11 august 1887. Însoţit de o mică suită franco-austriacă,Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha (foto) intră în micul principatbulgar, pentru a se urca pe tronul ce i-a fost oferit prin votulMarii Adunări Naţionale.
Puţini sunt cei care cred că sosirea sa ar putea fi şi altcevadecât o aventură exotică într-un colţ de lume care, pentrueuropeanul acelor vremuri, reprezintă o zonă aparte, al căreilaitmotiv este violenţa. Nu întâmplător cuvântul "balcanizare" estefolosit, adesea, cu înţelesul de fragmentare, dezordine şirăzmeriţă.
Alegerea sa, împotriva voinţei Marilor Puteri, este consideratăsingura soluţie de ieşire din grava criză politică ce macinătânărul stat modern bulgar, lipsit de o elită politică şi detradiţii democratice. În momentul în care acceptă tronul Bulgariei,într-o situaţie politică deosebit de neclară, Ferdinand considerăaceastă ofertă drept o oportunitate pentru a juca un rol de seamăîn politica internaţională. De a fi egalul celor mari. Spiritul săuînsetat de putere îl îndeamnă spre căutarea unui scop, a unei maricauze, căreia să i se dedice.
Aviditatea pentru putere a acestui monarh cosmopolit este genetică.Născut în 1861, la Viena, Ferdinand de Saxa Coburg-Gotha seconsideră neamţ în măsura în care tatăl său este prinţ german. Înmulte privinţe, preferă să fie considerat francez, deoarece mama saeste fiica regelui francez Louis Filip. De asemenea, noul monarhbulgar invocă originea sa austriacă - mama sa este nepoată aîmpărătesei Maria Tereza. Lui Ferdinand îi face plăcere să aducă îndiscuţie şi sângele unguresc care îi curge prin vine, printr-obunică ce aparţine vechii familii de aristocraţi Kohary.
Se consideră "un om al trecutului, de secol XVII", "tiranic, deşipoliticos", care ţine enorm la "etichetă, tradiţii, formă" şi careurăşte "demagogia, parlamentarismul şi mediocritatea". Nuîntâmplător o parte din spiritul Vechii Franţe se regăseşte în noulsău anturaj. Mama sa, Clementina de Orleans, se îngrijeşte dealegerea celor care îl vor însoţi pe Ferdinand în noua sa patrie.Este nevoie, înainte de toate, de un nobil francez, care săorganizeze noua Curte de la Sofia. Alegerea cade asupra conteluiAlexandre de Grenaud, născut în Savoia.
Bărbat energic şi şarmant, în jur de 50 de ani, Grenaud nu preaştie cu ce se mănâncă noua sa funcţie, cea de Mareşal al Curţii,dar este încântat de ideea de a se afla în slujba unei augustepersoane şi de a scăpa de ceea ce el numeşte "josniciarepublicană". Nici aspectele financiare ale noii sale slujbe nusunt de neglijat, dată fiind situaţia lui materială precară.
În cele 18 luni în care s-a aflat în slujba lui Ferdinand alBulgariei, contele de Grenaud devine unul dintre cei mai deîncredere colaboratori ai principelui. Energic, serios şi, înacelaşi timp, plin de spirit, el face parte din categoria oamenilorcare pot fi principiali, însă şi veseli; cinstiţi, dar şi amuzanţi.Printre calităţile sale se numără discreţia, tactul, devotamentul,spiritul erudit şi capacitatea de a-l binedispune pe stăpânul său.Principalii săi colaboratori sunt contele Robert de Bourboulon şibulgarul Dimităr Stanciov. Născut la Versailles, în acelaşi an cunoul monarh bulgar, contele de Bourboulon se consideră a fi"monarhist, catolic şi francez". Fire artistică, cu reale calităţide cântăreţ, un tip de salon prin excelenţă, bine intenţionat,curios şi devotat, contele este o alegere potrivită pentru funcţiade secretar particular al principelui bulgar. De folos îi este şiscurta carieră diplomatică, începută în centrala ministeruluifrancez al afacerilor străine. Bourbulon va rămâne la Curtea de laSofia timp de 17 ani, deţinând funcţiile de şambelan, maestru deceremonii, mareşal al Palatului, şi va ieşi la pensie cu titlulonorific de Mare Şambelan.
Dimităr Stanciov este unul dintre puţinii tineri bulgari care îşipot permite o educaţie aleasă, peste hotare. Deoarece în Bulgarianu se poate vorbi de o aristocraţie locală, învăţământuluniversitar ţine loc de titlu nobiliar. Tânărul Dimităr studiază laViena, alături de fiii celor mai influente familii politiceeuropene, unde obţine şi titlul de doctor în drept. Este remarcatde Ferdinand pe holurile Academiei Imperiale din Viena, care-ipropune funcţia de secretar pe probleme politice. Principele esteîntr-atât de cucerit de Stanciov, încât îşi permite anumite gesturide o familiaritate exagerată, care sunt destul de suspecte şi deneînţeles pentru moravurile bulgare ale acelor vremuri. Acesta dinurmă îşi datorează viitoarea carieră politică şi diplomatică nunumai calităţilor, ci şi înrudirii sale atât cu atotputerniculpremier bulgar Stefan Stambulov, cât şi cu cunoscutul om politicGrigor Naciovici, care ocupa funcţia de ministru al afacerilorstrăine în momentul în care Ferdinand a sosit în noua sapatrie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
