La doar câţiva kilometri de Sibiul cel, poate, prea ostentativ european, în Răşinari, pe o străduţă care în prima ei parte taie în două cimitirul, urcând molcom printre locurile de veci, pentru ca ajunsă în vârful dealului să revină la normalul locului, adică străjuită pe o parte şi pe cealaltă de ziduri şi porţi înalte, într-a treia căsuţă pe stânga, cum urci dinspre Biserica Nouă, vieţuieşte sora Viorica, ucenică spirituală şi într-ale picturii bisericeşti a părintelui Arsenie Boca.
De atunci sora Viorica trăieşte în lume, dar după rânduiala monahală. La cei 75 de ani câţi are acum, munceşte, se roagă, învaţă copiii să picteze icoane şi, din când în când, numai zâmbet şi iubire, primeşte dreptcredincioşii care-i trec pragul ca să o asculte depănând amintiri, povestind despre părintele Arsenie şi vorbind despre pictura bisericească.
Pe noi, recomandaţi de părintele Avram de la Biserica Veche, ne-a primit, la ceas de seară, în casa de jos, aflată pe aceeaşi uliţă, unde aştepta căpriţele. Sora Viorica are două căpriţe şi o ieduţă mărişoară, o hoaţă care încă mai suge, furând lapte de la maică-sa. După ce le-a aşteptat la poartă, le-a mângâiat, le-a întrebat de sănătate şi s-a bucurat de venirea lor cu tot sufletul ei de copil, sora Viorica a muls căpriţele într-un bidonaş de plastic, i-a pus capacul, le-a legat pe zburdalnice (s-ar juca tot timpul…) şi am pornit spre casa de sus. Pe drum ne-a arătat cum erau clădirile vechi, din lemn (una prăbuşită, cu jumătatea de jos a zidului dinspre stradă rămasă parcă anume spre mărturie, şi un hambar scăpat cu viaţă pentru că a fost tencuit cu ciment). Am intrat în curte (verdeaţă, linişte, curăţenie de colţ de rai) şi în casă (odăi cu aspect de chilie) unde ne-a vorbit despre icoanele de pe pereţi, toate pictate de dânsa ("Eu nu am studii, eu am făcut ucenicie şi mă uit la ce au făcut alţii înaintea mea…"). Apoi am ieşit pe prispă ca să o ascultăm vorbind despre Părintele, despre anii de muncă pentru cooperaţia artizanală (statul comunist a ştiut să profite de pe urma muncii măicuţelor alungate în lume: tot ce ieşea din mâinile lor mergea la export…). Astăzi, sora Viorica are o pensie meschină. Şi totuşi, e fericită. Mai fericită, spune, decât surorile sale, care s-au măritat, au născut, au crescut copii azi realizaţi - ele sunt mulţumite, dar sora Viorica e fericită. Cineva din grupul nostru profită de ocazie ca să o întrebe dacă nu e mai greu să rezişti ispitelor în lume decât în mănăstire. Iar sora Viorica răspunde, cu acelaşi glas aşezat, fără să se încrunte, fără ca vreo umbră măcar să-i întunece privirea senină: "Nu vă puteţi închipui câtă tărie îţi dă Dumnezeu dacă eşti cu adevărat credincios…".
Brusc, sora îşi dă seama că nu a fost o gazdă bună şi fuge să ne aducă puţin lapte de căpriţă, în cănuţe. Doar unul dintre noi are curaj să bea lapte de capră nefiert. Restul suntem prizonierii lipsei de gust a produselor din hypermarket. Sora Viorica pricepe fără să mai aibă nevoie de explicaţii ("Mie îmi place laptele de căpriţă, îl beau aşa sau fac brânză din el…") şi dă iarăşi fuga să aducă o sticlă de vin ("E făcut de mine, uite, din viţa asta…"). Toarnă în pahare, închinăm, sorbim şi ne luăm rămas-bun. Pe noi ne aşteaptă gazda, cu masa întinsă, iar sora Viorica mai are şi treabă, şi rugăciuni de făcut. Aproape că ieşim pe poartă, dar sora ne întoarce din drum: a uitat să ne arate albumul cu picturile părintelui Arsenie de la biserica Drăgănescu. Reintrăm în curte, urcă, sprintenă, în casă şi se întoarce cu volumul. Şi zăbovim, fermecaţi, în picioare, aplecaţi deasupra reproducerilor din album. Într-un târziu ne dăm, cu greu, plecaţi.
Dacă ne-aţi întreba cum am ajuns acasă, la pensiunea care ne găzduia pentru câteva zile, nici unul dintre noi nu v-ar putea spune. Ceva din seninătatea şi desprinderea de lume a sorei Viorica ni se transmisese şi nouă…
La doar câţiva kilometri de Sibiul cel, poate, prea ostentativ european, în Răşinari, la intrarea în Biserica Veche puteţi vedea o mică expoziţie cu lucrări ale copiilor care învaţă să picteze icoane de la sora Viorica. Sunt scăldate în aceeaşi lumină şi degajă aceeaşi linişte ca şi frescele părintelui Arsenie Boca de la Drăgănescu - o ortodoxie a păcii sufleteşti, a împăcării cu sine şi cu Dumnezeu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
