Ziarul de Duminică

Sinodul Panortodox, între iluzii şi dezamăgiri/ de Marius Vasileanu

Sinodul Panortodox, între iluzii şi dezamăgiri/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

23.06.2016, 23:50 215

La limita luminoasă, orice întâlnire între Biserici ar trebui să fie ancorată în orizonturile spirituale cele mai înalte. Aceasta s-a întâmplat cu Sinoadele Ecumenice aflate deja în orice carte de istorie a Bisericii Universale. Din păcate, nu acelaşi lucru se petrece, iată, în perioada (post)modernă. Când politicul şi religiosul se parazitează reciproc într-un procent greu de imaginat, Duhul creştin îşi retrage aripile, dovadă că eforturile recente de reunire la aceeaşi masă a Bisericilor Ortodoxe au eşuat parţial.

Constatam în câteva articole anterioare penibila atomizare la care a ajuns ortodoxia. Comparaţia cu catolicismul este puerilă şi neproductivă, cu toate acestea există acest reflex în discursul public, chiar în cel cu pretenţii. Istoria de după Marea Schismă (1054) a celor două confesiuni creştine majore este net diferită. Ceea ce poate fi observat astăzi este un catolicism ferm reunit în jurul Vaticanului, în care Papa joacă un rol conducător determinant. Ortodoxia a funcţionat, structural vorbind, pe o altă formulă, Bisericile tradiţionale înmulţindu-se din ce în ce, astfel încât astăzi ar exista teoretic un număr de paisprezece Biserici Ortodoxe autocefale. De bune decenii, începând cu anii ’60, se tot fac eforturi concrete ca aceste Biserici să se reunească pentru a se pune de acord asupra unor chestiuni comune de acută însemnătate. Acest fapt firesc – niciodată deplin realizat în rândul ortodocşilor, de-a lungul a sute de ani! – trebuia să se petreacă zilele acestea în Creta...

Din păcate, chiar dacă în urma unor îndelungi negocieri asupra unor teme, în număr de şase, şi a unor subpuncte, cu care se puseseră de acord ultima oară la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy-Geneva (21-28 ianuarie 2016), din cele paisprezece Biserici nu au mai venit în Creta decât zece.

De aici înainte urmează analize, acuze, iluzii, dezamăgiri ori chiar manipulări mai mult sau mai puţin vizibile. Nu altfel, se observă, s-a petrecut în ultimele luni cu diferite facţiuni chiar în interiorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), prin luări de poziţie în răspăr cu deciziile Sf. Sinod al BOR – anume de a participa la Sinodul Panortodox (19-26 iunie 2016)...

Există multiple abordări şi perspective asupra a ceea ce se petrece astăzi în Creta. Putem identifica, în mare, doi vectori principali: cel canonic şi, la polul opus, cel geopolitic, dar istoria (Bisericii) demonstrează cât de legaţi au fost aceşti doi vectori în diplomaţie, şi laică, şi eclezială! Din păcate, se poate observa cu ochiul liber, Biserica Ortodoxă, în ansamblu, nu s-a despărţit de reflexele penibile ale cârdăşiei cu autoritatea politică din varii motive, unele absolut naturale: oricare ar fi ţările la care facem referire, dependenţa de puterea politică a rămas puternică, de cele mai multe ori determinantă. Până şi Constantinopolul, unde supravieţuieşte, nu fără eforturi, Patriarhul Ecumenic, este la mâna bunăvoinţei oficialilor Turciei.

Puternic ancorată încă în jocurile geopolitice ale Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă a sabotat masiv Sinodul Panortodox din iunie 2016. De aici, o seamă de acţiuni directe ori prin interpuşi. Majoritatea analizelor lucide au constatat jocul multiplu al Moscovei. Iniţial s-a declarat – aparent – de acord cu cele hotărâte, dar şi-a folosit sateliţii (Georgia, Bulgaria, Antiohia) pentru a sabota Sinodul Panortodox. Oarece jocuri au fost făcute, străveziu, şi în România, şi în Grecia etc., din fericire, fără succes. Biserica Georgiei este condusă de ierarhi cu vechi ancore moscovite, despre bulgari nici nu mai este cazul să vorbim. Un caz aparent ciudat este cel al Patriarhiei Antiohiei, care a invocat pretexte cu totul ieftine pentru a eluda la rândul său istorica întâlnire din Creta. Cei care cunosc dedesubturile afacerii nu pot fi însă păcăliţi: Patriarhia Antiohiei este la rândul său un satelit al ruşilor şi nu de azi de ieri, ci de aproape un secol...

Tactica a fost „clasică”: sateliţii au invocat câteva pretexte de ordin canonic (de care şi-au amintit abia pe ultima sută de metri, cu doar câteva săptămâni înaintea Sinodului!!), ameninţând că nu vor mai participa în lipsa unor negocieri suplimentare, iar tătucul, Patriahul Chiril de la Moscova, le-a venit în ajutor retrăgându-se din solidaritate cu cei năpăstuiţi. Aparent, pentru ignoranţi & idioţi, Patriarhia Moscovei şi-a făcut o ieşire onorabilă. În realitate, aceşti politruci previzibil şi puternic ancoraţi în politica din ce în ce mai agresivă a lui Putin fac acelaşi joc de distanţare de Constantinopol şi de Patriarhul Ecumenic – socotit primus inter pares (primul între egali) faţă de ceilalţi întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe – practicat în Rusia de secole. Astăzi, pretenţia şi iluzia Moscovei de a deveni o a treia Romă pentru toată suflarea ortodoxă şi de a prelua aşadar rolul Patriarhiei de la Constantinopol (aflată ea însăşi într-o situaţie jenantă ca „putere” terestră) este împletită cu geopolitica putinistă.

Problema este că numărul de credincioşi invocat de ruşi ca instrument de autoritate, adică peste jumătate din numărul total al ortodocşilor din întreaga lume, este un fals uşor demontabil. Cei mai mulţi ortodocşi revendicaţi de Patriarhia Moscovei aparţin (fostelor) colonii, precum Ucraina, Basarabia etc. Nu mai vorbim de numărul îngrijorător de mare de atei şi agnostici (peste 50%) din interiorul Rusiei de astăzi. Aşadar invocarea numărului de credincioşi este o minciună grosolană – precum atâtea altele – practicate de imperialismul rusesc updatat.

Iluziile că se va trece peste toate asperităţile şi neclarităţile – inclusiv cele canonice, unele, reale! – nu au fost depăşite decât de dezamăgirea că ierarhii Bisericilor care lipsesc de la Sinodul Panortodox nu au simţul sacrificiului. Încă nu se ştie dacă sârbii, pe punctul de a lipsi la rândul lor, au ajuns în Creta împinşi din spate fie de propriile autorităţi politice, fie de Moscova (care are nevoie în continuare de cai troieni), fie de ambele entităţi politice, ori pur şi simplu au avut o istorică tresărire duhovnicească. Aceasta va reieşi în funcţie şi de atitudinea sârbilor, până la final: deocamdată, la ora scrierii şi apariţiei acestor rânduri, Sinodul Panortodox din Creta este în plină desfăşurare, de aceea, voi reveni peste o săptămână.

În fond, toate Bisericile care au ridicat probleme de ordin canonic puteau să participe, chiar şi fără să semneze actele finale ale Sinodului din Creta! De ce nu s-a întâmplat asta? Pentru ca în pasul următor Patriarhia Moscovei să preia iniţiativa unui alt Sinod Panortodox, desfăşurat pe propriul teritoriu canonic, consideră unii analişti. Ceea ce ar însemna o şi mai adâncă falie între ortodocşi...

În realitate, aşa cum a arătat în repetate rânduri Patriarhia Română, inclusiv în discursul PF Daniel de la deschiderea întâlnirii cretane: „Sinodul nu trebuie să formuleze noi dogme sau sfinte canoane noi, ci trebuie să aibă o semnificaţie pastorală şi misionară actuală, pentru a mărturisi iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa şi pentru întreaga umanitate.”

Cu alte cuvinte – o altă propunere românească – aceste întâlniri ar trebui să devină absolut fireşti, să aibă o anume periodicitate (cinci, şapte ani etc.) pentru a răspunde noilor paradigme ale istoriei. Căci sunt prea multe provocări ale lumii contemporane care necesită un răspuns din partea tuturor ortodocşilor, indiferent de ţările din care aceştia provin.

Chiar împotriva jocului geopolitic care-i instrumentează, conducătorii Bisericilor Ortodoxe puteau face un act de mărturisire arătându-se demni urmaşi ai lui Hristos. Chiar dacă unii nu ar fi semnat nici un document final, din motive canonice, puteau să slujească împreună, se puteau îmbrăţişa – după atâtea secole de autism! – şi, spre exemplu, aflaţi astfel în comuniune, ar fi putut să-şi manifeste solidaritatea cu cei mai vii urmaşi contemporani ai lui Hristos, creştinii care sunt astăzi continuu martirizaţi în Siria, Egipt etc.

Din păcate, realismul pneumatic nu face casă bună decât cu oamenii care au o minimă anvergură spirituală personală...

AFACERI DE LA ZERO