Denumirea de „Grupul de la Cambridge” se datorează faptului că cei patru spioni aparţinând acestuia au studiat în acest tradiţional centru de învăţământ britanic, în anii 1930, când au îmbrăţişat, cel puţin declarativ, ideologia comunistă, acţionând, mai ales în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul Războiului Rece, oarecum coordonat, sprijinindu-se unii pe alţii. Comun au cei patru „magnifici”, cum au mai fost numiţi, nu numai activitatea de spioni, dar şi o viaţă personală, sentimentală destul de agitată.
Patru căsătorii
Hotărâtoare pentru destinul de spion al lui Harold Adrian Russell „Kim” Philby, cel care se consideră că a avut cea mai intensă şi păgubitoare activitate de agent, a fost întâlnirea sa, la Viena, cu frumoasa austriacă Litzy Friedmann, fiica unor evrei săraci, racolată ea însăşi de NKVD la începutul anilor 1930, care va deveni primul „om de legătură” între Philby şi spionajul sovietic. Avatarurile amoroase şi informative trăite de ea alături de Philby au constituit subiectul volumului Un capitol din viata mea, a cărui autoare, scriitoarea Barbara Honigmann, este chiar fiica lui Litzy Friedmann. Kim Philby, proaspăt absolvent la Cambridge, şi Litzy Friedmann s-au cunoscut în toamna lui 1933, la Viena. Ea avea 23 de ani, iar el - 21, impresia reciprocă fiind foarte puternică, după cum va mărturisi chiar Litzy: „Era un bărbat foarte chipeş. Se purta ca un gentleman şi era marxist. O combinaţie rară. Şchiopata uşor, uneori mai vizibil, alteori mai puţin. Ca multe dintre persoanele cu handicap, era foarte fermecător. Ne-am îndrăgostit imediat.” Se pare că hotărârea lui Philby de a se căsători cu Litzy fusese determinată şi de intenţia de a-i asigura acesteia „intrarea” în Marea Britanie, ca refugiată evreică.
Existenţa tinerilor căsătoriţi la Londra nu a fost simplă, căci familia aristocratică a lui Kim Philby nu accepta mezalianţa cu o comunistă evreică din Viena. Totuşi, la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, Kim si Litzy s-au întors împreună la Londra. Kim şi Litzy Philby au divorţat în 1942. Philby a luat această hotărâre deoarece mariajul cu o agentă KGB, cum se va stabili că fusese Litzy în 1946, putea să-i dăuneze în viitoarea sa carieră de spion. După ce s-a consultat cu „patronii” săi din KGB, Phliby va mărturisi în faţa „şefilor” săi din MI6 că mariajul cu Litzy fuese doar o „nebunie” a tinereţii.
În 1946, contractează o căsătorie „onorabilă” cu Aileen Furse cu care va avea trei copii. Totuşi, ulterior, Philby a avut o serie de legături, între care aceea cu soţia lui Sam Brewer, corespondent al ziarului „New York Times” la Beirut.
În perioada de după fuga sa din Marea Britanie în URSS, Philby are o relaţie sentimentală cu Melinda, soţia „colegului” sau din „Grupul de la Cambridge” Donald Maclean, şi el refugiat la Moscova. Această relaţie a fost descoperită de de soţia lui Kim, Eleanor, când a venit în URSS, ceea ce a făcut-o să-l părăsească, întorcându-se la Londra. Melinda a divorţat de Donald, invocînd năravurile sexuale ale acestuia (era homosexual) şi s-a căsătorit cu Philby. Mai târziu, şi Melinda s-a reîntors în Marea Britanie. Nu a dat niciodată relaţii despre legătura sa cu Philby.
În 1970, Philby şi-a făcut o prietenă rusoaică, Rufina. Un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit şi au trăit împreună pentru tot restul vieţii. Nu se poate spune că a fost o căsătorie „fericită”, căci, în continuare, lui Philby i se deschidea totuşi corespondenţa şi i se asculta telefonul. Era urmărit, fiecare persoană cu care se întâlnea fiind raportată.
Conform lui Markus Wolf, viitorul şef Stasi, aflat şi el la Moscova, Philby se plângea în particular că economia comunistă era săracă, ca şi de prăpastia dintre conducători şi popor.
Homosexual şi soţ înşelat
Oarecum asemănătoare cu aceea a lui Phliby a fost şi „cariera” sentimentală a altui spion din „Grupul de la Cambridge”, Donald Maclean, cu excepţia existenţei unui „episod homosexual” în tinereţe. Într-adevăr, în perioada studiilor la Cambridge, Maclean a fost recrutat pentru activităţi informative în favoarea URSS de un alt viitor membru al „grupului de la Cambridge”, Anthony Blunt, istoric de artă de reputaţie internaţională. Un anumit rol l-au jucat şi afinităţile homosexuale ale celor doi.
Ca şi în cazul lui Philby, activitatea de spion a lui Maclean s-a desfăşurat, în bună măsură, cu „concursul” unei agente pentru URSS, Kitty Harris. Ca şi Litzy Friedmann, ea era originară dintr-o familie de evrei imigranţi în Marea Britanie, care fugiseră din Rusia pentru a scăpa de pogromul ţarist. Kitty se mută la Chicago pentru o vreme, unde a devenit nu numai o comunistă declarată, dar şi amanta unuia din cei mai faimoşi comunişti americani, Earl Browder. După ce a fost recrutată de KGB, a plecat în China cu Browder, iar în 1936, după o pregătire intensă la Moscova, a fost trimisă în Marea Britanie pentru spionaj. Devine o „colaboratoare” apropiată a membrilor „Grupului de la Cambridge”, pe care îi sprijină în activităţile lor. Brunetă şi minionă, Kitty i-a plăcut lui Maclean, care era burlac pe atunci, devenind iubita lui. Când lui Maclean i s-a oferit un post în ambasada britanică de la Paris, la sfârşitul lui 1938, Kitty 1-a urmat, lucrând alături de el timp de optsprezece luni. Fusese identificată ca agent sovietic de defectorul GRU Walter Krivitsky, dar informaţia a fost ignorată de contraspionajul britanic. Relaţia sexuală a lui Kitty cu Maclean s-a încheiat la Paris, la începutul lui 1940, când acesta a cunoscut o americancă, Melinda Marling, cu care s-a şi căsătorit. Cuplul „se refugiază” la Moscova, unde Melinda va avea acea aventură erotică cu Philby amintită mai sus. În ceea ce o priveşte pe Kitty, aceasta a devenit curier al grupului de spioni sovietici care acţionau în Statele Unite pentru furtul secretelor privitoare la bomba atomică
Mai puţin „furtunoasă” a fost existenţa sentimentală a diplomatului George Blake, şi el spion pentru URSS din „Grupul de la Cambridge”. După ce este arestat, reuşeşte să evadeze şi se refugiază la Moscova, unde divorţează de soţia sa, cu care avea trei copii, şi începe o „viaţă nouă”.
Malraux, Hemingway, Fleming, Greene
Comun au aceşti scriitori nu numai valoarea creaţiei lor literare, dar şi faptul că au acţionat ca agenţi pentru serviciile de informaţii. Comun pentru ei a fost şi faptul că viaţa lor familială a avut un curs destul de turbulent, în tot cazul diferit de acela care poate fi considerat drept normal.
S-a presupus cu argumente destul de solide, dar şi datorită unor mărturii ale sale că Scriitorul şi omul politic Andre Malraux (1901-1976), ca şi soţia sa Clara, au fost agenţi ai Cominternului în China, în Perioada interbelică. Cu Clara Goldschmidt, Malraux se căsătorise în 1922, s-au separat în 1938 şi apoi au divorţat. Fiica rezultată din acest mariaj, Florence, se va căsători cu regizorul Alain Resnais.
Pentru Malraux urmează o existenţă sentimentală destul de „tumultuoasă”. Trăieşte o vreme cu jurnalista şi romanciera Josette Clotis, cu care are doi fii. În vreme ce Malraux activa în cadrul Rezistenţei, Clara moare într-un accident, ca şi cei doi din fii ai ei cu Malraux.
În 1948, Malraux se căsătoreşte legal a doua oară cu pianista Marie-Madeleine Lioux, de care divorţează în 1966.
Ulterior, Malraux, care devenise un sprijinitor al generalului De Gaulle, trăieşte cu Louise de Vilmorin, o sensibilă scriitoare, autoare a unor romane şi scenarii ale unor pelicule de succes, dar şi aceasta moare, astfel încât Malraux îşi petrece ultimii ani ai vieţii alături de cea de a treia soţie a sa, Sophie de Vilmorin.
Este un fapt cunoscut că Ernest Hemingway (1899-1961) a acţionat ca agent ocazional pentru SUA în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Pretinde chiar că este cel care a pus în circulaţie termenul de „coloana a V-a”.
Ca şi Malraux, Hemingway a dus o existenţă sentimentală destul de „tumultuoasă”, influenţată în bună măsură de evenimentele dramatice în centrul cărora s-a aflat. În 1927, divorţează de prima sa soţie, Hadley Richardson, pentru a se căsători cu Pauline Pfeiffer, de care divorţează după ce se întoarce din Războiul civil din Spania. Cea de a treia soţie a scriitorului a fost Martha Gellhorn, cu care se căsătorise în 1940. Divorţează şi de ea atunci când o întâlneşte, la Londra, în timpul războiului, pe Mary Welsh care va lua parte la eliberarea Parisului.
Se pare că aceea care i-a influenţat cel mai mult existenţa a fost prima sa soţie, Hadley, după cum reiese din romanul Soţia din Paris de Paula McLain, care se referă la existenţa „furtunoasă” a cuplului în perioada de formare a scriitorului petrecută, în perioada interbelică, în capitala Franţei, imortalizată în romanul Sărbătoarea de neuitat. Este intervalul în care Hemingway întreţine relaţii şi cu alţi scriitori americani, între care Gertrude Stein, frecventând cercuri în care cocaina şi alcoolul erau la mare preţ. Hadley îi tolerează acest mod de viaţa, naşte chiar un copil.
Totuşi, Hemingway întreţine relaţii şi cu alte femei şi, în cele din urmă, se desparte de Hadley. Mai târziu, scriitorul recunoaşte că ar fi trebuit să moară atunci pentru a nu mai iubi pe altcineva…
În timpul studiilor la Geneva, Ian Fleming, părintele lui James Bond, se logodeşte cu Monique Panchaud de Bottomes, dar mama sa dezaprobă această legătură, astfel încât cei doi nu se căsătoresc . În 1939, contactează o relaţie cu Ann O'Neill (născută Charteris), dar nici aceasta nu se concretizează, căci ea se va căsători cu altă persoană. După ce îi moare soţul în război, Ann doreşte să se căsătorească cu Fleming, dar acesta hotărăşte să rămână burlac.
Totuşi Ann şi Ian continuă să se vadă în Jamaica, unde locuia Fleming. În cele din urmă, din cauza acestei „afaceri”, Ann divorţează şi se căsătoreşte cu Fleming în 1952.
Se naşte fiica sa Mary care este mută. În timpul căsătoriei cei doi au diferite „afaceri sentimentale”. Fleming întreţine relaţii cu Blanche Blackwell.
Graham Greene se căsătoreşte în 1927 cu Vivien Dayrell-Browning cu care va avea doi copii, Caroline şi Francis.
În 1946, Greene începe o legătură cu Catherine Walston şi îşi părăseşte familia, dar nu poate divorţa datorită preceptelor bisericii romano-catolice, dar cei doi continuă relaţia până la moartea scriitorului. În acest timp, Greene are o serie de escapade, între care unele cu prostituate.
Până la moartea sa, Greene rămâne înstrăinat de propria sa familie. Va remarca: „Cărţile sunt copii mei”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
