• Leu / EUR4.9471
  • Leu / GBP5.7699
  • Leu / USD4.6905
Ziarul de Duminică

Soţia de două ori pierdută/ de Elisabeta Lăsconi

Soţia de două ori pierdută/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

07.12.2012, 00:04 197

"Descendenţii" de Kaui Hart Hemmings a ajuns la publicul românesc mai întâi printr-o ecranizare de succes, cu George Clooney în rolul principal, distins cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, iar de curând şi graţie traducerii în limba română: un roman ce aduce alt ţinut american, complet necunoscut ca teritoriu al ficţiunii: Hawai. În centrul romanului se află o familie ce trece printr-o dramă puternică, relatată de capul familiei - Matt King, ce trece prin experienţe neaşteptate ca soţ, ca tată şi ca văr.

Numele de familie, King, deconspiră descendenţa din familia regală: o prinţesă a făcut o pasiune pentru un englez, a încălcat regulile prin căsătoria cu el, iar urmaşii moştenesc pământurile, sunt bogaţi, iar grija din prezent este legată de o posibilă vânzare a unor terenuri care le-ar aduce bani berechet şi o viaţă fără griji în continuare: Matt King este însă dintre toţi cu procentul mai mare din moştenirea fărâmiţată de-a lungul generaţiilor şi are un cuvânt de spus în alegerea unui cumpărător.

Dar Matt King soţul trebuie să înfrunte necazurile ce se abat peste el: soţia lui, Joanie, a suferit un accident nautic, se află în comă, şansele de revenire sunt nule, iar medicii ţin seama de testamentul ei care cere deconectarea de la aparatele ce o ţin în viaţă în mod artificial. Şi, odată cu perspectiva pierderii soţiei iubite de când s-au cunoscut, are şi alt calvar: află de intenţia soţiei de a-l părăsi, de iubirea pentru un alt bărbat.

Matt King tatăl se vede silit să comunice acum, după multă vreme de viaţă paralelă, cu fiicele sale (Alex de 18 ani şi Scottie de 10 ani), să se gândească la ce s-a petrecut cu ele, la întâmplări pe care a preferat să le ignore: Alex a experimentat drogurile şi are o lungă istorie a luptelor cu mama ei, de la care a moştenit şi frumuseţea, dar în locul iubirii apare ostilitatea şi respingerea, iar părinţii decid să o trimită la internat; Scottie îşi adoră sora şi în absenţa ei începe admiraţia uşor mimetică pentru o colegă teribil de îndrăzneaţă.

Onest cu sine şi cu ceilalţi, Matt King vrea să pregătească despărţirea lui Joanie de toţi cei ce o iubesc după ce medicii o deconectează de la aparate. Este un tată bun şi vrea să le vadă pe fete despărţindu-se de mama lor cu afecţiunea şi iubirea de care este sigur că o au, este un om atât de bun încât îl caută şi pe iubitul soţiei, ca să-l anunţe că Joanie îi va părăsi şi poate ar dori să-şi ia rămas-bun de la ea. Nu sunt puţine surprizele de care se tot izbeşte în tot acest răstimp, când trebuie să ia decizii, să intre în roluri noi, necunoscute, rezervate de obicei mamelor.

Află stupefiat numele iubitului chiar de la Alex, înţelege iute că derapajul fiicei a început după ce a descoperit aventura mamei, într-un fel de revoltă faţă de asemenea trădare. Sid, prietenul lui Alex, pe care îl suportă eroic de dragul fetei, îi produce şi el surprize, aşa că începe să priceapă totuşi cât de profund sunt atinşi copiii şi adolescenţii de tot ce fac şi de tot ce nu fac părinţii pentru ei sau cu ei. Chiar îl cunoaşte pe amant, după ce înainte însă îi vede soţia şi copiii, iar discuţiile îl duc la noi detalii despre viaţa lui Joanie.

Bărbat inteligent, educat şi ambiţios, Matt King ştie să-şi recunoască greşelile şi eşecurile cu un strop de umor. Nimic nu l-a pregătit pentru ce trăieşte acum: discuţiile cu doctorul care-i provoacă spaime, convins că Joanie îşi revine după accident, drumul la internatul unde învaţă Alex ca s-o aducă înapoi acasă, preocupările noi ale lui Scottie pentru corp şi sex.

"Descendenţii" este un roman cu nerv, urmărind traseul unui bărbat puternic şi sensibil care a dăruit celor din jur prea puţin. Matt King îşi pierde soţia de două ori, dar câştigă în schimb ceva ce compensează suferinţa: apropierea de fiicele sale. Monologul său ţine cititorul atent, îl atrage de partea lui, prin traducerea subtilă şi cu fină percepţie a înnoirii lexicului din ultimul deceniu, semnată de Nadine Vlădescu.

Kaui Hart Hemmings, Descendenţii, traducere din engleză şi note de Nadine Vlădescu, Editura Humanitas fiction, 2012, 304 pag.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9471
Diferență: 0,0142
Ieri: 4.9464
Azi: 4.6905
Diferență: -0,3463
Ieri: 4.7068
Azi: 5.7699
Diferență: 0,4055
Ieri: 5.7466
Azi: 4.8974
Diferență: 0,5585
Ieri: 4.8702