• Leu / EUR4.9459
  • Leu / GBP5.7464
  • Leu / USD4.6730
Ziarul de Duminică

Sfânta fecioară a ucigaşilor plătiţi (II)/ de Fernando Vallejo

Sfânta fecioară a ucigaşilor plătiţi (II)/ de Fernando Vallejo

Autor: Ziarul de Duminica

01.09.2016, 23:44 57

Ne-am ridicat de pe banca din parc şi am dat o scurtă raită prin spatele bisericii, după ce ne-am despărţit, bineînţeles, de Mort. Când ne-am întors erau acolo; coborând de pe o motocicletă, la intrare, crezând că eram înăuntru dar nu, noi eram afară, şi în spatele lor. Fără prea multe cercetări, ipso facto, în plină stradă, Alexis le-a făcut acelaşi lucru pe care ceilalţi i-l făcuse Mortului în salonul de biliard; i-a împuşcat. Morţii ăştia, însă, din câte ştiu eu nu s-au mai întors niciodată din bezna regatului lor. Mai sunt încă acolo aşteptându-mă, pe mine împreună cu incerţii mei cititori.

Cum am ajuns să ştiu acest lucru, să-l verific? Păi foarte simplu, cel mai simplu şi cel mai uşor; l-am auzit în taxi. Radioul era deschis, trăncănind, scârbosul, când după ştirea altui omor au dat-o pe asta; că încă două victime, inocente, ale acestui război fără sfârşit şi nedeclarat, căzuseră ciuruite la intrarea în biserica din Aranjuez când mergeau la slujbă, împuşcate de doi presupuşi ucigaşi plătiţi în slujba traficanţilor de droguri.  Eu un presupus „ucigaş plătit”? Nenorociţilor! Eu sunt un presupus gramatician! Nu-mi venea să cred. Ce calomnie, ce dezinformare. Dar să vedem, cine m-a plătit? Ce alt traficant de droguri cunosc eu în afară de ambasadorul nostru în Bulgaria şi asta pentru că s-a scris în ziar?  E ucigaş plătit cel care se apără?  Era vreun poliţist care să ne apere pe noi când au vrut să ne omoare?  Dacă ar fi fost vreunul, ne-ar fi arestat ca să scoată nişte bani de la noi. Dar nu, îi storceau pe alţii de bani, în centru. În agonia acestei societăţi, ziariştii sunt heralzii groparului. Ei şi pompele funebre sunt singurii care se îmbogăţesc. Şi medicii.  Acesta este modul lor de viaţă, să trăiască de pe urma morţii altcuiva. În Italia, ziariştilor li se spune „i paparazzi”; adică papagalii, ăştia de aici sunt vulturi.

Dar să ne întoarcem la apartamentul ăla gol doar cu un pat! Patul foloseşte numai în primele zile ca să faci amor; după aceea amorul trebuie să se hrănească din alte surse. Ca de exemplu? Să zicem, de exemplu, că din a pune pe picioare o afacere împreună. La chestia asta cu afacerea m-am gândit şi am exclus-o; ce afacere poate prospera  cu atâtea împrumuturi, pensionări, nesiguranţă, impozite, legi! Impozite şi alte impozite şi până la urmă nu ai nici cu ce să-ţi astupi o gaură. Cel mai mare hoţ în Columbia este statul. Dar o făbricuţă? Industria aici este total falimentară; pentru următorii o mie de ani. Şi comerţul? Magazinele sunt jefuite. Şi serviciile? Ce servicii! Să deschizi o casă de băieţi? Nu-i plăteşte nimeni. Şi agricultura la fel, este alt dezastru.  Cum e atât de ocupat să procreeze, ţăranul nu munceşte. Şi din ce trăieşte? Trăieşte din  bananele pe care le fură de la vecin, până când vecinul nu mai cultivă nimic. Nu, amorul aici nu este stimulat. E un şemineu fără lemne unde focul se menţine ca prin minune, arzând mocnit.

Dacă Alexis ar citi măcar... Dar această fiinţă era la fel de categorică în privinţa asta ca marele preşedinte Reagan, care în lunga sa viaţă n-a citit nici măcar o carte. De altfel, această puritate necontaminată de litera tipărită îmi plăcea cel mai mult la acest băiat. La câte cărţi am citit eu, şi uitaţi-vă la mine, priviţi-mă! Dar oare să semneze ştia băiatul? Bineînţeles că ştia. Avea scrisul cel mai excitant şi încâlcit pe care  l-am văzut vreodată; halucinant aşa cum în ultima instanţă scriu îngerii când sunt demoni. Am aici o fotografie de-a lui cu o dedicaţie pe spate. Îmi zice pur şi simplu aşa: „Al tău, pentru toată viaţa”, şi atât. Pentru ce-aş vrea mai mult?  Întreaga mea viaţă se sfârşeşte cu asta.

După ce am ieşit de la biserica din Robledo (o coşmelie lipsită de farmec  unde  de-abia dacă se opreşte Dumnezeul meu), am hotărât să continuăm să urcăm în căutarea unui mirador pe munte de unde să se vadă Medellinul,  ca să ne facem o părere despre el în totului tot cu obiectivitatea pe care ţi-o dă distanţa, fără predispoziţii şi iubiri. Urcând, pe mâna stângă, într-o mică fermă veche, o râpă cu o plantaţie de bananieri  uscaţi, abandonată, se putea citi următorul anunţ scris cu majuscule strâmbe şi  şterse pe alocuri, ca într-un afiş cu Dracula: E INTERZIS ARUNCATUL CADAVRELOR. E interzis? Şi cu vultanii ăştia ce-i? Ce înseamnă acest du-te-vino de păsări negre, săltând, fluturând din aripi, ciugulind, întinzându-se ca să poată scoate cât mai bine maţele mortului?  Ca un copil neastâmpărat, imaginaţi-vă, ce trage de sfoara unei marionete care nu va mai face nicicând vreo clovnerie în viaţa asta. Cadavrul cui? Ce ştiu eu! Nu l-am omorât noi. Al vreunui nenorocit. Când am trecut era acolo, şi vultanii în plin festin invitându-i şi pe alţii. L-au fript şi l-au aruncat acolo violând anunţul, de unde se deduc următoarele: cu cât sunt interzise mai multe lucruri cu atât se respectă mai puţine. O fi fost vreo frumuseţe în viaţă? Sau vreun man rău? Man aici înseamnă ca în engleză bărbat. Bărbaţii noştri, deci, nu sunt spirite protectoare. Din contră, sunt umani şi curvari pui de curvă cum spunea Don Quijote.

Spuneam mai sus că nu ştiu cine îl omorâse pe ăla când era viu dar de fapt ştiu; un asasin omniprezent cu  sufletul negru şi cu nenumărate capete; Medellinul, cunoscut de asemenea cu numele de Medallo şi Metrallo, el îl omorâse.

Mă întrebaţi dacă în ţara asta sunt şi lucruri bune? Sigur că da, ce e bun e că aici nimeni nu moare de plictiseală. Poticnindu-te tot timpul te răzbuni pe hoţi şi pe guvern. Tovarăşe, prietene, concetăţene; nu e pasăre mai frumoasă decât vultanul, nici mai tradiţională; este acel buitre din spaniola milenară, vultur din latină. Au aceste păsări  capacitatea de a transforma stârvul omenesc în spirit al zborului. Mai buni piloţi nu există, nici cei ai traficanţilor de droguri. Priviţi-i cum planează pe cerul Medellinului!  Legănându-se în aer, destrămând norii, împrospătând infinitul albastru cu fâlfâitul negru al aripilor. Cu acel negru de doliu al înmormântărilor... Şi aterizează ca piloţii lui don Pablo (Pablo Escobar. Cel mai cunoscut dintre piloţii săi a fost Adler Benjamin Seal alias Barry Seal, 1939-1986, membru al Cartelului din Medellin şi agent al CIA şi DEA).; pe o tarla neînsemnată, minusculă, ca vârful unui deget.

 – Mi-ar plăcea să sfârşesc aşa – i-am spus lui Alexis, mâncat de păsările astea ca apoi să plec în zbor.

Pe mine să nu mă bage nimeni între patru scânduri cu de-a sila, să mă arunce într-o groapă cu cadavre cu bananieri şi cu un anunţ de strict interzis, scris, ca să  poată fi încălcat, căci aşa am trăit şi aşa hotărăsc acum. De pe vârful stâncii Pan de Azúcar şi până pe muntele Picacho zboară vulturii cu aripile lor negre, cu sufletele lor curate deasupra văii, şi sunt, aşa cum merg lucrurile, cea mai bună dovadă pe care o am că Dumnezeu există.

Într-atât, încât în timp ce-l invocam pe Acesta cerându-i socoteala, continuam  să o încheiem cu concetăţenii noştri de aici de jos. După cei doi ucigaşi plătiţi de pe motocicletă din Aranjuez cine a mai urmat? A urmat chelneriţa prost-crescută sau taximetristul îngâmfat?  Asta într-adevăr nu mai ştiu, cu mintea mea obosită încep să încurc morţii. În locul lui Funés (aluzie la povestirea omonimă „Funés cel ce nu uită” din volumul „Ficţiuni” de Jorge Luis Borges) cel ce nu uită, noi îl avem pe fostul nostru preşedinte Barco! Cum ordinea termenilor nu alterează produsul, să începem mai întâi cu taximetristul îngâmfat. Lucrurile s-au petrecut aşa: în faţa vechii gări din Antioquia (închisă pentru că i s-au furat şinele) am luat un taxi printre autobuzele arhipline. Deci, ca să nu-şi piardă obiceiul, taximetristul avea radioul deschis şi se auzeau vallenatos, cântecele astea ca o hârâială înţepătoare şi pe care auzul meu nu le suportă.

– Domnule, vă rog, puneţi radioul mai încet – i-am cerut eu cu delicateţea ce mă caracterizează.

Şi ce-a făcut ofuscatul? L-a dat cât s-a putut de tare, până la refuz.

– Atunci opriţi, că o să coborâm – i-am spus.

A oprit pe loc cu o frână de te scula din morţi care  ne-a aruncat în faţă, şi ca să încheie în timp ce coboram ne-a înjurat:

 – Daţi-vă jos, mama voastră, fir-aţi ai dracului!

Şi-a pornit, a pornit când nici măcar nu coborâserăm bine,  făcând să scrâşnească pneurile. Dintre numiţii înjuraţi eu am coborât umil  pe partea dreaptă, şi Alexis  pe stânga; pe stânga, în occipitalul său, sau osciorul posterior, din spate, glonţul a intrat direct în capul ofuscatului, şi i-a lecuit ofuscarea. N-a mai trebuit să aibă de-a face nicicând cu pasageri impertinenţi taximetristul, fusese concediat, îl concediase Moartea; Moartea,  judecătoarea,  stăpâna supremă, îl concediase. Cu viteza pe care o luase taxiul datorită furiei, la care s-a adăugat şi cea a împuşcăturii, a mai continuat să meargă până s-a ciocnit de un stâlp şi a făcut explozie, dar nu înainte de a lovi în cursa lui nebună spre lumea cealaltă o doamnă însărcinată şi cu doi copii, dar care n-a mai făcut altul, căci se întrerupsese astfel ceea ce promitea a fi o lungă perioadă de maternitate.

Ce splendidă explozie! Flăcările au cuprins vehiculul rău-făcător dar Alexis şi cu mine am avut timp să ne apropiem ca să vedem cum arde mortul. Mai mare frumuseţea, cum spunem noi aici în această limbă atât de expresivă.

 – O apă minerală ca să-l stingem – cerea în gura mare un trecător imbecil.

 – Şi de unde să luăm apă, omule?  Sau crezi că suntem James Bond să avem la noi tot ce ne trebuie? Lasă-l să ardă de tot că aşa nu mai suferă.

Treizeci şi cinci de mii de taxiuri erau în Medellin;  au rămas treizeci şi patru de mii nouă sute nouăzeci şi nouă.

Şi ajuns aici, într-adevăr îmi scot pălăria în faţa fostului preşedinte Barco. Avea dreptate, problema Columbiei e o chestiune de semantică. Hai să vedem: „al dracului” aici înseamnă mult sau nu înseamnă nimic.  „E al dracului de frig!”, de exemplu, vrea să zică, ce frig cumplit!; „e un tip al dracului de inteligent” înseamnă foarte inteligent. Dar  „ai dracului” pur şi simplu, cum ne-a spus nenorocitul ăla, ah, asta e cu totul altceva. Este veninul pe care-l scuipă şarpele. Şi şerpilor veninoşi trebuie să le crăpi capul; ori ei ori tu, aşa a rânduit Dumnezeul meu. După ce-a murit şarpele, am continuat cu Eva, chelneriţa de la bar; a murit împuşcată în gură. Când ne-a trântit cafeaua, delicata, pentru că îi cerusem un şerveţel întreg şi nu triunghiurile acelea de hârtie minuscule cu care nici măcar o furnică nu-şi poate şterge trompa, primul lucru la care s-a gândit  Alexis  a fost gura, şi de la gură i s-a tras afurisitei. Şi-a pus la loc jucăria şi am ieşit din bar ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, scobindu-ne satisfăcuţi în dinţi cu o scobitoare.

 – Aici se mănâncă foarte bine, trebuie să mai venim.

După cum cred că aţi înţeles nu ne-am mai întors niciodată. Chestia asta că asasinul se întoarce la locul crimei e o prostie de-a lui Dostoievski. S-ar fi întors el după ce-a  omorât-o pe femeie; eu nu. Pentru ce? Cu atâtea baruri câte sunt în Medellin şi chelneriţe aşa de atente?

În zilele acelea cu atâtea schimburi de focuri Alexis s-a încăpăţânat să-i cumpăr o mini-Uzi.

 – În nici un caz, nici nu te gândi, o mini-Uzi niciodată. Asta se vede imediat, atrage atenţia.

Pentru mine era aproape ca o erecţie în autobuz. Vă imaginaţi cum e să mergi cu o  mini mitralieră băgată în pantaloni? Vreţi să ştiţi cum e una de asta? Ah, eu de unde să ştiu, nu i-am cumpărat-o niciodată. După părerea lui, poliţia mi-ar fi vândut una, că eu sunt foarte priceput când trebuie să conving pe cineva.

 – Oi fi eu priceput, dar ce să le spun ăstora?

Că am nevoie de ea ca să mă apăr de televizor şi de permanentele atentate împotriva limbii spaniole? Nu, cu toate că dorinţa mea cea mai adâncă e să-i fac pe plac, „categoricamente” nu. Acum, cu trecerea vremii, îmi vine să râd de aceste adverbe ce se termină în „mente”, aşa de lungi dar aşa de dezumflate. Sunt simple aparenţe. Dacă ar fi insistat un pic, eu mă cunosc, m-aş fi dus la însuşi comandantul şef, la general, ca să-i cumpăr o mini-Uzi. Ultimul gramatician din Columbia, unde au fost atâţia şi atât de renumiţi,  trebuie să umble măcar cu o mini-Uzi pentru protecţia lui personală, sau n-am dreptate, domnule general? Altă chestie e să apuci s-o scoţi. În vestul ăsta...

Nu i-am cumpărat nici motocicletă. Mă vedeţi pe mine, aşa demn cum sunt, la vârsta asta, pe post de „pasager”, ţinându-l în braţe pe o motocicletă înveninată, zburând ca o săgeată? Nu, nici în vis. „Aşa că stingeţi radioul ăsta, domnule taximetrist, că azi n-am chef de discuţii.” Şi n-aveau încotro, îl stingeau. Auzeau ei  ceva ca un ultimatum în tonul meu, vocea lui Thanatos, care-i făcea să le treacă cheful de a nu fi de acord; ori îl stingeau ori îl stingeau. Ce plăcere să călătoreşti prin zgomot în tăcere! Zgomotul vag de afară intra pe una din ferestrele taxiului şi ieşea pe alta purificat de agresiuni personale, ca şi cum l-ar fi filtrat tăcerea dinăuntru.

Şi acum, fără mini-Uzi, fără motocicletă, ce-o să facem?

 – Ia şi citeşte Doi ani de vacanţă, băiete.

Ce să citească! N-avea răbdare. Voia totul dintr-o dată, ca o împuşcătură pe ţeavă. Bine cel puţin că era marţi, zi de pelerinaj la Sabaneta; când am ajuns în mijlocul pieţei se împuşcau între ei membri a două bande care n-aveau ochi să se vadă nici morţi. Trăgeau cu gloanţe ca nebunii delincvenţii ăştia „pentru marcarea teritoriului”, cum spuneau înainte biologii şi cum spun acum sociologii. Teritoriului? Două bande din partea nord-orientală, care aşa cum ne indică numele se află în nord,  s-au încăierat în Sabaneta, care se află în sud, în extrema cealaltă? Sabaneta se bucură de extrateritorialitate, prieteni, şi nu-mi veniţi aici să vă rezolvaţi neînţelegerile voastre de cartier; asta e o mare deschisă pentru toţi rechinii. Ce mai vreţi! Credeţi că Sfânta Fecioară María Auxiliadora e proprietate particulară? María Auxiliadora e a tuturor şi  parcul nu e al nimănui; să nu-şi imagineze cineva că e al lui pentru că s-a pişat primul acolo, pentru că în parcul ăsta nimeni nu se pişă.

Ceea ce am spus eu este ceea ce ar fi trebuit să spună organele puterii dar cum aici nu avem un organ al puterii decât ca să fure, ca să jefuiască res publica ...  Şi iată-mă din nou la Sabaneta, satul sfânt al copilăriei mele, în hărmălaie şi harababură,  în cea mai necuviincioasă dezordine, pe care-au făcut-o nenorociţii ăştia. Nu mai puteam de indignare, mă apucase un atac de sfântă furie. Uuuuuu! Uuuuuu! urla o ambulanţă cu inscripţia ambulanţă scrisă invers ca s-o poţi citi pe dos; s-a oprit brusc şi au coborât doi brancardieri ca să ridice morţii. Doi, trei, patru... Ăsta e războiul din Bosnia-Herzegovina sau ce e, un masacru? Şi iată aici alt exemplu de cât de hiperbolică a devenit limba noastră în mâinile „informatorilor sociali”. Patru persoane, un masacru?  Asta e pur şi simplu un atentat la semantică. Masacre erau acelea de pe vremuri! Când conservatorii decapitau o dată o sută de liberali şi invers. O sută de cadavre fără cap şi desculţe fiindcă ţăranii pe atunci nu umblau cu pantofi. Astea da masacre! Voi tinereilor din ziua de azi n-aţi văzut nimic, aveţi parte de o viaţă foarte bună. Masacre!

Treizeci şi trei de milioane de columbieni nu încap în toată imensitatea infernului. Trebuie lăsat un spaţiu necesar între ei ca să nu se omoare, să zicem distanţa dintre două străzi, aşa încât dacă nu se pot vedea cel puţin să se zărească. Dar ca să vedeţi ce înghesuială! Un milion şi jumătate în comunele suburbane ale Medellinului, căţăraţi pe povârnişuri de munte ca nişte capre, înmulţindu-se ca şobolanii. Apoi năvălesc în centrul oraşului şi în Sabaneta şi în ce-a mai rămas din copilăria mea, şi pe unde trec distrug.  „Pustiesc tot ca nişte lăcuste”, cum zicea bunica mea, dar nu despre ei ci despre cei treizeci de nepoţi ai ei. Bunica n-a ajuns să vadă suburbiile, a murit înainte.  A murit întru Domnul.

 

Romanul, tradus de Eugenia Alexe Munteanu, va apărea, în curând, la editura Curtea Veche Publishing 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9459
Diferență: -0,0243
Ieri: 4.9471
Azi: 4.6730
Diferență: -0,3731
Ieri: 4.6905
Azi: 5.7464
Diferență: -0,4073
Ieri: 5.7699
Azi: 4.8803
Diferență: -0,3492
Ieri: 4.8974