In vara lui 1892, poetul Ioan Nenitescu (foto) calatoreste timp de cateva saptamani prin tinuturile sud-dunarene locuite de aromani si aflate sub administratie otomana.
Scopul calatoriei? "A face o numaratoare a acestui neam frate, deoarece scriitorii mai vechi si noi, ce studiasem si inainte de plecare, se exprima prea desperecheat asupra numarului, intinderii si pozitiilor geografice ce el ocupa."
Acest "studiu etnic si statistic" este publicat la Bucuresti trei ani mai tarziu, cu speranta marturisita a autorului de a-i indemna pe "aromanii culti si instruiti a scrie ei insasi despre poporul lor", in conditiile in care "cel ce crede a avea drepturi de rasa si, deci, dreptul la existenta si la o cultura nationala trebuie sa stie a si le apara." Lucrarea lui Nenitescu apare intr-o perioada in care autoritatile de la Bucuresti devin tot mai interesate in a cultiva o constiinta nationala in randul romanilor balcanici. Niciodata ca in preajma anului 1900 soarta lor nu a fost considerata atat de strans legata de cea a poporului roman in genere.
Departe de noi era ideea de a visa ca vreodata sa vedem alipindu-se noua aceste populatii mult prea indepartate, scrie diplomatul roman Alexandru Em. Lahovary insa, "ocupandu-ne de soarta lor, ni se oferea ocazia de a arata romanilor din Transilvania, din Bucovina si din Basarabia ca gandul nostru de taina mergea si spre dansii".
In mozaicul de populatii pe care il reprezinta Peninsula Balcanica, aromanii sunt una dintre cele mai vechi etnii, "un element relativ important, mai putin prin numar si mai degraba prin inteligenta si activitate".
Incercarile de stabilire a numarului aromanilor din Balcani starnesc controverse. Greutatile intampinate in estimarea acestuia vin din faptul ca aromanii sunt foarte rasfirati, nu au o cultura in dialect propriu si au suferit, inevitabil, un proces de grecizare sau slavizare.
Ei devin obiect de controverse si confruntari intre natiunile balcanice, care incearca sa-si insuseasca, in numele principiului nationalitatilor, teritorii aflate sub stapanire otomana si locuite, in numar mare, de aromani. In numele cauzei nationale pentru care lupta, aceste natiuni incearca sa diminueze in statistici prezenta aromanilor in regiunile pe care si le disputa, sa minimalizeze vigoarea sentimentului propriei identitati.
Din aceste considerente, estimarile facute asupra numarului aromanilor difera de la cateva zeci de mii la cateva sute de mii.
In 1863, Dimitrie Bolintineanu mentioneaza in lucrarea sa Calatorii la romanii din Macedonia si Muntele Athos sau Santa-Agora existenta "unui popor de un milion de romani risipiti in Macedonia, Tessalia, Epir si alte locuri".
Ioan Nenitescu estimeaza numarul aromanilor din Turcia europeana la 861.000 de persoane. In 1904, fostul diplomat D. Olanescu-Ascanio publica un rezultat al cercetarilor sale asupra aromanilor si estimeaza numarul acestora la circa 500.000 de persoane.
Cativa ani mai tarziu, Alexandru Rubin, redactorul-sef al publicatiei L'independence roumaine, da o cifra mult mai mare, aproape dubla. Asta in timp ce, potrivit istoricilor greci, numarul aromanilor din Peninsula Balcanica este de ordinul a doar cateva zeci de mii.
Nici statisticile sarbesti si nici cele bulgare nu sunt mai generoase: numarul aromanilor din tinuturile macedonene era, la inceputul secolului trecut, sub 100.000 de persoane.
Nu numai cifra aromanilor difera de la o statistica la alta. O situatie asemanatoare o intalnim si in cazul celorlalte grupuri etnice din provinciile europene ale Turciei. Lipsa unei statistici exacte despre populatia tinuturilor macedonene este explicabila daca tinem cont de diferitele principii si metode de calcul aplicate. Astfel, rezultatele obtinute sunt, de cele mai multe ori, modificate in folosul propriei nationalitati a cercetatorului. Toate tarile balcanice sunt fermecate de cifre. Iar datele statistice pe care le citeaza necontenit nu seamana nici macar vag cu datele citate de opozanti si cu datele obiective primite dupa multe greutati de la cercetatorii europeni.
Un raport redactat in 1903 de consulul roman la Bitolia, Alexandru C. Padeanu, bun cunoscator al situatiei din Peninsula Balcanica, surprinde cel mai bine complexitatea situatiei din regiune. Padeanu ii trimite sefului sau de misiune de la Constantinopol o statistica a populatiei dintr-o unitate administrativa a Macedoniei otomane, care reprezinta "rezultatul cercetarilor mele constiincioase, facute in cursul unui sir de ani", cautand sa se apropie "cat se poate de adevar" si sa prezinte "cifrele cele mai exact posibile".
Concluziile sale: "Statisticile din izvor roman au fost pana acum foarte exagerate" si "cu toata dorinta ce am avut de a-i gasi mai numerosi, n-am putut sa va ascund adevarul si a trebuit sa va expun rezultatul cercetarilor mele, cat se poate de exact".
Aceaste date raman doar pentru uz intern. Padeanu pune in circulatie cu totul alte cifre, "aproape indoite", in privinta numarului aromanilor din aceeasi unitate administrativa. Motivatia sa este simpla: interesul nostru ne cere sa-l aratam cat se poate de mare!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
