Este un pas important pe care l-au făcut patriarhii Bisericilor autocefale care s-au întâlnit zilele trecute. Cu toate acestea – aşa cum am scris, tot aici, şi acum o săptămână – aş începe prin a observa câteva probleme care generează mai degrabă un optimism reţinut în privinţa desfăşurării acestui apropiat sinod. Nu sunt lămurite gradele de reprezentare – prin participarea tuturor episcopilor, sau doar proporţional. Nici sistemul de votare – consens sau majoritate.
Relaţiile cu Vaticanul şi problema statutului Patriarhului Ecumenic au fost serios zdruncinate în urma unui comunicat al Patriarhiei de la Moscova emis la finalul anului trecut. Cu alte cuvinte, tendinţa imperialistă a Rusiei continuă prin Biserica Rusă, ceea ce deteriorează sensibil relaţiile dintre Bisericile Ortodoxe. Nu mai vorbim despre cele ce se petrec astăzi în Ucraina.
Fără a pune răul înainte, nu poţi să nu te întrebi în aceste condiţii dacă nu cumva un astfel de Sinod Panortodox este puţin probabil în această etapă istorică şi cu o astfel de politică (mai mult sau mai puţin) ecleziastică rusească. Poate că o viitoare altă generaţie de policieni ruşi va determina o maturizare în Duh a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse în ceea ce priveşte relaţiile interortodoxe – aşadar abia atunci un Sinod Panortodox va fi posibil.
Nici între alte Biserici Ortodoxe unele neînţelegeri nu sunt clarificate. Dacă Biserica Ortodoxă Română a reuşit să-şi rezolve recent micul conflict cu Patriarhia Ierusalimului, iată că nici la această Sinaxă petrecută între 5 şi 8 martie 2014 la Constatinopol (Istanbul) nu au participat toate delegaţiile. Au lipsit reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia, din cauza unor dispute interne, s-a retras de la lucrări delegaţia Bisericii Antiohiei aflată în conflict cu Patriarhia Ierusalimului. Nu este încă clar statutul Bisericilor autonome, situaţia ortodocşilor din ţările ex-sovietice este în continuare fierbinte.
„Este vorba despre aspecte legate de calendarul iulian, unificarea ordonanţelor bisericeşti, coexistenţa diasporei ortodoxe în ţările cu o altă cultură religioasă. În ultimele decenii au fost depăşite divergenţele apărute între Biserici pe marginea acestor subiecte. Cu toate acestea, cine şi în ce mod poate oferi unei Biserici autonomie rămâne şi în prezent o problemă nesoluţionată”, şi-a declarat aparentele priorităţi pentru acest Sinod Panortodox Patriarhia Moscovei, prin purtătorul său de cuvânt.
Imperativele care vor putea fi lămurite de acest proiectat sinod au fost exprimate în alocuţiunile conducătorilor delegaţiilor oficiale. PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a subliniat:
„Bisericile au decis încă de la bun început asupra convocării unui Sfânt şi Mare Sinod ca fiind absolut necesară pentru Biserica Ortodoxă, anunţând formal acest lucru întregii lumi creştine şi începând pregătirile pentru acest eveniment extraordinar şi istoric. Agenda acestui Sinod a fost restrânsă, în cele din urmă, la doar zece chestiuni, din care opt au şi trecut de stagiul pregătitor, fiind gata de a fi înaintate Sfântului şi Marelui Sinod. Cele două chestiuni rămase, anume modul de declarare a autocefaliei unei Biserici şi ordinea pomenirii Bisericilor în sfintele diptice, au întâmpinat serioase dificultăţi în stagiul pregătitor, iar majoritatea Bisericilor Ortodoxe surori au considerat că ele nu prezintă un obstacol în calea convocării Sfântului şi Marelui Sinod care va trebui să se restrângă la dezbaterea chestiunilor deja pregătite (dintre care una, cea cu privire la declararea Bisericilor ca autonome, încă necesită aprobare prin consultare pan-ortodoxă preconciliară)”. Este o abordare pragmatică de care este de dorit să se ţină cont.
În cuvântul său, PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a evidenţiat câteva dintre aceste imperative arătând că paradoxal „Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult dialogurile oficiale internaţionale cu alte Biserici decât dialogul şi cooperarea între ele”. Iată cele trei mari provocări despre care a vorbit PF Daniel:
„În prezent, este nevoie de mai multă consultare şi cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în faţa a trei mari provocări ale lumii de azi:
1. Secularismul sau indiferentismul religios, care afectează negativ familia ortodoxă tradiţională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxă şi misiunea ortodoxă în societate.
2. Fenomenul migraţiei, care generează noi probleme sociale şi pastorale, mai ales când migraţia este cauzată de război sau persecuţii, cum se vede azi în Siria şi în alte părţi ale lumii.
3. Criza economică şi financiară, care ne cheamă la mai multă solidaritate cu oamenii săraci, bolnavi şi singuri.
Misiunea spirituală, pastorală şi socială a Ortodoxiei ne cheamă azi să unim mai mult jurisdicţia canonică teritorială cu responsabilitatea pastorală pentru persoanele concrete şi Autocefalia locală cu Ortodoxia universală sau ecumenică.”
Ulterior, ajuns la Bucureşti, Patriarhul BOR a mai arătat şi că „O mare atenţie s-a acordat înnoirii textelor mai vechi, actualizării lor, astfel încât ceea ce va fi elaborat de către Sfântul şi Marele Sinod Panortodox să fie o teologie adusă la zi, orientată pastoral şi misionar. Viitorul Sinod Panortodox nu va dezbate probleme dogmatice, dar va scoate în evidenţă necesitatea cooperării pentru o mai intensă misiune ortodoxă în lume, ţinând seama şi de contextul în care ne aflăm. Astfel, texte care au fost redactate cu mai mulţi ani în urmă vor fi reactualizate, exprimate într-un limbaj care ţine seama şi de contextul nou în care ne aflăm astăzi.”
De altfel, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a pus accentul pe o altfel de abordare, demontând prejudecata că ortodoxia ar fi captivă trecutului: „Biserica noastră Ortodoxă este caracterizată de atenţia pe care o acordă tradiţiilor trecutului, şi este obligată să facă acest lucru în toată vremea, pentru că «Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi» (Evr. 13, 8). Fără îndoială, istoria avansează, iar Biserica trebuie să acorde atenţie problemelor pe care oamenii le au în fiecare epocă. O Biserică tradiţională nu înseamnă o Biserică fosilizată, indiferentă la provocările istoriei. Astfel de provocări sunt deosebit de acute în vremurile noastre şi suntem siliţi să le luăm în seamă...”
Tot Patriarhul Ecumenic a pledat în cuvântul său pentru accentuarea şi respectarea dimensiunii sinodale a ortodoxie: „Acest sistem sinodal a fost şi este susţinut, cu mai multă sau mai puţină fidelitate, în interiorul Bisericilor ortodoxe autocefale, dar este cu totul absent în relaţiile dintre ele, iar acest lucru este o sursă de probleme majore, creând impresia unei Ortodoxii compuse din mai multe Biserici, iar nu dintr-Una, lucru care nu este în acord cu eclesiologia ortodoxă, ci este o aberaţie de la această eclesiologie şi o rădăcină a relelor. Suntem obligaţi să sprijinim sistemul sinodal până dincolo de hotarele Bisericilor noastre individuale. Trebuie să dezvoltăm o conştiinţă a Bisericii Ortodoxe celei Una, şi numai conceptul de sinodalitate poate să atingă acest scop.”
Una dintre concluziile la cele de mai sus este că adesea Bisericile Ortodoxe se percep între ele concurenţial – şi se comportă în consecinţă. Politicul a marcat întotdeauna relaţiile dintre Biserici, iar secolul XX a făcut-o cu asupra de măsură. Sechelele rămase nici măcar nu sunt conştientizate, cu atât mai puţin diminuate sau eliminate. Rămăne de văzut dacă aceste câteva probleme spinoase vor fi surmontate, dacă imperativul dragostei întru Hristos va avea prioritate.
Toată lumea ortodoxă – şi catolică! – pare să-şi dorească un astfel de Sinod Panortodox la care se lucrează de multe zeci de ani, nu toţi împărtăşesc însă aceleaşi reguli. Atomizarea ortodoxiei este o realitate istorică, la fel de concretă ca şi dragostea hristică – vom constata împreună în 2016 care dintre acestea vor prevala. În ultimă intanţă, conştiinţa unităţii creştine vine din maturitatea spirituală...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
