In noaptea de 18 spre 19 octombrie a anului 1951, un avion bimotor Douglas fara insemne a survolat Muntii Fagaras. Putin dupa miezul noptii, cand avionul a ajuns deasupra versantului nordic al muntelui Negoiu, in urma lui s-au deschis cinci parasute. Acesta avea sa fie debutul unei actiuni ratate de spionaj impotriva Romaniei Populare.
Grupul de parasutisti, format din cinci persoane, era condus de Constantin Saplacan. Au fost capturati dupa o luna si apoi judecati si condamnati la moarte, in ziua de Craciun: 25 decembrie 1951.
In cele ce urmeaza, voi relata, pe baza documentelor pastrate in arhivele Securitatii, odiseea celor cinci parasutati in Romania. Am ales sa folosesc ca titlu al acestei istorii o parafrazare a celebrului roman scris de John le Carre tocmai pentru ca cele cinci personaje ale ei par mai degraba desprinse dintr-o scriere de fictiune.
Nu atat spectaculoase, cat adanc marcate de sentimente puternice si profund umane, care au invins chiar birocratismul notelor pastrate in cele 15 dosare ale anchetei Securitatii, destinele celor cinci spioni condusi de Saplacan reprezinta una dintre cele mai cinice si tragice pagini din istoria confruntarilor de pe tabla de sah a razboiului rece.
Dragostea si frica sunt sentimente care domina ratiunea. Si dragostea, si frica le-au dictat celor cinci personaje ale istorisirii de fata actiuni care pot face, din fiecare in parte, subiectul unui roman. Cercetate cu acribie de functionarii Securitatii, biografiile lor pot fi reconstituite cu fidelitate.
Intr-un interogatoriu din 20 decembrie 1951, Constantin Saplacan, 29 de ani, fiul cel mare (din sapte) al unor tarani saraci din Ardeal, povesteste imprejurarile in care a parasit tara, ajungand ca la finele razboiului sa fie cules de pe drumurile Europei de catre emisarii "spionajului anglo-american": "Am plecat din Romania in anul 1943, luna martie, trecand fraudulos granita in Ungaria. Parasisem fabrica IAR din Brasov unde eram mobilizat la lucru fara a mi se aproba demisia, pentru ca aveam pe mama mea la Ocna Dejului, comuna natala, care se afla in teritoriul cedat ungurilor. Am fost arestat in gara Gherla, dus in ziua urmatoare la Cluj, unde am fost inchis si cercetat circa doua luni, apoi m-au trimis intr-un lagar din apropierea orasului Losoncz".
Nu este greu de imaginat rigoarea anchetelor de la Cluj, din moment ce, pentru prima data in viata lui, Saplacan era suspectat, de asta data de autoritatile maghiare, ca ar fi fost spion roman, infiltrat in Ardealul de Nord. In Losoncz a fost pus la munca fortata din mai 1943 si pana in ianuarie 1944, cand, ajuns la capatul puterilor, a acceptat inscrierea ca voluntar in armata germana, conditie pentru a scapa de lagar. Preluat de instructori SS, alaturi de alti 30 de "voluntari" romani, dar si de alte nationalitati, care preferau sa isi acorde sanse de supravietuire, pentru a intari, in schimb, randurile subtiate ale trupelor Reichului, Saplacan a ajuns intr-o tabara de instruire din Olanda. Dupa instructie, a fost incorporat in Regimentul 10 Politie si a luptat in Italia impotriva partizanilor pana la sfarsitul razboiului.
Prizonier din 8 mai 1945, a trecut prin lagarele Ancona, Taranto, Rimini, Bologna, Reggio Emilia, Lipari, Pagani si Frascatti. Perindarile lui vreme de trei ani prin lagarele din peninsula ar putea fi, in sine, capitole ale unui consistent roman. Satul de viata de lagar, fuge si vagabondeaza prin Italia, se angajeaza la circul Amarro din Torino, vinde lame de ras, are o iubita la Roma, Elena Salvatore, din cauza careia e arestat si judecat in urma unei batai cu cutitele intr-un restaurant, si asa ajunge din nou in lagarul de la Frascatti.
Trecusera sapte ani de cand plecase din Brasov catre Ocna Dej, pentru ca tanarului muncitor de 20 de ani, cat avea in martie 1943, cand incepe odiseea sa, i se facuse dor de mama, de care il izolase granita Ardealului ocupat si rigorile concentrarii la locul de munca, in uzina de avioane de la Brasov.
Mathias Bohn este al doilea protagonist al povestii cu spioni derulata in 1951. Strungar in lemn originar din Tarnava Mica, s-a inrolat la 21 de ani, in 1943, ca multi alti sasi ardeleni, in armata germana.
A luptat in Iugoslavia, in trupele SS trimise impotriva partizanilor lui Tito. Ranit, a cazut prizonier in mainile englezilor undeva pe langa Viena si a ajuns in lagarele italiene, dupa ce ceruse repatrierea in Romania. Aici l-a cunoscut, in 1947, pe Saplacan, alaturi de care si-a gasit de lucru la circul din Torino si a vagabondat apoi, alaturi de acesta, o vreme prin Roma.
In capitala Italiei, cei doi au mintit ca au parasit Romania aflata sub ocupatie sovieto-comunista pentru a putea primi un mic sprijin financiar (500 de lire) de la Comitetul Roman de Ajutorare a Refugiatilor, condus de avocatul Olteanu; nu le-a fost greu nici sa se dea drept catolici, pentru a primi cartele la o cantina a Vaticanului...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
