Cred ca nu exista moarte mai cumplita decat cea despre care nimeni nu poate spune nimic. Sunt multe altfel de intamplari in arhivele fostei Securitati. Relatarea de mai jos face parte dintr-un dosar in care, sub numele "Saplacan si altii", zace povestea a cinci oameni parasutati in muntii Fagaras in 1951. Toti erau tineri ajunsi, in imprejurarile razboiului, in lagarele de prizonieri. "Grupul de spioni", care au sfarsit prin a fi executati, era condus de Constantin Saplacan, un fost strungar care, in 1943, trecuse fraudulos granita in Ardealul de Nord, pentru a-si vedea mama.
Despre patru dintre ei, caci au fost anchetati inainte de a fi executati, se mai stie cate ceva. Dar despre Gheorghe Barsan, ultimul membru al grupului, documentele Securitatii nu vorbesc prea mult. El s-a sinucis in momentul arestarii. Doar Saplacan isi amintea intr-o declaratie ca "pe Barsan Gheorghe l-am cunoscut in Italia, in lagarul de refugiati de la Frascatti si stiu despre el ca a fugit din tara in anul 1950, cu un vapor". Ultime detalii despre aceasta jertfa pe altarul razboiului rece reies din raportul medicului legist al Tribunalului Sibiu, Corutiu Coriolan, care nota intr-un "Raport de ridicare de cadavru", intocmit la cererea Securitatii, imprejurarile decesului lui Barsan:
"Azi, 15 decembrie 1951, m-am deplasat in comuna Sarata, raionul Fagaras, pentru a verifica moartea unui barbat mort prin otravire. Am constatat urmatoarele: in podul unei suri, pe fan, am gasit cadavrul unui barbat care se spune ca apartine lui Barsan Gheorghe, originar din Constanta. Cadavrul zace pe fan cu fata in sus si este imbracat in costum obisnuit. Semnele mortii reale sunt prezente si se caracterizeaza prin racirea complecta a corpului, lividitate cadaverica si inceput de rigiditate cadaverica. Moartea se datoreste cu toata probabilitatea unei otraviri cu o substanta cianhidrica".
Medicul legist propunea in final o analiza toxicologica a viscerelor lui Barsan. Aceasta nu s-a mai facut - spionul mort inainte de ancheta devenise un pion inutil pe tabla de sah a razboiului rece.
Constantin Saplacan, Mathias Bohn, Willi Spindler si Puiu Ilie, cei patru supravietuitori ai aventurii in calitate de "agenti ai serviciilor de spionaj anglo-americane", au marturisit Securitatii ce i-a impins sa accepte oferta acestora. Cu toate eforturile anchetatorilor de a scoate de la ei dovezi ale fanatismului anticomunist si antiromanesc, a devenit evident ca au ajuns spioni mai degraba din frica fata de un viitor incert, de foame si din dor de casa. Povestea racolarii lor este edificatoare. Constantin Saplacan a fost primul care a devenit spion. In luna mai a anului 1951, fusese mutat de putina vreme intr-un lagar liber de langa Bagnoli, in apropiere de Frascatti. "Aflandu-ma in cantina lagarului la o masa, a venit la mine un roman, intrebandu-ma daca eu sunt Saplacan", povestea acesta nefericita intalnire cu Teodor Crasnaru, comandor de aviatie fugit dupa razboi in Turcia cu un avion si intrat in serviciul spionajului anglo-american. Fisele Directiei A a Securitatii din 1951 il descriu astfel pe comandorul Crasnaru: "A facut parte dintr-un regiment de artilerie, apoi din Flotila de bombardament din Orasul Stalin. Varsta: 38 de ani. Este ranit la sold si mana, iar piciorul stang l-a avut fracturat. Din cauza acestei fracturi, schioapata putin". Comandorul Crasnaru a avut succes in misiunea sa, cum a relatat Saplacan anchetatorilor: "In discutiile care au urmat, (...) el mi-a spus ca mi-ar da lamuriri mai bune, dar numai daca ar sti ca eu nu voi refuza propunerea pe care vrea sa mi-o faca. Eu i-am spus ca accept orice propunere". Dupa ce doua tentative de a se repatria esuasera, Saplacan ajunsese la limita.
Exasperarea provocata de neputinta de a se repatria era dublata de conditiile deloc de invidiat din lagarele italiene. Conditii de care Saplacan, acceptand misiunea, a scapat pe loc. In iulie 1951, el ii scria de la Roma lui Mathias Bohn, fostul sau tovaras de peregrinari italiene, care se afla in lagarul Frascatti, ca o duce bine, are locuinta, bani si vrea sa-l intalneasca. Bohn avea de ce sa il invidieze: traia de luni de zile doar cu ratiile minuscule ale Crucii Rosii si cu meschinul salariu pentru munca sa in interiorul lagarului, ca zidar. Astfel ca, sosit dupa o scurta vreme alaturi de Crasnaru la Frascatti, lui Saplacan nu i-a fost greu sa il atraga pe vechiul sau amic intr-o noua aventura. Cu atat mai mult cu cat discutia s-a purtat intr-un han situat la 4 kilometri de lagar, unde Bohn a mancat cum nu mai mancase de la inceputul razboiului si nu i-au lipsit nici vinul, nici tigarile bune. In numai cateva luni, acest ospat avea sa-l coste scump. Cam in aceleasi imprejurari a fost racolat si tanarul Willi Spindler. In mai 1951, a fost acostat de Crasnaru, dar a cerut timp de gandire pentru a da un raspuns. Risipirea ultimelor sanse de repatriere si concedierea de la orfelinatul unde lucra ca brutar l-au determinat sa accepte aceasta cale de revenire in tara. Ca urmare, la sfarsitul lunii iulie, se intalnea cu comandorul Crasnaru intr-una dintre garile Romei.
Mult mai darnic s-a dovedit in a furniza amanunte Securitatii cu privire la racolarea sa Puiu Ilie. Cunoscut de ceilalti romani de prin lagarele italiene sub numele de Alexandru Stefanescu, pe care si-l atribuise o data cu trecerea frontierei din Banat in Iugoslavia, maruntul hot din Rusca Montana a incercat sa-si micsoreze vina aratand ca mizeria din lagarele prin care trecuse era deliberat intretinuta pentru a-i determina pe cei care-si gasisera adapost acolo sa intre in serviciile anglo-americanilor. Nemaiputand rezista mizeriei si bolii, se jeluia el in fata anchetatorilor Securitatii, a acceptat propunerea lui Crasnaru "de a scapa de toate acestea printr-o afacere pe care o stie el si pe care mi-o propune", afacere al carui scop final era "constituirea unei armate nationale".
O armata pe moarte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
