Mall-urile au apărut târziu în Bucureşti, abia pe la începutul anilor 2000. Până atunci nu existau decât Unirea, Cocorul, Victoria, Oborul... cândva magazine universale ceauşiste, rebotezate apoi emfatic Shopping Center-uri. De "Bucureşti-Berlin", primul magazin cu vânzare doar în valută (mai ales televizoare color) în 1990, lumea uitase demult; la fel şi de "Gepa-Electrocenter- «un-pic-mai-bine-pentru-dumneavoastră»" de pe Dorobanţi. Apoi a apărut mall-ul din Vitan. Şi lumea din cvartalele de blocuri învecinate, dar şi din celelalte cvartale bucureştene, s-a bucurat. În sfârşit aveau unde să iasă seara, mai ales sâmbătă şi duminică seara. Cu aceeaşi neţărmurită bucurie şi satisfacţie au fost întâmpinate şi celelalte mall-uri, strategic plasate în zonele nici sărace, nici bogate ale Capitalei, dar dintre cele mai aglomerate. Să vină lumea. Şi lumea vine.
Pe culoarele mall-ului, unisex-ul dominant feminin al magazinelor devine bisexuat, adică familii, cupluri, grupuleţe. Se plimbă prin faţa vitrinelor. Le privesc şi schimbă câteva cuvinte. Probabil tot despre vitrine şi conţinutul acestora. Despre ce se mai poartă şi despre preţurile celor ce se poartă, nesimţit de mari. Cine ştie şi cunoaşte, îşi dă seama că ele sunt adesea mai mari decât la Viena, Paris sau Milano. Dar ce contează? Acolo, în Occidentul a cărui iluzie se încearcă a fi reprodusă pe malurile Dâmboviţei, nu se aplică taxa pe fiţe. La noi însă, lumea se plimbă, îşi spală ochii cu ultima modă, evadând astfel cu succes din apartamentul îmbâcsit şi scăpând de televizorul cu thrillere difuzate a şaptea oară. În plus, ea are unde să-şi poarte sandalele cele noi cumpărate săptămâna trecută la mall-ul din Băneasa, iar el îşi poate revărsa liniştit burta sub tricoul de firmă alergându-şi ochii după fufe pe sub ochelarii de soare. Ca un adevărat mall-ist hârşit prin toate.
Localurile sunt, şi ele, pline. După atâta shoppingăraie e normal să ţi se facă şi foame, şi sete. Mai ales că oferta culinară şi bahică acoperă specialităţi de pe toate meridianele pământului. În vitrina-frigider toate arată exotic; mai puţin în farfurie. Gătite în viteză, cu ingrediente ieftine, la preţ maxim. Arsurile şi deranjamentele vin de-abia acasă. Dar ce contează? În fond, poftele au fost potolite altfel decât acasă sau la bufetul de la serviciu, în plus fiind bifată şi cerinţa socializării, seara întreagă putând fi astfel povestită cu succes şi înflorituri luni dimineaţa, la cafea, în secţiunea "Ce-ai făcut, dragă / fată, în week-end?"
Mai sunt şi sălile de cinematograf, unde rulează chiar din ziua lansării premierele mondiale. Desigur, preţurile sunt cel puţin duble faţă de puţinele cinematografe tradiţionale ce au mai supravieţuit în centrul oraşului. Dar şi fotoliile sunt mai confortabile, nu tremuri de frig sau nu leşini de căldură, iar la bufet, după coada aferentă, găseşti ce să ronţăi, să foşneşti, să gâlgâi până spre sfârşitul proiecţiei, astfel încât femeile de serviciu să nu şomeze deloc după ce se goleşte sala.
Cam asta-i treaba cu mall-ul nostru de la colţul străzii. Oare ce ne-am face sâmbătă seara fără el?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
