studii in Elveţia.
In 1900 l-a avut pe ScarlatCostinescu, care mult inainte de a se insura cu Kitty Schiná,avusese un fiu, dintr-o primă căsătorie cu Florica Bolintineanu(din familia poetului), pe care am cunoscut-o când eram copil… şi-iadmirasem frumuseţea. Acest copil e cunoscutul pictor RaduCostinescu (n. 1931). Am putut lua recent legătura cu dânsul şimi-a confirmat toate detaliile de mai sus; căci familia Budişteanu,şi ea din boieri vechi, nu a tăinuit naşterea nelegitimă a NatalieiBudişteanu. Pe tabelul genealogic al familiei, din care am obţinuto copie, tatăl Nataliei e notat cu semnul "legătură ilegitimă"generalul Nicolae Grădişteanu.
Nu ştiu dacă mama a avutcunoştinţă de această misterioasă soră vitregă mai mare. Mie,oricum, nu mi s-a spus niciodată nimic.
*
La scurt timp după ce fuseseinaintat general, Nicolae Grădişteanu s-a imbolnăvit de cancer lacolon. In vremea aceea, operaţia pe care a suferit-o nu era atât deperfecţionată ca acum, când se poate practica o pungă artificialăcare ingăduie prelungirea unei vieţi cvasinormale, chiar zeci deani. Pe atunci, fistula lăsată cerea o ingrijire deosebită,dificilă şi umilitoare. Ostaşul a ales să nu-şi impună o astfel deprelungire a vieţii, dureroasă şi pentru el şi pentru cei din jur,şi s-a sinucis.
In ziua gestului fatal, eravreme de vacanţă şi nu se afla nimeni din familie acasă, ci doar oslujnică. Aceasta a văzut un câine străin culcat la uşa bătrânuluişi l-a alungat. Un ceas mai târziu, a auzit un foc de puşcă. Aalergat speriată către camera stăpânului. Câinele era din nou lauşă. Inăuntru, generalul Grădişteanu zăcea cu capul insângerat -pistolul ii căzuse din mână.
Făcuse un al doilea păcat demoarte, curmându-şi viaţa, după ce nu recunoscuse pe fiica sa dinflori. Nu ştim care din două atârnă mai greu in socotelile cereşti.Ştim doar că şi mai fierbinte ar trebui să fie ruga noastră pentruel.
Din volumul cu acelasi titluin pregatire la Editura Humanitas
Fotografiile autorului au fostrealizate de Radu Sandovici.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
