• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Ziarul de Duminică

Şi a fost să fie Ferdinand! (IX)/ de Ion Bulei

Şi a fost să fie Ferdinand! (IX)/ de Ion Bulei

Galerie foto

Autor: Ion Bulei

15.09.2016, 23:53 133

Regele voia ca Elisabeta să se considere singura vinovată pentru situaţia ei de acum şi voia ca doctorul s-o facă să conştientizeze că „este de datoria ei să se încredinţeze cu totul în seama mea şi să nu mai aibă niciun secret faţă de mine. Trebuie să capete convingerea că ţara a fost profund lezată de nefericitul proiect de căsătorie al moştenitorului tronului şi că această uriaşă greşeală poate fi remediată numai salutând cu bucurie apropiata logodnă a lui Ferdinand cu Maria. Orice atitudine indiferentă, atunci când va surveni acest eveniment mult aşteptat, va zdruncina grav poziţia viitoare  a reginei în România şi prejudiciile nu s-ar mai putea remedia”. Şi regele continua pe acelaşi ton: „Orice  atitudine ostilă sau indiferentă din partea reginei cu această ocazie o va compromite pentru totdeauna... Toată ţara este cu ochii pe ea şi n-are voie să se joace cu focul.” Să recunoaştem, Carol îi cerea prea mult Elisabetei. În aprilie 1892, într-o scrisoare către doctorul Scharrenbroich, regele revenea asupra comportamentului reginei şi insista din nou asupra necesităţii ca Elisabeta să se mute la mama ei: „Dacă la sfârşitul lui mai regina nu se va împăca de bună voie cu această idee, atunci voi fi silit să intervin cu autoritatea mea... Sunt nevoit să intervin, căci regina trebuie să ştie până la urmă că nu se mai poate merge aşa. Faptul că vorbeşte întruna despre Elena Văcărescu şi că persistă în ideile ei ... îmi întăreşte şi mai mult convingerea că aşa trebuie să acţionez. Cred că Dvs trebuie să apucaţi acum taurul de coarne şi să purtaţi o discuţie deschisă şi în final să-i explicaţi reginei că nu vă mai puteţi asuma nicio răspundere în ceea ce priveşte viitorul. Orice conversaţie despre vipera (Elena Văcărescu) trebuie retezată imediat, reginei să i se spună clar cu ce bandă s-a înhăitat”. Ceea ce Carol nu obţinuse prin iubire, o iubire declarată şi, de fapt, sinceră, încerca acum să obţină printr-un plus de energie. Îl trimite la Pallanza, ca s-o consulte, şi pe dr. Pellimar. El îi prezintă situaţia „ca fiind gravă, deşi nu lipsită de speranţă”. În atari împrejurări Carol n-o cheamă în ţară. Îi propune din nou să meargă la mama ei, dar ea refuză. Regele nu mai insistă nici cu planurile de logodnă. „Acum vreau să o las o vreme fără niciun fel de veşti despre mine ca să o cuprindă dorul de mine”, cum scria el fratelui său cu o ironie disimulată. Cu nepotul său Ferdinand începe din nou să aibă relaţii foarte bune.

Trecerea rapidă de la Elena Văcărescu la Maria nu părea să-l incomodeze pe tânărul Ferdinand. La Peleş lumea dădea vina pe Elisabeta pentru întârzierea logodnei, ceea ce nu era adevărat.  În martie 1892 regele revine cu îndemnul adresat reginei de a se duce la mama ei. „Nu mai este posibilă o rămânere în continuare la Pallanza şi la viaţa de hotel”. După alte ezitări, Elisabeta acceptă să se ducă la Newied. Pregăteşte şi un cadou pentru Maria şi Ferdinand. Pentru tânăra pereche se pregăteşte şi Carol, amenajând la Sinaia Casa Pădurarului, considerabil mărită, iar la Bucureşti palatul Cotroceni, pentru a cărui restaurare cheltuie 1 milion de lei. „Starea de spirit care există în privinţa acestei alianţe matrimoniale este neschimbată; nimeni nu face opoziţie şi toată lumea doreşte ca nunta să aibă loc cât mai curând.” Carol îi scrie fratelui Leopold că Nando „suportă cu multă demnitate despărţirea temporară de frumoasa lui mireasă, căreia îi scrie aproape zilnic, eu însă n-am ajuns să văd niciodată vreo scrisoare şi numai dacă îl întreb aflu dacă a primit vreo veste de la Devenport”. În aşteptare, Carol şi nepotul său primesc multă lume  la Peleş.

Între timp începe o intensă corespondenţă între Carol I, regina Victoria a Marii Britanii, Maria de Edinburgh, Alfred de Edinburgh (părinţii Mariei) pentru stabilirea locului căsătoriei (iniţial stabilit la Osborne) şi a întregului ceremonial, foarte complicat din cauza multelor confesiuni religioase. Se implică şi guvernul român, la solicitarea Vaticanului, semnând un act prin care moştenitorul Tronului nu trebuia să depună jurământ pe Constituţie şi prin care, de asemenea, se garanta libertatea religioasă în România. Actul e redactat de Carol I, şi L. Catargiu, şeful guvernului, îl semnează fără a-l mai arăta şi altor membri ai cabinetului sau ai altor structuri de putere din România. Totul se face cu mare discreţie. Lascăr Catargiu îşi depăşea limitele funcţiei sale, dar o făcea pentru a nu se mai prelungi nunta lui Ferdinand. Discuţiile nu iau sfârşit cu acest act. Întrebarea cum aveau să fie crescuţi copiii moştenitorului Tronului rămânea fără răspuns. Problema unui concordat între biserica catolică şi statul român nu se voia a fi luată în discuţie de către biserica catolică, deoarece se pierdeau multe din privilegiile acordate acesteia de statul român.

Familia de Edinburgh se întâlneşte cu Elisabeta la Segenhaus, la reşedinţa mamei acesteia. În urma vizitei primite, Elisabeta îi scrie lui Carol: „Sunt atât de fericită să fim împreună, mireasa este o floare încântătoare”. Şi Maria de Edinburgh, mama Mariei, îi scrie „profund emoţionată de primirea călduroasă”. O găsea pe Elisabeta „destul de bine şi foarte veselă”. Continua să rămână nerezolvată chestiunea locului unde avea să aibă loc nunta. Anglicanii susţineau Anglia, ceilalţi Germania, eventual Coburg. În  acelaşi timp se trata cu Vaticanul pentru obţinerea dispensei privind căsătoria unui catolic cu o protestantă.

Regina Elisabeta e vizitată de tinerii logodnici. Ea le declară că îi îndrăgeşte din toată inima şi se bucură pentru viitoarea lor viaţă de familie. În ceea ce o priveşte se declara „obosită de viaţă, părăsită, inutilă”. Sănătatea ei rămânea sub semnul întrebării. Nu putea merge, motiv pentru care nici nu se putea gândi să participe la nuntă. 

Între timp, cu atâtea nerezolvări în faţă, nu se mai ştia precis dacă nunta rămânea să aibă loc în ianuarie. Lui Alfred de Edinburgh, Carol îi scria că el are de-a face cu un popor tânăr, cu sângele fierbinte, a cărui nerăbdare nu era uşor de strunit. Şi e asaltat cu întrebările privind căsătoria. Cei doi tineri, observa regele, erau nerăbdători, de asemenea. De aceea se întâlnesc din nou la Coburg. Carol spera că această nouă întâlnire va face să sporească dorinţa lor de a vedea cât mai repede pecetluită legătura dintre ei. În septembrie se mai discuta încă asupra locului unde urma să aibă loc ceremonia. Aşa apare şi varianta Sigmaringen, pentru slujba catolică, şi Londra şi Windsor pentru cununia anglicană. Pe timp de iarnă, însă, erau dificultăţi în toate privinţele într-un loc ca Sigmaringen. „Va trebui să ne restrângem la strictul necesar şi să organizăm o ceremonie demnă de familia noastră, îi scria  Carol lui Leopold. Dacă regina Victoria nu s-ar fi arătat aşa de puţin binevoitoare, unele lucruri s-ar fi putut reglementa mai bine şi am fi jucat la nuntă chiar la sfârşitul lui octombrie. Eu am făcut destule presiuni, dar se spune că regina s-ar fi supărat  oarecum pe scrisorile mele.”               

Tot regele este cel  care îi cere lui Wilhelm al II-a ca Ferdinand să rămână în cadrele armatei germane ca ofiţer  păstrând  totdeauna gradul corespunzător celui avut în armata română (la fel ca marii duci ai Rusiei). Între timp, la 6 aprilie 1889, Ferdinand îşi începe cariera militară în România, cu gradul de locotenent. Şi-o începe în regimentul aflat sub comanda onorifică a tatălui său, Leopold. Îl introduce în armată însuşi regele. Carol iniţiază un proiect de lege prin care membrii familiei regale puteau fi avansaţi la excepţional în armată. Proiectul e votat în decembrie 1892 şi îi îngăduie lui Carol să-l avanseze pe Ferdinand la gradul de maior, chiar cu prilejul cununiei sale, în ianuarie 1892.

Dotaţia principelui moştenitor este obiectul unor discuţii strict confidenţiale între miniştri. În concluzie, s-a renunţat la intenţia iniţială de a se acorda tânărului prinţ domeniile statului de la Brăila şi s-a decis ca Ferdinand să primească o listă civilă de şase sute de mii de franci anual începând cu ziua căsătoriei sale. Dotaţia trece cu brio prin parlament. Opoziţia liberală, nu numai că votează pentru ea (cu excepţia câtorva deputaţi), dar A. Stolojan, la Cameră, şi D.A.Sturdza, la Senat, o susţin prin discursurile lor. La primirea Adresei, la Cameră, Carol rosteşte o cuvântare înaripată. El a voit astfel să dea o dezminţire şi „zvonurilor absurde” despre o eventuală abdicare. „Dimpotrivă, constată suveranul, niciodată până acum nu s-a exprimat în acest mod entuziast sentimentul dinastic în România ca în aceste momente şi, în sfârşit, am obţinut recunoştinţă pentru toate sacrificiile făcute”. Regele adăuga la toate acestea excelenta situaţie financiară din acel moment şi stabilitatea ţării. Dar a avut cumva intenţia de a abdica în 1891, când a trecut prin momente dificile, îl întreabă von Bulow în octombrie 1892? „Ca să fiu sincer, îi răspunde Carol I, niciodată.”

În  14/26 septembrie 1892 Ferdinand se întoarce la Sinaia, „după ce vreme de două săptămâni am trăit într-o fericire de nedescris la Coburg. Mă înţelegi că nu am putut găsi prea mult timp pentru scris câtă vreme am fost cu micuţa mea scumpă şi dragă, căci fiecare clipă a fost doar pentru ea”, îi scria el fratelui săi Carlo. Se vor întâlni, îi spune el, pe 10 ianuarie 1893, când va fi „ziua mult dorită care mă  va face cel mai fericit dintre pământeni şi când voi putea spune că Missy e cu totul a mea. Ziua mult dorită... şi când mă gândesc am aşa un sentiment ciudat care mă stăpâneşte. Am fost logodiţi destul de mult timp, şapte luni, dar a fost un timp de fericire şi aş vrea ca şi tu când vei fi cândva în situaţia aceasta, să fii la fel de fericit ca mine”.

Încep să fie discutate şi chestiuni materiale. Soacra lui Ferdinand e interesată de renta pe care o va primi la Bucureşti Missy, interesată de trusou, care era foarte bogat, şi de locul unde va fi ţinut la Bucureşti, de cadouri. De Crăciun, Missy primeşte o parură completă de turcoaze de la tatăl ei şi o diademă şi alte bijuterii de la mama ei. „Cadourile curg din toate părţile din Anglia, scrie Ferdinand, de la cunoscuţii lui Missy şi părinţii acestora; s-au strâns cam 120 de bucăţi, iar astăzi şi mâine vor fi expuse pentru public.”

Faţă de ceea ce a fost la nuntă ( la care a fost prezent şi Wilhelm al II-lea), faţă de călătoria la Viena, împreună şi cu Alfred, fratele Mariei, şi unde tinerii căsătoriţi au fost bine primiţi de Franz Joseph, faţă de călătoria cu trenul până la Bucureşti, faţă de toate acestea, descrise pe larg de Maria în memoriile sale, Ferdinand adaugă în scrisorile lui alte  diverse întâmplări ale unei călătorii de nuntă. E încântat de festivităţile de primire la sosirea  în Capitală. La fel ca tânăra lui soţie este impresionat de aceste dovezi de simpatie. A ciocnit paharul cu o mulţime de oameni, s-a declarat încântat de costumele populare, de aerul sărbătoresc pe care l-au luat Bucureştii în acele zile. Le-au fost  prezentaţi cei anume veniţi ca să-i vadă. Peste 1000 persoane. Moştenitorilor le-au fost oferite cadouri, dintre cele mai diverse şi frumoase.

Ca de obicei, cu chestiunile delicate e însărcinat Kalinderu. La 25 iunie/7 iulie Kalinderu discută cu Elena Văcărescu şi îi cere să plece de la Castel şi  din ţară. Lungă convorbire a regelui cu Elisabeta. Ea este foarte afectată. Regele îi cere să nu se opună plecării Elenei Văcărescu, pentru că  „are o influenţă diabolică asupra Elisabetei”, constată regele. E. Văcărescu face o scenă îngrozitoare. I se telegrafiază tatălui său. Ea  nu se mai dă jos din pat şi pare lipsită de puteri. Kalinderu îşi pierde şi el capul: „Niciodată nu a fost o situaţie mai rea”. E. Văcărescu pare să zacă fără cunoştinţă. Cel puţin aşa o vede regele „dacă nu cumva e teatru, deoarece nu are febră”. O consultă dr. Theodori, care nu e deloc impresionat de starea ei „care e pur psihică”. Lui Carol i se cere din toate părţile s-o îndepărteze  pe Elena Văcărescu de la Curte. Pentru că ea nu se simţea bine deloc, iar regina Elisabeta se opunea din răsputeri plecării ei, îndepărtarea E. Văcărescu întârzie. La 28 iunie/ 10 iulie, regina e de acord cu plecarea tinerei domnişoare de onoare, dar pune condiţia de a o însoţi  în călătorie. „Eu îi declar că este absolut imposibil. Vorbit cu ea foarte serios despre situaţie, care e enorm de complicată... plimbat îndelung cu Elisabeta, discutat despre situaţie... Atmosferă apăsătoare. ” La 30 iunie altă convorbire cu Elisabeta. Ea e „complet deprimată, nu mănâncă, e agitată”. În sfârşit, la 1 iulie, acceptă să plece. Pleca împreună cu E. Văcărescu.  Regele Carol e de acord, dar pune şi el condiţia ca mama ei să vină să o ia pe E. Văcărescu de la Veneţia. Kalinderu este trimis să-i informeze pe miniştri de înţelegerile la care s-a ajuns. Hotărârea regelui de îndepărtare a E. Văcărescu, sub această formă, nu-i  satisface pe liderii politici români. Dar tot se realizase ceva: plecarea Elenei de la Curte.  Regele are o conversaţie cu mama Elenei (despre ce anume nu se ştie, dar se bănuieşte că a fost vorba de bani, o rentă viageră pentru E.Văcărescu ). La 3 /15 iulie, Carol îi dă toate explicaţiile lui Lascăr Catargiu privitor la intenţiile reginei şi pleacă împreună cu Elisabeta la Predeal. Notează regele Carol: „Enorm de trist, apăsător pentru toţi”. La gară nimeni, în afara lui Lascăr Catargiu, care însoţeşte familia regală până la Predeal. Nici la Predeal nu e nimeni.  

La 19 /31 iulie pleacă şi Elena Văcărescu la Venezia, unde regina Elisabeta a juns deja. De aici, regele are veşti proaste despre regină: „Elena Văcărescu a absorbit-o complet, zi şi noapte”. Dr Young, trimis de Carol  la Veneţia, îi confirmă că „starea Elisabetei e foarte gravă”. Gen.Florescu e împotriva călătoriei regelui la Veneţia atâta timp cât  E.Văcărescu era acolo. „Situaţie foarte urâtă, notează regele, deoarece Elisabeta nu va ceda.” La 9 /21 august 1891, scrisorii lui Carol, în   care acesta îi cerea îndepărtarea E.V., regina îi răspunde: „J’obei 22 ans sans murmur, je cesse a me soumettre a celui qui se mefie de moi” Carol află că regina a făcut chiar un fel de testament în favoarea Elenei Văcărescu. Regele discută cu Kalinderu, gen. Florescu, P.P.Carp, I. Văcărescu. Scrie două scrisori la Veneţia. Acelaşi subiect, desigur. Regele e invitat de împăratul Wilhelm al II-lea la manevre. El refuză politicos din cauza bolii Elisabetei, dar  îi telegrafiază reginei că nu va veni atâta timp cât E.Văcărescu rămâne acolo.

În sfîrşit, la 1 septembrie i se telegrafiază că E.V. a plecat din Veneţia spre Milano. Carol se poate duce la soţia lui. Îl însoţesc gen. Florescu, I. Kalinderu, Candiano Popescu şi gen. Robescu.  Este întâmpinat de ducele  de Genova. Trage la Hotel Danielli. Împreună cu medicii hotărăşte plecarea Elisabetei, care este foarte slăbită,  pe malul lacului Maggiore. Până la plecare, vizitează Giorgio Maggiore, biserica grecească, Giudeca. Merge la biserica armeană, la Lido, la Muzeul Guggenheim, San Marco.  Se cântă imnul naţional în Piaţa San Marco. Elisabeta îi spune că nu se mai întoarce în România, dacă E. Văcărescu va fi alungată. „Eu i-am explicat din nou foarte clar că aştept ca toate indicaţiile mele să fie duse la îndeplinire”. La 4 /16 septembrie o duce pe Elisabeta la Pallanza, pe malul Lacului Maggiore. Soseşte şi  dr. Finkler de la Bonn. Carol poartă multe discuţii cu doctorii Finkler şi Scharnenbroich referitor la starea Reginei.  Carol  vizitează, la Monza, familia regală a Italiei şi discută îndelung cu regele Umberto, care  îi propune să se tutuiască. La 29 septembrie/11 octombrie Carol pleacă spre ţară. Se opreşte la Sigmaringen, la 3 /15 octombrie, unde  se întâlneşte cu  Ferdinand, „care e destul de deprimat”. Are o discuţie mai temeinică cu nepotul său, „despre nesocotinţa lui”. Ferdinand nu spune nimic. Elenei Văcărescu i se comunică faptul că serviciile sale pe lângă familia regală au încetat. E. Văcărescu refuză să demisioneze şi este  concediată.La 5 /17 octombrie 1891, cu Leopold şi Kalinderu, Carol negociază restituirea banilor pentru inelul Elenei Văcărescu. Raporturile regelui Carol cu Nando sunt, într-adevăr, raporturi de obedienţă. La 7 /19 octombrie îl cheamă pe Nando sa-i citească scrisorile primite de acesta de la Elena Văcărescu. Voia să vadă cum era privită persoana lui.  Şi Ferdinand i le arată. „Nu mă menajează”, notează regele.

Vizitează Potsdam şi este oaspetele kaiserului Wilhelm al II-lea, la 15 /27 octombrie. În Jurnalul său, Carol notează tot ceremonialul primirii, simţindu-se extrem de onorat. „Discut cu kaiserul despre situaţie etc., el foarte liniştit şi extrem de amabil.” Kaiserul îl invită la un dineu de gală, ţine un toast în cinstea lui, apoi la mausoleul de la Charlottenburg, la paradă, fac schimburi de decoraţii... Ferdinand vine şi el de la Sigmaringen.

La 19 /31 octombrie 1893 ajunge la Sinaia, unde sunt invitaţi miniştrii pentru a ţine o şedinţă de Consiliu. La Sinaia se întoarce şi Ferdinand, pe care Carol se grăbeşte să-l ia la promenadă şi la biliard. La Peleş vine şi I. Văcărescu, tatăl Elenei, rechemat din postul său de ministru plenipotenţiar. Carol are o lungă explicaţie cu el. I. Văcărescu îşi exprimă dorinţa de a-l vedea  şi pe Nando, dar Carol îi interzice. În Jurnal, regele notează tot ce face Ferdinand. Şi acesta, de fapt, nu făcea nimic. Doar plimbări (între altele şi în Cişmigiu) şi seara biliard. Trimite Elisabetei mai multe scrisori (la 17/ 29 decembrie este şi ziua ei). Vorbeşte cu ironie despre „tremurul mesei”, „parcul spiritelor”. Nu crede în şedinţele de spiritism. Şi în tot felul de credinţe obscure cu care E.Văcărescu o înconjurase pe Elisabeta.  La 22 decembrie /3 ianuarie pleacă la Pallanza unde încă se află regina. La Budapesta se întâlneşte cu împăratul Franz Joseph. Îl  vede şi pe primul ministru Szapary, care îl întâmpină la Buda, şi îi vorbeşte de Transilvani.

La Pallanza discută îndelung cu Elisabeta despre Ferdinand, care este aşteptat şi el.  La 30 decembrie/ 11 ianuarie acesta vine  de la Sigmaringen şi se alătură celorlalţi membrii ai familiei. Seara vorbesc despre  scrisorile primite de la Maria de Edinburgh. Se gândesc cu bucurie la căsătorie. Se întorc în ţară împreună. La 14 26 ianuarie 1892 iau micul dejun la Palatul regal din Bucureşti. În prima parte a anului 1892, în Jurnalul său, Carol menţionează aproape zilnic ştiri despre Ferdinand: chestiuni legate de serviciul său în armată, frecventarea teatrului, jocul de biliard, promenadele. La 30 martie/ 11 aprilie Maria de Edinburgh scrie că este de acord cu un rendez-vous la München.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048