Numeroasele festivaluri de teatru din Romania - astazi, mai putine decat inainte de 1989, dar arhisuficiente pentru un peisaj teatral mai degraba plat - au sansa de a se mentine in atentia publicului specializat fie oferind o cantitate mare de spectacole (cazul Festivalului International de la Sibiu si al Festivalului National de la Bucuresti), fie aratand o fidelitate cat mai respectuoasa fata de profilul pe care singure si l-au ales (cazul tuturor reuniunilor "cu titlu": comedie, teatru scurt, studio etc.). Fireste, in ambele cazuri, trebuie sa aiba si cu ce...
In cea de a doua situatie pomenita se gaseste si Festivalul International de Teatru "Atelier", ce se desfasoara la inceputul fiecarei veri, de unsprezece ani incoace, la Sfantu Gheorghe (Covasna), urbe linistita si placuta, unde omul poate fi convins mai lesne decat intr-un oras agitat sa-si petreaca doua-trei ore din viata privind spre scena. Acum unsprezece ani, asadar, foarte tanarul, pe atunci, director al Teatrului "Andrei Muresanu", dramaturgul Radu Macrinici, a avut ideea de a aduna la Sfantu Gheorghe (si de a le pune sa se intreaca, pentru ca festivalul este, de fapt, un concurs) trupe romanesti si straine care practicau un teatru "mai altfel" - in primul rand, din punctul de vedere al spatiului de joc. Cu vremea, festivalul a capatat personalitate si a atras personalitati, izbutind sa devina, daca nu o placa turnanta a spectacolelor alternative, cel putin un loc unde doritorii puteau obtine o privire de ansamblu asupra noutatilor mai semnificative din peisajul scenic national, avand, totodata, posibilitatea de a le compara cu (franturi din) oferta de gen de pe alte meridiane. Paradoxal, in primii ani ai festivalului teatrul-gazda s-a aflat intr-o pozitiune partial pitoresca si total mizericordioasa, intrucat propria sa contributie la nivelul competitiei era destul de modesta: spectacolele de la "Andrei Muresanu" ramaneau, in genere, in afara optiunilor juriului, chiar si cand juratii erau alesi pe spranceana... In ultima vreme, o data cu venirea la conducerea institutiei a criticului (si poetului) Doru Mares, lucrurile s-au schimbat in bine si teatrul organizator a inceput sa intre "pe bune" in palmaresuri. Pana intr-acolo, chiar, incat - exceptie ilustra facand partenerul sau administrativ de scena, adica teatrul de limba maghiara "TamA!si A?ron" - pare sa danseze singur in arena. Ceea ce, iarasi, nu-i prea bine.
Este concluzia la care m-a condus, oricum, editia din acest an, a XI-a, amplasata intre 9 si 16 iunie, asadar intre doua zile de luni - idee nu tocmai inspirata, caci ziaristii isi pot rareori permite sa "piarda" inceputul de saptamana, chiar daca la Bucuresti e zaduf turba(n)t, iar la Sfantu Gheorghe, caldura dulce. Nu am putut urmari festivalul din prima pana in ultima zi. Nu am vazut, prin urmare, reprezentatii despre care am auzit ca au fost foarte bune - precum Visul marelui arbore, cu minunatul (il stiu din alti ani) artist japonez Hikaru Otsubo, sau Liturghie pentru vreme rea, cu trupa norvegiana NOR A/S din Stamsund - sau despre care se zvonea ca "merita" - precum spectacolul de teatru-dans Paradis serial, realizat de Compania DCM si Centrul Cultural European din Bucuresti. Nu am revazut, in conditii de festival, nici productia gazdelor cu Trei surori de Cehov, in regia lui Radu Afrim, programata (strategic?) in ultima seara a reuniunii, chiar inainte de jurizare; este insa, o spun cu mana pe inima, un spectacol bun. Si nu am putut revedea Don Perimplin si Belisa de Federico Garcia Lorca, intr-o versiune insolita, amestecand teatrul "de oameni" cu teatrul de papusi, semnata de Alexander Hausvater la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti. Am revazut, ce-i drept, exceptionalul spectacol shakespearian Romeo si Julieta, creat de BocsA!rdi LA!szlA3 cu trupa sa de la "TamA!si A?ron", o montare despre care n-as sti sa afirm daca e sau nu "de atelier", dar despre care pot declara ca e una dintre cele mai bune montari care exista in acest moment pe scenele din Romania, absenta sa de pe listele de nominalizari la Premiile UNITER consituind o omisiune infinit regretabila. Ce ramane in afara acestor titluri este o lista relativ indesata de spectacole cand mai bune, cand mai rele, care insa au, oricum, destul de putin a face cu inovatia, fie ea dramaturgica, regizorala, scenografica ori actoriceasca, si riscul, fie el estetic ori pecuniar, adica acele insusiri ce definesc sau macar insotesc conceptul de atelier in arta. S-au apropiat, parca, mai hotarat de aceasta zona spectacolele-lectura cu texte de limba germana traduse de Victor Scoradet si citite de actorii covasneni sau reprezentatiile de text (simili)poetic "pus in spatiu", cum zic francezii, de teatrul-gazda (in afara concursului) sau de Théatre Poème din Bruxelles. Unde au fost - unde sunt? - trupele nonconformiste, indraznete, provocatoare, experimentale? Unde e, repet, atelierul?
Astfel stand lucrurile, Festivalul International de Teatru "Atelier" se va vedea nevoit, cred, in viitorul imediat, ori sa-si reconsidere profilul, ori, poate, sa caute mult mai insistent in zona despre care unii (dar si unele) afirma nu doar ca exista si prospera, dar si ca e persecutata, tocmai din cauza prosperitatii sale, de catre voitorii de rau ce epitropisesc miscarea teatrala nationala. Care miscare, doamnelor, domnisoarelor si domnilor?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
