Sònia Moll (n. Barcelona, 1974), este absolventă de filologie catalană. A lucrat ca editor, traducător, lingvist. Textele ei au fost publicate în revista Caravansari (2007), în antologia La catalana de lletres 2005, în câteva plachete de versuri şi în antologia de poezie Nou de set (Nouă din şapte), coordonata de poeta Susanna Rafart (2011). Poeme ale ei au fost traduse în franceză. Volumul ei de debut, Non si male nunc (2008), a fost distins cu Premiul Sant Celoni de Poezie. În 2002 a primit Premiul „25 d’Abril” pentru proză scurtă (Vila de Benissa,València) pentru Creixen malgrat tot les tulipes (Şi totuşi lalelele cresc, publicat în 2013).
Sònia Moll a venit în România pentru prima oară ca invitată la Bienala Europeana de Poezie – ediţia I. Maratonul European de Poezie la Feminin, organizat de Universitatea Transilvania din Braşov în zilele de 11-12 octombrie 2013.
-Cum a fost maratonul de poezie de la Braşov şi ce te-a făcut să răspunzi invitaţiei?
-Literatura română mi-a trezit interesul odată cu descoperirea poeziei lui Marin Sorescu, tradusă recent în catalană de Xavier Montoliu (şi el invitat la maraton ca moderator al unei secţiuni) şi de Corina Oproae. M-a impresionat înainte de a avea în mână cartea, ascultând poeme de-ale lui într-un recital. Propunerea de a participa la Maratonul de Poezie de la Braşov – o iniţiativă a profesorului Andrei Bodiu, căruia, profit de ocazie, îi mulţumesc şi pe care îl felicit pentru extraordinara organizare a acestei întâlniri internaţionale – a însemnat pentru mine posibilitatea de a mă apropia de poezia în limba română, cu atracţia, în plus, că era vorba despre voci de femei. Au participat la maraton peste 30 de poete, majoritatea române, cu recunoscută traiectorie literară şi profesionala, dar şi poete străine, reprezentante, de exemplu, ale literaturii turceşti, sârbeşti, engleze sau maghiare. Fiecare dintre ele întruchipa propria voce poetică, propriul stil, dar exista şi un numitor comun – acela de a fi poetă şi femeie, ceea ce a îmbogăţit enorm întâlnirea cu nuanţe ce ţin de fiecare tradiţie literară; în cazul meu – apartenenţa la literatura catalană.
-Ce părere ai despre întâlnirile de femei poete? Sunt necesare? Ce te-a atras să participi la o asemenea întâlnire?
-Pentru mine sunt foarte importante. Ca femeie şi cititoare, textele altor poete se leagă într-un fel cu propria mea experienţă de a fi în lume din perspectiva realităţii mele. Mă interesează cum scriu poetele fiindcă văd în cuvintele lor un simbolism împărtăşit. Da, cred că sunt necesare asemenea întâlniri, dar nu atât din perspectiva egalitarismului de gen, ci datorită interesului ca femeile să ia cuvântul spre a vorbi despre ele, să-şi exprime fiinţa şi condiţia în lume. Unele dintre participante au considerat foarte oportună această întâlnire, fiindcă a fost organizată din nevoia de a arăta toate aceste voci, fără ca aceasta să semnifice un simplu act de revendicare feministă. În Catalunya, de exemplu, anul trecut, cu ocazia lui 8 martie, s-a făcut un recital cu poete într-un cartier al Barcelonei, Gràcia, cu o individualitate proprie a vieţii comunitare până astăzi, legat, în plus, de numele unor mari scriitori, între care foarte cunoscuta Mercè Rodoreda. Iniţiativa a fost a Mariei Antònia Massanet, poetă adânc implicată în activismul cultural, şi, deşi coincidea cu o zi revendicativă, a fost, mai ales, o întâlnire a vocilor feminine, o mostră a potenţei poeziei feminine actuale. Şi, un amănunt legat de România, Maria Antònia Massanet a participat în 2011 la proiectul „Voci paralele”, organizat în comun de guvernul catalan şi de Institutul Cultural Român, cu poete române şi catalane.
Pe de altă parte, nu există festivaluri de anvergura aceluia de la Braşov. A fost o surpriză, o idee originală, şi i-aş încuraja pe organizatori să aibă în vedere continuarea ei.
-Ce contacte ai stabilit? S-au născut proiecte?
-Am stabilit două tipuri de contacte: unul literar, prin intermediul cuvântului poetic al unor voci feminine puternice, care se conectau într-o anumită măsură cu propria mea experienţă de a-mi exprima fiinţa şi starea; şi unul personal, cu diferite poete a doua zi după recital. Pornind de la aceste contacte s-au născut proiecte de schimb poetic foarte interesante. Am căzut de acord că ne-ar face plăcere să purtăm un format redus de maraton în alte spaţii (Turcia, Serbia, Slovenia, Catalunya ...)
Pe de altă parte, s-a ivit şi posibilitatea de a reveni în România, să concretizăm o idee născută înainte de venirea la Braşov, cu sprijinul profesoarei Diana Moţoc, de la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, aceea de a organiza aici o lectură comună cu poeta Letiţia Ilea. Graţie contactului cu alte poete din Cluj-Napoca şi, mai ales, entuziasmului Ruxandrei Cesereanu, interesată de o dezbatere asupra poeziei catalane cu studenţi ai Universităţii clujene, poate vom reuşi să conjugăm cele două acţiuni, cât mai curând, sper.
-În poemele tale sunt amprente ale contextului imediat, dar şi ale interiorului cel mai intim. Este vorba despre o voce de poetă care trăieşte şi scrie dinăuntrul feminităţii?
-Da, categoric. Scriu, cum spuneam, din experienţa mea ca femeie în lume, ca trup de femeie şi tot ce îl străbate: emoţii, vise, coşmare, oameni pe care i-am iubit şi iubesc, modul meu de a vedea lumea din perspectiva unicei realităţi pe care o cunosc, aceea a sexului meu şi care se exprimă din acest loc, fiindcă este singurul în care îşi află autenticitate.
-Care sunt reperele tale femine în literatura catalană?
-În poezie, mai ales Maria-Mercè Marçal, căreia i-am consacrat un studiu aprofundat, Teresa Pasqual, Montserrat Abelló, dar şi alte poete, tinere, care irump cu forţă în peisajul nostru literar: Mireia Calafell, Alba Camarasa, Sara Bailac, Silvie Rothkovic. În proză, Mercè Rodoreda, în primul rând (am citit Oglinda spartă de vreo unsprezece ori!), Víctor Català, Carme Riera... Mă bucur că vorbim despre repere, fiindcă văd că unele dintre ale mele sunt şi ale tale, ca traducătoare din literatura catalană, şi graţie Bibliotecii de Cultura Catalană a Editurii Meronia (ajunsă, văd la 38 de apariţii, multe înainte!), ai putut publica în română unele dintre aceste autoare fundamentale, de renume internaţional, precum Rodoreda sau Marçal, sau scriitoarele contemporane Carme Riera şi Montserrat Abelló.
-La Braşov ai vrut să fii explicită, subliniind că limba ta este catalana. De ce?
-Actualmente, Catalunya trăieşte un proces politic îndreptat spre independenţă, iar acest proces este indestriabil de limba şi cultura catalană. Una din persoanele care au asistat la recital la Braşov a zis, referindu-ase la dezrădăcinare, o frază care rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Casa mea este acolo unde este limba mea”. Sau, cum a zis Pessoa, „Patria mea este limba mea”. Cred că realitatea patriei mele este tot mai bine cunoscută, dar încă mai sunt oameni care cred că limba catalană ar fi un dialect spaniol. Şi pentru mine patria mea este limba mea, de aceea a fost important pentru mine să spun asta la recital. Iar dorinţa mea este ca limba mea să trăiască în ţara ei (şi a mea), ca patria să fie un tot, să nu mai apară niciodată fantasma dezrădăcinării.
-Ai venit pentru prima oară la noi? Cum ţi s-a părut?
-Trebuie să mărturisesc ca această primă vizită în România m-a tulburat şi m-a emoţionat. Am putut, înainte de a pleca spre Braşov, să fac o rapidă plimbare prin capitală, şi mărturisesc că Bucureştiul m-a sedus, dar m-a şi impresionat prin amprenta urbanistică, arhitectonică şi, mai ales socială, a unei alte epoci, în contrast cu cea actuală. Dar, pe de altă parte, discutând cu oamenii pe care i-am întâlnit şi descoperind potenţialul turistic şi cultural al ţării, am fost de asemenea sedusă, cum am fost, evident, şi de poezia ascultată.
-Vei reveni?
-Cum ziceam, mi-ar plăcea să se concretizeze lectura poetică şi discuţia despre poezia catalană la Cluj. Mi-ar plăcea să revin şi cu alte ocazii, fiindcă am rămas cu dorinţa de a cunoaşte mai mult ţara şi literatura ei. La Bienala Europeană de Poezie de la Braşov m-a impresionat mult opera unor poete române, între ele Ruxandra Cesereanu, Ioana Ieronim, Svetlana Cârstean sau Domnica Drumea. Cred că contactele poetice dintre diferite ţări, limbi şi culturi sunt esenţiale pentru deschiderea minţii şi îmbogăţirea propriei creativităţi. Mi-a făcut mare plăcere să cunoasc la Braşov pe Ioana Ieronim, care în 2004 participase la seminarul de traducere poetică organizat la Centru de Artă şi natură din Pirineii catalani, sau pe Svetlana Cârstean, participantă la Festivalul de Poezie de la Barcelona din 2012. Puţin câte puţin, contactele dintre literaturile noastre se intensifică, iar aceasta înseamnă, întotdeauna, îmbogăţire.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
