Ziarul de Duminică

Şi înainte de asta?/ de Tudor Călin Zarojanu

Şi înainte de asta?/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

18.02.2016, 23:46 79

Cică era un oier, care avea o turmă de oi (surprinzător, nu?). Asta era viaţa lui: mai mulgea o oaie, mai făcea o brânză, mai tundea o oaie, mai torcea o lână, mai tăia o oaie, mai mânca o carne. Până când, într-o zi, îşi pierde turma! Toată! Toate oile! Începe să le caute înnebunit încoace şi-ncolo, că fără ele era pierdut, asta era viaţa lui: mai mulgea o oaie, mai făcea o brânză, mai tundea o oaie, mai torcea o lână, mai tăia o oaie, mai mânca o carne. Şi tot alergând aşa, dă de un om, care-l întreabă ce-i cu el, şi ciobanul răspunde: Mi-am pierdut oile şi sunt vai de capul meu, că asta e viaţa mea: mai mulg o oaie, mai fac o brânză, mai tund o oaie, mai torc o lână, mai tai o oaie, mai mânc o carne! La care omul... Ştiţi bancul? Bine, hai că vi-l spun altădată.

Traduc o carte. Că asta e viaţa mea: mai traduc o carte, mai scriu un articol, mai dau o meditaţie, mai filmez o rubrică, mai scriu un articol, mă mai duc, mă mai întorc.

Cartea este de ştiinţă. O istorie, în principal pentru uzul nespecialiştilor, deci scrisă mai pe înţelesul celor mulţi. Pentru mine este o experienţă foarte interesantă, din mai multe motive: o dată că-mi completez engleza cu termeni din diferite ştiinţe; a doua oară că-mi completez cunoştinţele ştiinţifice; dar mai ales pentru că, datorită caracterului cronologic, transdisciplinar şi în acelaşi timp rezumativ al cărţii, îmi permite să am o imagine de ansamblu, mai exact îmi confirmă din plin o perspectivă şi bănuieli pe care le aveam deja, dar fragmentar şi insuficient argumentate.

Vorbesc despre faptul că, atât în lumea universului mare – cosmosul, cosmogonia, astronomia, universul vizibil, universul-univers, muti-universurile etc. – cât şi în cea a universului mic – lumea microscopică a ceea ce chiar oamenii de ştiinţă au numit „grădina zoologică a particulelor elementare” – o foarte mare parte (nu îndrăznesc să dau un procent) din ceea ce se ştie (mai corect: se crede că se ştie) este formată din presupuneri, bănuieli, intuiţii, deducţii logice, predicţii, supoziţii, propuneri şi, nu în ultimul rând, întrebări fără răspuns.

În ceea ce priveşte universul mic, termenul de „zoo” este justificat nu numai de faptul că apar mereu –real sau în teorie – alte şi alte particule elementare, ci şi prin aceea că, în experimentele marilor acceleratoare, în special LHC-ul CERN de la Geneva, în afară de fragmentele de materie căutate dinadins (bosonul Higgs e numai unul dintre ele), se nasc, trăiesc milionimi de secundă, lasă o urmă şi dispar nenumărate alte particule despre care nimeni nu ştie să spună ce naiba sunt şi ce rol joacă! Pe de altă parte, după ce Heinseberg a formulat celebrul Principiu de incertitudine (nu poţi cunoaşte simultan, în mod exact, şi poziţia şi impulsul unei particule), al cărui corolar este că un fenomen cuantic depinde de faptul că e sau nu observat (sic!), Schrödinger l-a aruncat în aer cu experimentul mental implicând o pisică în acelaşi timp moartă şi vie! Culmea ironiei e că Heinseberg plecase de la o ecuaţie a lui Schrödinger! După care a venit Everett III, care ne-a liniştit: pisica este vie într-un univers şi moartă în altul! A!, aşa da...

În lumea universului mare, lucrurile sunt la fel simpatice. Până şi marele Einstein, când şi-a dat seama că, în conformitate cu modelul lui, universul ar fi trebuit să colapseze de mult sub propria-i greutate, a scos din burtă o aşa-zisă „constantă cosmologică” desprinsă, parcă, din Legile lui Murphy („Orice termen de execuţie trebuie înmulţit cu constanta 2,5”), care ar fi împiedicat fenomenul. Ulterior a recunoscut că a fost „cea mai mare greşeală” a lui. Ei, greşeală... Greşeală e ceva ce faci fără să vrei.

Nu altfel, în esenţă, se procedează azi. Când ceva „nu se pupă”, se inventează un concept nou. De pildă, după ce din calculele de masă a reieşit că 95% din univers lipseşte (sic!), s-a inventat termenul de „materie întunecată”, care acoperă uriaşa „gaură”.

Apropo de gaură, celebrissimul Hawking – cel care respinge categoric ideea existenţei lui Dumnezeu – a ajuns să se îndoiască de faptul că pot exista găuri negre, aşa cum tot el le descrisese.

Dar poate că faza cea mai drăguţă e legată de Big Bang. După ce s-a constatat – asta e o observaţie, nu o bănuială – că universul este în continuă expansiune, Georges Lemaître a făcut o deducţie logică: dacă, pe axa timpului, spre viitor, creşte mereu, atunci în sens opus, spre trecut, scade mereu. Până unde? Păi, pună la un punct fără dimensiuni. Şi din punct cum a ajuns univers? Printr-o explozie. Mare. Big Bang. Gata teoria.

Foarte frumoasă, dar rămân două aproape neînsemnate întrebări: Cum încăpea toată materia universului actual într-un punct fără dimensiuni? şi Ce era înainte de Big Bang?

La aceste întrebări, ştiinţa ridică din umeri: doar nu vreţi să se ştie chiar totul-totul!

Religia, însă, ar avea nişte răspunsuri...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO