Celcăruia i se spunea "Maimuţa", Keith Richards (foto 1 şi 3), mi-levocă, până la lehamite, pe Marian Nistor (domnul acelasupraponderal de la formaţia românească Savoy). E la mijloc nu doarbentiţa de pe fruntea pleşuvită şi puţinul păr cănit, tot numaiinele, ci şi aerul de om bătrân în spielhosen, care se agită înpublic, oarecum indecent, încercând să-şi facă uitată vârsta.Desigur, asemănările se opresc aici. Richards e unul dintre mariichitarişti ai lumii, o legendă vie, interpret şi compozitor alunuia dintre cele mai longevive, mai prolifice, mai audiate şi maibine plasate în preferinţele specialiştilor grupuri rock aleplanetei (Rolling Stones s-a înfiinţat în 1962, în 1990 vânduse 200de milioane de discuri şi figura în poziţia a doua pe listaBillboard Hot 100, iar în revista Rolling Stone a cuceritlocul 4 în topul celor mai mari nume rock ale tuturortimpurilor).
La începutul lunii noiembrie,Keith a încetat să facă ce ştia mai bine (adică să cânte şi să seprefacă tânăr) şi a prilejuit unul dintre cele mai importanteevenimente editoriale ale anului, publicându-şi autobiografiaintitulată "Life" (foto 2). La trei zile de la apariţia ediţiei înlimba engleză (trebuie menţionat că, la doar o săptămână distanţă,a urmat cea în franceză), cărţoiul de 550 de pagini (Richards nuştie, în niciun domeniu, să umble cu jumătăţi de măsură) figura înfruntea listei de vânzări de pe Amazon, atât în SUA, cât şi înMarea Britanie. Cu o săptămână înainte, "The Times" reproducea înfoileton importante pasaje din carte.
Deşi a scris volumul împreună cuprietenul său James Fox (ceea ce, ştim bine, înseamnă că Fox ascris-o, iar, el, în cel mai bun caz, a dat bunul de tipar),Richards declară că "nu a făcut în viaţa lui ceva atât de dificil",şi că "ar fi preferat, în schimb, să înregistreze zece albume".Bun, şi atunci de ce s-a mai chinuit atât? Pentru că a fost toatăviaţa sparring-partner-ul lui Mick Jagger, omul numărul 2,personajul cu jumătate de faţă ascunsă, şi-a dorit ca, măcar la 68de ani (pe care-i va împlini pe 18 decembrie), să iasă din umbraeternului său companion de muncă şi viaţă şi să-i arunce, tocmailui, gloriei planetare, nişte umbre tenace pe chip. Lipsa deconcesii a amintirilor îi priveşte de fapt pe toţii tovarăşii degrup, inclusiv pe devreme dispărutul, în 1969, Brian Jones (unsubiect tabu, de altfel, printre fanii Stones-ilor), care, aflămacum, îşi bătea cu sadică violenţă iubitele şi suferea de ointratabilă manie a grandorii.
Mic de stat, clăpăug, tânărulnostru avea să fie numit, în băşcălie, de către prieteni, "LittleRichards" sau "Maimuţa". La 15 ani şi-a procurat prima ghitară, cucorzi de nailon, a devenit apoi boyscout, rocker debutant, vedetăuimită de propriul său succes devorator, dependent de heroină şi dealcool, veteran sastisit al turneelor cu Rolling Stones. Carteaîncepe cu arestarea sa în Arkansas, în 1975, pentru posesie dedroguri. Judecătorul îl eliberează, după ce îi confiscă cuţitul devânătoare şi după ce "se trage în poză" cu deja celebrul muzician.Urmează numeroase alte arestări, nu toate terminate la fel devesel, dar, majoritatea, operate pentru deţinere de stupefiante(unul dintre filoanele importante ale cărţii este tocmai ieşireadin dependenţă faţă de droguri) şi, peste toate, duelul veşnic cuMick, puştiul pe care l-a cunoscut la 19 ani şi de care nu s-adespărţit nici până astăzi, în ciuda egoismului, arivismului,necinstei şi identităţii sale sexuale incerte. Desigur, poveştilelegate de el vor face deliciul multor amatori de picanterii. Keitha încetat să-l înţeleagă pe Mick Jagger acum treizeci de ani, darmărturiseşte că a nutrit constant o profundă afecţiune faţă de JohnLennon, superbul frate de pierzanie, care nu i-a ieşit niciodatădin casă, altfel "decât la orizontală".
Interesantă, însă, peste toate,rămâne patima lui Richards pentru muzică şi felul în care îşidescrie raporturile amoroase cu ea. Aşteptată nu doar ca o carte descandal, ci şi ca un Graal al muzicii rock, "Life" are un capitol,intitulat "Keef's Guitar Workshop", cu care rockerii fără frontierevor dormi sub pernă şi care destăinuie secretele celor mai faimoaseriff-uri din istoria rock-ului. Poate că, de fapt, ar trebui să neoprim cu toţii aici. Şi să aşteptăm turneul de la anul alStones-ilor, când Charile Watts (bateristul grupului) va fi trecutde 70 de ani şi când toţi membrii vor părea, desigur, cei mai buniprieteni din lume.
DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţiaromână-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991,grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003.Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) lanumeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şiart-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multevolume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 pânăîn 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
