• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Ziarul de Duminică

Şi totuşi, proza.../ de Alex Goldiş

Şi totuşi, proza.../ de Alex Goldiş

Autor: Alexandru - Vasile Goldis

24 iun 2011 266

Şi nu s-ar putea spune că prozatorul nu se întrevede permanent în spatele poetului. Căci cele mai multe fragmente din volum sunt, de fapt, nişte naraţiuni despre ceea ce s-ar putea numi, în limbajul american - pe care Chiva îl preia ca atare în destule poeme - "everyday life". Fie că e vorba de o banală plimbare cu câinele, de o vizită la biserică într-o amiază de duminică sau doar de lâncezitul la o terasă, instantaneele din Instituţia moartă a poştei compun un univers în care nostalgia face casă bună cu plictisul şi cu nevrozele de tot soiul. În părţile ei reuşite, cartea lui Ionuţ Chiva e un minuţios jurnal al tinereţii în amurg. Personajul central îşi înregistrează, cu o abulie şi resemnare de pensionar, trecerea lentă în ceea ce s-ar putea numi "vârsta a doua". Sunt reţinute, din devălmăşia gesturilor de tot soiul, câteva momente privilegiate în care, însă, se poate întrevedea, ca prin crăpătura unei uşi, monotona dar sigura degradare a experienţei. "Vara peroni", "Emergin youth" (tablou ironic al "frumoasei duminici de la sfârşitul tinereţii noastre") sau "românia-olanda, o seară cu ciprian" sunt, toate, presimţiri ale înstrăinării, momente în care blocajul comunicării, teama de celălalt şi imposibilitatea de a o depăşi devin palpabile în chiar interiorul comuniunii şi al intimităţii. Iată un fragment din ultimul poem citat mai sus: "m-am uitat la ciprian ciprian s-a uitat la mine el era la bustul/ gol eu eram la bustul gol/ tot mai multe fire de păr poate că nu an după an dar pe-acolo după care am/ mai deschis o bere.// când tot ce vroiam era să-l întreb ce crede el/ că nu merge cu mine. apoi mi-am aprins o ţigară./ afară/ era o seară greţoasă de vară furnalul pe care ciprian îl vedea pentru că eu/ stăteam la fereastră nu muncea nimic. m-am uitat la el şi/ i-am zis «la ce meci te-am invitat şi eu bă ciprian» când tot ce vroiam/ să-l întreb era ce crede el că nu merge cu mine". Ceea ce ar trebui să semene, odată cu trecerea timpului, a însumare sau acumulare se transformă în deziluzie şi absenţă. Bilanţul vârstelor - gest reflex în Instituţia moartă a poştei - devine pură demascare a împuţinării treptate a experienţei. Căci maturizarea înseamnă prin excelenţă stingerea disponibilităţii - care aduce după ea ofilirea memoriei (poetul vorbeşte, într-una dintre singurele metafore ale volumului, despre "clopoţeii senili ai memoriei") - şi rigidizarea gesturilor. Fiecare vârstă nu face decât să marcheze, aproape gradual, îngustarea orizontului: "am 29 de ani şi nimic nu-mi lipseşte mai mult decât saşa/ care s-a născut când eu nu intrasem la facultate şi/ a fost tot ce putea fi mai bun pentru mine". Sau, în acelaşi ton: "cred lucruri despre sex, filme, politică. nu mai cred lucruri despre persoana/ mea./ la treizeci şi unu de ani mă uit în sfârşit cu milă la lucruri/ cum mi-ar fi milă de un copil supradotat care are toate problemele/ şi toate i se pun împotrivă". Cel mai grav simptom al îmbătrânirii premature îl reprezintă, însă, pierderea totală a consistenţei interioare. Ionuţ Chiva îşi imaginează, într-un poem remarcabil, sufletul ca pe "o peşteră plictisitoare în care nu vezi nimic".

Dacă mai continuă, totuşi, să vorbească obsesiv despre sine, protagonistul volumului n-o mai poate face decât mediat, prin mişcările celorlalţi. Interesant e că formula stilistică a volumului (o colecţie de "naraţiuni") devine consecinţa directă a înstrăinării absolute. "Mă preocupă foarte mult parcă mai mult ca niciodată/ persoana mea şi în schimb nu mai pot decât să narez" ar putea constitui moto-ul cărţii. Imposibilitatea de a vorbi despre sine decât la persoana a III-a, secvenţial şi gradat, în dauna integralităţii şi a continuităţii trăirii, face din fiecare poem un mozaic de situaţii şi instantanee greu de pus cap la cap. Instituţia moartă a poştei e drama (câtă e, căci intensitatea însăşi lipseşte cu desăvârşire) unui personaj care, în loc să se manifeste propriu-zis, se ipostaziază permanent: "lucrurile pot deveni foarte negre foarte dezorientate şi negre/ pot fi când o profă de liceu se întâlneşte la coadă la carne/ cu elevul ei idiot cu ochi de câine care e totuşi şi el/ un copil care stă la coadă la carne pot fi şi aşa de poetice/ în regimuri totalitare/ pot fi foarte negre foarte dezolante mai dezolante decât un tomberon/ în ploaie/ foarte ruşinoase nedemne şi triste".

Din păcate, însă, diseminarea totală în obiecte şi de-fragmentarea reflexă în secvenţe, oricât de motivate la nivelul imaginarului, nu fac decât să instaleze în poezia lui Ionuţ Chiva o dezordine deloc inspirată. Dacă volumului nu-i lipseşte o anumită atmosferă ce decurge din temele amintite mai sus, în schimb, mai nimic nu se reţine din pasaje citite independent. Sigur că perspectiva integrală ar putea salva un volum astfel conceput. Cu singura condiţie, însă, ca amestecul aleator de teme şi de situaţii, expuse într-un ton alb şi neutru, să nu alunece niciodată în clişeu. Ceea ce nu se întâmplă în Instituţia moartă a poştei. Căci, începând chiar cu titlul neinspirat, multe pasaje nu reuşesc să spună mai nimic. Stângăcia şi je-m'en-fiche-ismul mimat se disociază cu greu, în multe poeme, de neglijenţa şi stângăcia reală. Citez doar câteva mostre din păienjenişul dens, dar fără culoare, al volumului: "e lucrul ăsta bun şi fără speranţă care mi se întâmplă/ şi despre care nu vreau să-ţi spun/ e norocul meu chior care îmi dă uneori telefon/ ca să nu uit că stăm în acelaşi oraş ş...ţ e că s-au aşezat lucrurile în jurul meu/ şi fac ca înainte de liceu cu singura diferenţă că mă tem să nu mai am timp/ (se întâmplă atâtea lucruri în lume)". În rarele momente când e pansiv şi are curajul să mai privească în adâncuri, protagonistul volumului devine de-a dreptul ridicol. Chiar citite în registrul farsei sau al pastişei, astfel de versuri, redactate parcă şi într-o română proastă, sunt de tot nesărate: "ştiu înaintea ta cu o secundă tot ce ai putea să zici/ când asta stau la malul mării şi mă întreb:/ e vorba de vârstă? e vorba de lărgirea cercurilor sociale?/ e vorba de jenă? de o anumită condescendenţă?/ aşa merg lucrurile? inteligenţa noastră afectivă s-a împiedicat/ şi a rămas puţin mai în spate?/ asta stau la malul mării şi mă întreb despre maturitate".

Decât un astfel de debut în poezie, infinit mai onestă ar fi poate reîntoarcerea la proză.

*) Ionuţ Chiva, Instituţia moartă a poştei, prefaţă de Cosmin Ciotloş, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2011, 80 p.

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805