Ziarul de Duminică

SERIAL ISTORIC/ Ce căuta franţuzu’ in Bulgaria? (II). Labirinturile Sofiei

SERIAL ISTORIC/ Ce căuta franţuzu’ in Bulgaria? (II). Labirinturile Sofiei
08.04.2010, 15:24 98
Din suita care l-a urmat pe Ferdinand de SaxaCoburg-Gotha in Bulgaria mai făceau parte fostul său dascăl, dr.Fleischmann, acum consilier personal, doi foşti ofiţeri austrieci,medicul său, fizicianul personal, un pictor, un ataşat de presă, uncamerist, doi lachei şi un vânător saxon, a cărui principalămisiune este cea de a scoate la plimbare mopsulprinciar.
Bourboulon constată că nimenidin suita noului principe bulgar nu ştia exact care-i suntatribuţiile, drepturile şi rangul. De aici şi până la intrigile dela Curte nu mai este decât un pas.
Contele Grenaud devine ţintapizmăşiei celorlalţi, din cauza influenţei pe care o are la Curte.Răspunde de lista civilă a principelui, de aprovizionare, desalarii, organizează recepţiile şi audienţele. Nu intâmplător,Ferdinand se consultă cu Grenaud in orice chestiune.
Şi contele de Bourboulon işiconsolidează poziţiile, in condiţiile in care preferă să nu seamestece in ceea ce el numeşte "viaţa de la Palat". Respectiv,"bârfe mărunte, adversităţi mărunte, războaie mărunte, fără vreoinsemnătate". Nici Ferdinand nu este deosebit de incântat de suitasa, plângându-se adeseori că supuşii sunt ba "distraţi", ba "cuaccese de furie", "ba nechibzuiţi" ori că "umblă cu viclenii" şi căse gândesc doar la "situaţia lor, la importanţa lor",neinteresându-i soarta stăpânului lor. Care vede tot, aude tot,miroase tot. Şi al cărui caracter este, potrivit proprieicaracterizări, "un amestec de insuportabilă pedanterie germană,irascibilitate franceză şi superstiţie napolitană".
Fiica lui Grenaud, Anna,relatează, in amintirile sale, despre atmosfera de teribilăincertitudine de la Curtea lui Ferdinand. Despre ofiţerii şifuncţionarii care puteau fi intâlniţi peste tot, purtând veştialarmante despre un presupus complot sau ameninţare la adresatânărului principe. Spre groaza suitei sale. Mai ales acomandantului Palatului, un fost ofiţer austriac, care, chinuit decoşmaruri legate de intrigi şi comploturi, este surprins alergândnoaptea, cu pistolul in mână, pe coridoarele intunecate alereşedinţei princiare.
Altminteri, viaţa la Curteaprinciară este destul de monotonă. Cu o populaţie de câteva zeci demii de locuitori, Sofia aduce prea puţin cu un oraş european. Maidegrabă seamănă cu un sat turcesc. Deşi semnele modernităţii devintot mai prezente, Sofia rămâne un orăşel inghesuit, cu străziinguste şi intortocheate, prea puţin pietruite, cu case dinpaiantă, o aşezare ai cărei locuitori "erau dornici să inveţe sătrăiască la fel ca la oraş, dar nu prea aveau de lacine".
Viaţa de noapte in capitalaprincipatului bulgar este sărăcăcioasă, iar distracţiile sunt dincategoria celor "care iţi lasă un gust de cenuşă in gură", aşa cumconstată un diplomat al vremii. Contele de Bourboulon constată că"Sofia nu are nicio infăţişare, nici monumente, nici comerţ - inafară de dughenele locale şi de câteva magazine prăfuite, in caremărfuri austriece de proastă calitate de inălbesc şi se invechesc"sub razele soarelui. In plus, aproape toţi miniştrii seamănă cunişte "invăţători de provincie" şi doar ofiţerii sunt, peransamblu, "surprinzător de distinşi, educaţi, cu bune maniere,aproape toţi vorbesc franceză şi ştiu să se prezinte şi să salute".Viaţa in Sofia este "prea primitivă pentru a exista şi manifestărimondene". Miniştrii nu sunt căsătoriţi, iar dacă in rândul rândulsoţiilor de ofiţeri găsim şi doamne frumoase, acestea suntimbrăcate mult prea fără gust. "In afară de mica noastră Curte, nuvedem pe nimeni, ii scrie contele francez mamei sale. Astfel că măscol la 7.30, scriu şi fac o mică plimbare. Dimineaţa, Ferdinand iiprimeşte pe miniştri in audienţă. La prânz, suita princiară iamasa, in absenţa lui Ferdinand. Urmează cursurile de limbă germană,după care toţi se retrag in camerele lor, unde unul scrie, altulciteşte sau doarme. La ora 16, Bourboulon intră la principe, underămâne cam trei sferturi de oră. La 18.30, urmează o scurtăplimbare cu Grenaud. La 19.30 toată lumea se schimbă, pentru ca la19.55 să se adune in salon, unde la 20 intră principele, impreunăcu mopsul său. Impreună, se indreaptă spre sala de mese unde, dupăcină, se discută, se citesc ziarele. La zece fără un sfert,Ferdinand se retrage, iar ceilalţi fie se retrag in camerele lor,fie se indreaptă spre grădina hotelului din apropiere, unde cântă oorchestră vieneză."

Mai există şi o altă cauză. Incondiţiile in care Ferdinand al Bulgariei nu este recunoscut deMarile Puteri, diplomaţii acreditaţi la Sofia au dispoziţii de laguvernele lor să se facă, desigur, că nu-l observă. Sprecompensare, invită persoane din suita princiară. In toamna lui1888, când soseşte la Sofia, noul agent diplomatic român, TrandafirG. Djuvara, remarcă slaba reprezentare, la nivel diplomatic, amarilor puteri. Astfel, Djuvara observă "totala absenţă a unuidiplomat sau consul rus". Girantul Agenţiei Franţei comunica atuncicu Ministerul bulgar al Afacerilor Străine numai prin note verbale,evitând astfel schimbul de documente, comisarul turc "nu ştia pe cepicior să danseze, in timp ce reprezentanţii Angliei,Austro-Ungariei, Italiei şi Greciei intreţineau relaţii cuprincipele Ferdinand, insă evitau să dea curs invitaţiilor saleoficiale". Anna de Grenaud işi aminteşte de măsurile de extremăprecauţie ale consulul general al Italiei la Sofia atunci când işivizita prietenul, pe Mareşalul Curţii. Pur şi simplu, intrarea inPalat era considerată periculoasă.

AFACERI DE LA ZERO